„Chipuri, locuri”, un documentar inedit nominalizat la Oscar, de-acum şi în România
Agnès Varda are 89 de ani şi este unu dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Noului Val francez, JR are 35 de ani şi se numără printre cei mai apreciaţi fotografi ai momentului. Împreună au creat „Chipuri, locuri/ Faces Places/ Visages villages”, un documentar interesant ce spune poveştile unor oameni obişnuiţi într-o manieră neobişnuită: în urma călătoriilor prin mai multe sate franţuzeşti, cei doi au stat de vorbă cu oamenii cărora le-au transformat poveştile în imense fotografii murale, pe care le-au expus apoi pe case, hambare, faţade de magazine sau trenuri.
Nominalizat la Oscar, premiat cu L’Oeil d’Or şi Palme de Whiskers la Festivalul de Film de la Cannes, desemnat cel mai popular documentar la Vancouver IFF şi cel mai bun film la Haifa IFF, „Chipuri, locuri/ Faces Places/ Visages villages” vine acum şi în România, unde va putea fi vizionat în avanpremieră naţională la festivalul One World România, pe 18 martie (ora 15.30, la Cinema Pro) şi pe 25 martie (ora 21.00, la Cinemateca Eforie).
Agnès Varda (fotograf ce a trecut la cinema fără vreo pregătire profesională câştigând supranumele de „bunica Noului Val francez” cu primul ei succes, lungmetraj, „La Pointe Courte”) şi JR (fotograf şi regizor francez a cărui identitate nu a fost confirmată, care îşi montează fotografiile în spaţii publice asistat de membrii comunităţii) vă vor ghida aşadar într-o călătorie ce stă sub semnul curiozităţii şi al pasiunii. La capătul drumului veţi afla mai multe despre satul francez de astăzi dar şi despre forţa intrinsecă a fotografiei.
Filmul va intra în cinematografele româneşti pe 29 iunie.