Cele mai vechi biserici din lume. Lăcașuri de cult care scriu istoria religiilor - LIFE.ro
Sari la conținut

Cele mai vechi biserici din lume. Lăcașuri de cult care scriu istoria religiilor

Iată care sunt cele mai vechi zece biserici din lume, unde se află ele și care dintre ele mai pot fi vizitate.
Share this article

Bisericile sunt niște clădiri cu adevărat maiestuoase, dar cele mai vechi biserici din lume pot fi considerate capodopere ce scriu istoria lumii creștine, dar nu numai.

Încă din zorii timpurilor multe civilizații și culturi s-au adunat în aceste temple pentru a se închina la zei sau la dumnezei, iar multe dintre aceste clădiri sunt și azi în picioare.

Iată care sunt cele mai vechi zece biserici din lume, unde se află ele și care dintre ele mai pot fi vizitate.

#10. Hagia Sophia

Anul construcției: între 532 și 539 îHr

Locație. Istanbul, Turcia

Confesiune: Creștină

Astăzi: Muzeu

Pentru mai bine de 1000 de ani Hagia Sophia a fost cea mai mare biserică creștină din lume. Construită de împăratul bizantin Justinian I, Hagia Sophia a trecut prin câteva schimbări de-a lungul timpului. Inițial, biserica a fost o catedrală creștină, ca apoi să devină de confesiune greco-ortodoxă și o catedrală romano-catolică. La final a fost o moschee imperială.

Astăzi Hagia Sophia este încă în picioare însă a fost transformată în muzeu, nu mai servește drept lăcaș de cult. Se estimează că aproximativ 10 mii de turiști îi trec pragul în fiecare zi.

#9. Catedrala Etchmiadzin

Anul construcției: 483 îHr

Locația. Vagharshapat, Armenia

Confesiune: Creștină

Astăzi: Funcționează ca o biserică

Catedrala Etchmiadzin a fost prima catedrală construită în Armenia antică și rămâne cea mai veche catedrală creștină din lume. Inițial a fost construită o biserică în același loc, în anul 301 îHr, însă a fost înlocuită în anul 483 îHr de actuala catedrală.

Astăzi catedrala este încă în picioare și servește creștinilor din Armenia care vin la închinăciune. Catedrala Etchmiadzin este de asemenea înscrisă în patrimoniul cultural UNESCO și este atracția principală pentru turiștii care vin să viziteze țara.

#8. Basilica San Lorenzo

Anul construcției: 364 îHr

Locația: Milano, Italia

Confesiune: Romano-catolică

Astăzi: Funcționează ca o biserică

Basilica San Lorenzo este una dintre cele mai vechi clădiri ce se pot admira și azi în Milano. Când a fost construită, basilica a reprezentat cel mai mare proiect de construcție văzut vreodată în occident. Când a fost terminată a fost cea mai mare biserică circulară din lume și a reprezentat inspirație pentru Hagia Sophia.

Astăzi Basilica San Lorenzo rămâne în continuare o biserică operațională ce înfățișează multe dintre trăsăturile originale, deși a fost restaurată și multe porțiuni au fost reconstruite de-a lungul timpului.

#7. Catedrala din Trier

Anul Construcției: 340 îHr

Locați: Trier, Germania

Confesiunea: Romano-catolică

Astăzi: Biserică funcțională

Catedrala din Trier este cea mai veche catedrală din Germania. Inițial a fost construită pe un sit roman. Cel mai interesant lucru legat de această catedrală sunt relicvele. Aici se află unul dintre Sfintele Cuie cu care a fost țintuit Iisus pe cruce, însă acesta nu este relicva cea mai remarcabilă. Biserica are un artefact cunoscut sub numele de Roba lui Iisus. Despre aceasta se spune că ar fi roba pe care a purtat-o Iisus la scurt timp după crucificare. Rareori este arătată public, ultima dată când vizitatorii au putut să o admire fiind în 2012.

#6. Basilica St. Peter

Anul construcției: 326-360 îHr

Locația: Vatican

Confesiunea: Romano-catolică

Azi: Biserică reconstruită în secolul al XVI-lea

Cea mai faimoasă biserică din listă este Biserica St. Petru ce găzduiește câteva dintre cele mai faimoase opere de artă din lume, printre care lucrări semnate de Michelangelo. Cea mai faimoasă dintre acestea este Pieta.

La origini biserica a fost comandată de Constantin I și a fost locul încoronării lui Charlemagne, când a fost numit Sfânt Împărat Roman.

Biserica originală a rezistat până în secolul al XVI-lea când noua clădirea, cea pe care o vedem azi, a fost construită. Câteva dintre detaliile originale se regăsesc și azi în noua biserică, inclusiv Mormântul lui St. Petru, unul dintre discipolii lui Iisus din Biblie.

#5. Biserica Nașterii Domnului

Anul construcției: 325 îHr

Locația: Bethlehem, Palestina

Confesiunea: multiplă

Azi: Se află în reconstrucție

Biserica Nașterii Domnului se află în patrimoniul cultural UNESCO și azi se reconstruiește. Acest lăcaș de cult găzduiește de asemenea patru comunități monahale, de la religia greco-ortodoxă la cea apostolică armeană, romano-catolică și ortodoxă siriană. Foarte interesant este că această biserică este adesea subiect de știri din cauza încăierărilor iscate între aceste comunități.

#4. Mar Sarkas

Anul construcției: înainte de 325 îHr

Locația: Maalula, Siria

Confesiune: Greco-Catolică

Astăzi: Funcționează ca biserică și mănăstire

Mar Sarkas e o mănăstire construită cu ceva timp înainte de anul 325 îHr, însă data exactă a construcției rămâne necunoscută. Acest lucru o face una dintre cele mai vechi mănăstiri din lume, ale întregii creștinătăți. Mănăstirea adăpostește și azi icoane vechi, multe dintre ele din secolul al IV-lea.

Cu excepția comunității, sunt acolo doar câteva călugărițe ce vorbesc limba engleză și care sunt fericite să primească oaspeți și să le facă turul împrejurimilor. Biserica reprezintă de asemenea locul central al câtorva festivaluri ce se țin aici de-a lungul anului, inclusiv Festivalul Mar Sarkas.

#3. Biserica Aqaba

Anul construcției: 293-303 îHr

Locația: Aqaba, Iordania

Confesiune: creștină

Azi: se află în ruină

Biserica Aqaba a fost ascunsă mii de ani până ce a fost descoperită de o echipă de arheologi în 1998. Se crede că este cea mai veche biserică creștină din lume, sau măcar unul dintre cele mai vechi situri menite a fi biserici.

În timpul lucrărilor de excavare, echipa a descoperit morminte ce aveau cruci de aur pe ele, precum și sticle de lampă, un cimitir cu mai mult de 20 de schelete, dar și monede într-o cutie de colecție. Cercetările au estimat că biserica putea găzdui 60 de enoriași atunci când a fost construită și se crede că a fost distrusă în timpul unui cutremur, în 363 îHr. Când biserica a fost reconstruită, capacitatea aproape că s-a dublat.

#2. Biserica Megiddo

Anul construcției: sfârșitul secolului al 3-lea, începutul celui de-al 4-lea îHr

Locația: Tel Megiddo, Israel

Confesiune:  creștină

Azi: se află în ruină

Unul dintre cele mai interesante lucruri legate de Biserica Megiddo este acela că a fost construită pe locul unei închisori moderne, iar deținuții au fost cei care au descoperit primele indicii ale sitului arheologic, în 2005. Arheologii au început lucrările de excavare foarte repede și au descoperit câteva informații remarcabile. Clădirea avea formă dreptunghiulară și s-au descoperit câteva mozaicuri foarte bine conservate, precum și unele artefacte creștine.

Limba înscrisă pe mozaicuri este greacă și înfățișează pești, unul dintre primele simboluri ale creștinismului. Experții mai cred că pe acel loc nu a fost inițial o biserică ci o clădire care s-a transformat în biserică în jurul secolului al IV-lea.

#1. Biserica Dura-Europos

Anul construcției: aproximativ 233 îHr

Locația: Dura Europos, Siria

Confesiunea: Creștină

Azi se află în ruină.

Biserica Dura-Europos este probabil cea mai veche biserică creștină din istorie. Înainte să fie folosită drept biserică, se crede că această clădire a fost o casă particulară. Astăzi locul este în ruină, însă a fost complet excavat între anii 1920-1930 de către o echipă de arheologi francezi și americani.

Câteva fresce au fost îndepărtate în acea perioadă și azi pot fi admirate la galeria de artă a universității Yale. Din păcate biserica a rămas în ruină și, din cauză că se află într-o zonă ocupată de forțele ISIS, cercetătorii nu au acces pentru a descoperi mai multe informații.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora