Cele mai murdare meserii din lume
Câți dintre voi nu au văzut seria de documentare „Dirty Jobs” în dorința de a afla care sunt cele mai murdare meserii din lume. Sunt unele meserii la care nici nu te-ai fi gândit, însă azi le-am ales pe primele zece, conform clasificării făcute de Reader’s Digest.
Chiar și într-o economie sumbră cu o creștere a ratei șomajului există slujbe pentru care oamenii nu formează cozi pentru a aplica. În cazul celor mai murdare meserii din lume întotdeauna există un deficit de forță de muncă, iar o sănătate bună împreună cu o disponibilitate de a lucra într-un mediu neplăcut, adesea pot fi singurele calități de care ai nevoie pentru a te angaja.
Iată care sunt cele mai murdare 10 meserii din lume și care sunt opțiunile în domeniu:
Colector de gunoi
Gunoierii sunt acei oameni care colectează gunoiul menajer și resturile reciclabile din fața locuințelor sau a companiilor. Au nevoie de o bună condiție fizică deoarece adesea ridică cu mâna tomberoanele sau containerele de gunoi pentru a le răsturna în mașină. Deși majoritatea angajatorilor solicită cel puțin o diplomă de liceu, în acest domeniu nu prea este necesară. Un lucru ar mai fi de menționat și anume acela că gunoierii au tot felul de sporuri salariale, printre care și sporul de rușine, lucru ce duce la un câștig net important, în comparație cu competențele necesare.
Gastroenterolog
Un gastroenterolog lucrează cu sistemul digestiv și alte probleme asociate, motiv pentru care întâlnește adesea mirosuri neplăcute și deșeuri de tot felul în timp ce-și examinează pacienții. De asemenea trebuie să lucreze cu părțile jenante ale organismului uman. Însă, pentru acest job ai nevoie să termini facultatea de medicină, să obții o diplomă universitară și să închei un program de rezidențiat. Adică ai foarte mult de învățat, dar salariul este unul cât se poate de decent, ca să nu mai vorbim de respectul și aprecierea pacienților, două lucruri de neprețuit.
Muncitor agricol
Muncitorii agricoli lucrează în ferme și în hambare ceea ce înseamnă că nu au niciodată aer condiționat sau încălzire centrală la locul de muncă. Se scoală înainte de răsăritul soarelui pentru a mulge vacile, astfel încât laptele să iasă pe poarta fermei la prima oră a dimineții. Principala lor sarcină este să lucreze pământul, să hrănească, să mulgă vacile, să curețe bălegarul, treburi care îi ocupă toată ziua. Faptul că lucrează într-un mediu neigienic și în condiții extreme face ca acest job să se încadreze printre cele mai murdare meserii din lume. Salariul nu este unul foarte mare, dar nici școală multă nu se cere.
Lucrătorii de la canalizare
Dacă ar fi să mă întrebe cineva, eu nefiind o autoritate, aș spune că aceasta e cea mai murdară meserie din lume, la graniță cu cea de lucrător la morgă.
Deși majoritatea celor care curăță canalizările se folosesc de pompe speciale, procesul în sine rămâne o experiență foarte neplăcută.
Produsele aruncate de oameni și chiar rădăcinile unui copac pot provoca înfundarea canalizării, iar rezultatul poate fi unul foarte neplăcut. Gazele toxice și spațiile insalubre și înghesuite fac ca munca să fie foarte nesănătoasă. Pentru acest job nu ai nevoie de mute diplome, ci mai degrabă de o bună sănătate fizică și un sistem imunitar de fier. Se recomandă lucrul în ture, iar salariul este unul frumușel.
Lucrător pe platforma petrolieră
O treabă periculoasă și dificilă făcută într-o locație în mijlocul apei din lume, cu ploi de ulei într-o zi de succes, nu este chiar pe placul tuturor. Jobul necesită adesea ture de 12 ore și abilitatea de a face muncă fizică grea în spații înghesuite. Lucrătorul pe platforma petrolieră are de-a face cu materiale extrem de inflamabile, în mijlocul unei platforme care se află la zeci de kilometri de țărm. Dacă se întâmplă un accident, ajutorul s-ar putea să nu ajungă acolo în cel mai scurt timp. Consolarea e că muncitorii pe platformele petroliere câștigă un salariu destul de mare.
Miner
Excavările în mină sunt experiențe murdare care afectează plămânii oamenilor. Considerată printre cele mai periculoase meserii din lume, mineritul necesită munca în spații întunecate, în subteran și în condiții extreme de umiditate. Salariul este unul pe măsura riscurilor, iar sănătatea de fier este condiția esențială pentru acest job.
Îmbălsămător
Lucrul într-un mortuar cu cadavre poate fi destul de epuizant pentru un îmbălsămător. Adeseori acest job necesită manevrarea unor substanțe chimice de curățare și posibile infecții transportate de corpul mortului. Meseria este periculoasă deoarece îmbălsămătorul intră în contact cu fluidele corpului, sângele și posibilele boli infecțioase.
Îmbălsămătorii pregătesc corpul perfect pentru a-l face prezentabil pentru serviciile funerare și pentru a răspunde cerințelor legale. E nevoie de o licență pentru a face această meserie, însă ea diferă de la stat la stat.
Persoana care îndepărtează materialele periculoase
Persoana care îndepărtează materialele periculoase curăță spațiile care conțin chimicale periculoase precum materiale radioactive, materiale combustibile sau deșeuri nucleare. Folosind toxine pentru îndepărtare, poate afecta serios sănătatea muncitorului. Un astfel de angajat trebuie să rămână în alertă și să respecte precauțiile stricte, deoarece greșelile se pot dovedi costisitoare pentru public și pentru alți lucrători. Salariul este unul bun, însă riscurile sunt pe măsură.
Specialist în îndepărtarea dăunătorilor
Această persoană are una dintre cele mai murdare meserii din lume deoarece trebuie să lucreze cu insecte, șobolani și alți dăunători mirositori. Acești oameni operează cu foarte mare grijă deoarece folosesc spray-uri cu chimicale, pun capcane și folosesc substanțe otrăvitoare în spații inconfortabile precum hambare, pivnițe sau mansarde.
Un deratizator are nevoie de un ochi atent la detalii și de o imunitate de fier. Salariul este unul bunicel.
Alpinist utilitar
Poate nu este una dintre cele mai murdare meserii din lume, însă a spăla geamurile unei clădiri de birou este o treabă destul de periculoasă. Rata de accidentare este foarte mare deoarece geamurile sunt situate la înălțimi foarte mari. Alpiniștii utilitari sunt așezați în coșuri atașate unor macarale hidraulice, se urcă pe scări și sunt trași de la terasele ferestrelor. Acest lucru înseamnă că un astfel de angajat trebuie să aibă niște plămâni puternici, pe lângă abilitatea de a munci la altitudini foarte mari. Iar salariul nu este pe măsura riscului.