Cele mai importante evenimente muzicale ale lui 2016 în România - LIFE.ro
Sari la conținut

Cele mai importante evenimente muzicale ale lui 2016 în România

Concertele susţinute de Brian May - solo şi alături de formaţia Queen -, de grupurile Maroon 5, The Hollywood Vampires şi de cântăreaţa Rihanna, şi spectacolul „Parsifal la Ateneu” se numără printre cele mai importante evenimente muzicale ale anului 2016, conform unei analize semnate de agenţia de presă News.ro.
Share this article

Concertele susţinute de Brian May – solo şi alături de formaţia Queen -, de grupurile Maroon 5, The Hollywood Vampires şi de cântăreaţa Rihanna, şi spectacolul „Parsifal la Ateneu” se numără printre cele mai importante evenimente muzicale ale anului 2016, conform unei analize semnate de agenţia de presă News.ro.

Brian May şi Kerry Ellis au urcat pe scenă Sălii Palatului pe 14 februarie. Chitarist şi membru fondator al trupei Queen, Brian May a concertat la acea dată pentru prima oară pe o scenă bucureşteană împreună cu interpreta Kerry Ellis, în cadrul turneului „One Voice”, britanicii susţinând un show de aproximativ două ore. Au interpretat piese proprii şi cântece renumite din repertoriile formaţiilor Queen şi The Beatles, acompaniaţi de claviaturistul Jeff Leach şi de numeroase proiecţii video. Mai mult, muzicianul a dedicat o piesă „primului român care a ajuns în spaţiu”, salutându-l pe Dumitru Prunariu, aflat în sală.

Împreună cu toboşarul Roger Taylor, Brian May a revenit la Bucureşti, pe 21 iunie. A fost pentru prima dată când afişe cu numele Queen împânzeau Capitala. Împreună cu cei doi, solistul Adam Lambert a urcat pe scena din Piaţa Constituţiei, în faţa a peste 20.000 de spectatori. Cele mai cunoscute piese ale formaţiei britanice au putut fi ascultate într-un spectacol de lumini impresionant, presărat cu emoţie şi imagini cu Freddie Mercury.

După un sfert de secol de concerte şi turnee, saxofonistul american Joshua Redman a ajuns în Capitală pe 24 februarie. La Sala Radio, el a cântat alături de Joe Sanders la contrabas şi bateristul Gregory Hutchinson.

Un uriaş artist al ultimelor şase decenii, Charles Aznavour a concertat la Sala Palatului din Bucureşti, pe 28 aprilie, în turneul ”One Night Only”, despre care cântăreţul în vârstă de 92 de ani a spus că este ultimul din carieră. Francezul de origine armeană, care a mai cântat în România în anii 1960, a mărturisit că spectatorii sunt ”prietenii” lui, a oferit aproximativ o oră şi jumătate de muzică, a dansat şi a părăsit scena cu braţele pline de flori.

În luna mai, o altă revenire a fost cea a spaniolului Enrique Iglesias. El a concertat, pe 12 mai, la Romexpo, în faţa a peste 5.000 de persoane, în faţa cărora a interpretat cele mai cunoscute piese ale sale, într-un show completat cu proiecţii şi jocuri de lumini.

Violonistul Ara Malikian a susţinut un show, pe 26 mai, la Sala Radio din Capitală. Spaniol cu origini libaneză şi armeană, cu aer de spadasin, Malikian a interpretat, alături de şase instrumentişti, compoziţii proprii, lucrări clasice, dar şi coveruri după formaţiile Radiohead şi Led Zeppelin.

Maroon 5 a fost încă un concert mult aşteptat de bucureşteni şi nu numai. Formaţia americană pop-rock a cântat pe 5 iunie, în Piaţa Constituţiei. În ziua următoare, nume mari ale rockului mondial – reunite sub titulatura The Hollywood Vampires – au concertat la Romexpo.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora