Celebre şi gravide în 2016
Anul acesta tot mai multe vedete au purtat cu mândrie şi graţie la evenimentele mondene şi pe covorul roşu burtica de viitoare mămică. Aruncăm o privire retrospectivă asupra celor mai chic gravide în 2016 de la Anne Hathaway la surpriza anului, Geri Halliwell, din nou gravidă la 44 de ani fără ajutor din partea tratamentelor de fertilitate sau a fertilizării in vitro.
Anne Hathaway a născut în martie 2016 şi nu s-a despărţit de tocuri până în ultima săptămână de sarcină.
Emily Blunt nu a renunţat să fie şic cât a fost gravidă. Aici, a „ascuns” burtica într-o rochie Elie Saab.
Ivanka Trump a fost foarte ocupată anul acesta. Doar ce i-a dat naştere celui de-al treilea copil al său, în martie anul acesta, că s-a lansat cot la cot cu tatăl ei în campania pentru prezidenţiale. Şi au câştigat.
Rose Byrne a arătat spectaculos în rochia ei neagră Chanel la un eveniment tribut pentru Cate Blanchet.
După doi băieţi, Liv Tyler a născut anul acesta şi o fetiţă, ceea ce l-a făcut extrem de fericit pe bunicul Steve Tyler.
A fost un an plin şi pentru Natalie Portman care a avut 2 premiere anul acesta şi a ramas gravidă cu cel de-al doilea copil al său. Spre bucuria soţului ei, Benjamin Millepied, cu care este în această fotografie.