Chirurgul cardiovascular, dr. Cătălin Badiu: „Când am simţit prima dată o inimă vie în mână, am ştiut că este ceea ce vreau să fac toată viaţa!”
Medic primar de chirugie cardiovasculară Conferenţiar Universitar Dr. Cătălin Badiu a urmat studiile de medicină la Ludwig-Maximilians Universität München si Technische Universität München, şi şi-a încheiat doctoratul în ştiinţe medicale la Technische Universität München cu calificativul „Magna cum Laude” în anul 2007. A operat 12 ani la Centrul Inimii din Munchen, unul dintre cele mai mari spitale dedicat unui singur organ din lume.
Este bucureştean get beget. Părinţii lui au fost (ambii) medici… Tatăl a lucrat în Bucureşti puţin şi apoi la Spitalul Judeţean Giurgiu şi la spitalul Baloteşti. Mama, româncă de origine germană, a fost medic internist la Spitalul Colţea. Cătălin Badiu şi sora lui au făcut grădiniţa germană din Bucureşti, apoi Liceul German. Încă de pe băncile liceului voia să plece să studieze în afară. Nu se gândea la Germania, ci la Statele Unite. Dar a ajuns tot în Germania. Tatăl lui a avut o poveste de viaţă emoţionantă… De ce a lucrat în atâtea spitale?
– E o poveste mai complicată, pentru că tata a fost deţinut politic şi nu a fost agreat în multe cercuri… Îţi dai seama, a fost deţinut politic în studenţie.
Asta este extraordinar, nu? Să ai un asemenea exemplu în casă!
Dr. Cătălin Badiu: Da, aşa este… De aia am şi barbă (zâmbeşte). El avea! Am crescut cu imaginea lui în minte. Din păcate a murit când eu aveam 15 ani
De ce?
A avut sindromul Binswanger… Făcea accidente vasculare mici. A făcut unul mai mare din care şi-a revenit şi a mai operat ani de zile dar, după aceea, a reînceput să facă diferite accidente… Neurologii din România, dar şi din Germania au spus la vremea respectivă că oamenii care au acest sindrom şi o fragilitate vasculară crescută sunt cei care au fost expuşi mult timp frigului… Nu ştiu dacă este aşa, deşi el a fost dus, ca deţinut politic, în Balta Brăilei, unde iernile era obligat să taie stuf… A fost hipertensiv toată viaţa lui, deci oricum l-a tarat perioada de detenţie.
Şi mama?
Dr. Cătălin Badiu: Mama a fost medic internist în Bucureşti, la Spitalul Colţea şi era un medic foarte dedicat şi plin de energie. Şi azi, la 80 de ani se mişcă mai bine decât noi toţi, slavă Domnului!
De ce nu ai plecat în Statele Unite, aşa cum ai vrut din liceu?
Pentru că în 1995, când am ajuns în Germania, mi-am dat seama că nu pot pleca mai departe, fiindcă dacă plecam în America nu aş fi ţinut legătura cu România, cu Bucureştiul cum puteam să o fac din Germania… Aşa, am rămas în Germania, am repetat ultimul an de liceu, pentru că deşi terminasem Liceul German nu era recunoscut, am dat din nou BAC-ul. Am avut noroc să am note bune şi asta mi-a dat posibilitatea să-mi aleg Munchenul pentru studiile universitare, mai exact Ludwig-Maximilians Universität, una din universităţile de top din lume.
Dar mi-ai spus, înainte de interviu, că ai vrut să te faci actor!
Dr. Cătălin Badiu: Da (râde), am vrut, da! Prin clasa a 11-a. Cântam, dansam mult… Îmi plăcea ideea meseriei de actor, intratul în roluri, prezenţa pe scenă… Nu ştiu dacă aş fi avut succes sau nu, dar mă percepeau toţi în liceu ca un viitor actor…
Dar ai ajuns în Germania şi ai făcut facultatea de medicină…
Da, şi m-am simţit foarte bine în Germania, foarte bine chiar! Mi-a plăcut contactul cu meseria asta, m-am simţit tot timpul bine bine în preajma spitalelor, am făcut medicina ca să fac chirurgie. Ştiam de la început că voi face chirurgie. Şi relativ devreme mi-am pus problema să fac chirurgie cardiacă.
Câţi ani aveai?
21 de ani.
Şi la 21 de ani ştiai că vei face chirurgie cardiacă?
Dr. Cătălin Badiu: Da. Uite cum s-a întâmplat: eram într-o sală de operaţie, participam ca student la o operaţie, trecusem de partea asta cu deschiderea toracelui, ajunsesem la inimă, o vedeam cum bate şi aveam senzaţia că văd viaţa din viaţă… Dar nu acesta a fost momentul de declic, ci atunci când mi s-a spus să poziţionez inima, deci s-o ţin cu mâna într-un fel pentru a fi cusut un bypass coronarian. Şi am luat această inimă care stătea în mână şi am poziţionat-o, am întors-o într-un fel. Ei, în clipa aia am ştiut că asta vreau să fac toată viaţa! Atunci am ştiut că asta vreau să fac!
De ce? Cum?
Nu ştiu, am simţit asta! Nu pot explica, era ca ceva dat, aşa a fost la mine. Ştiam oricum, mă gândeam la chirurgia cardiacă, dar când am ieşit din sală, am ştiut cu certitudine. Inima este un organ foarte exact, lucrurile pe care le faci din punct de vedere chirurgical, sunt foarte exacte. Sunt patolgii clare, iar chirurga cardiacă este o chirurgie fină! Este o chirurgie contracronomentru! Atunci când opreşti cordul, nu poţi să lungeşti mult acest lucru…
Cât timp poate sta cordul oprit?
Noi încercăm să nu depăşim 3 ore, dar cu siguranţă, la urgenţe mari, se poate ajunge şi la 4 ore…
Ce simţi în sală, atunci când operezi?
Dr. Cătălin Badiu: Mă detaşez de toate, sunt numai acolo, e ca o purificare interioară. Noi trăim mereu cu o infintate de probleme, nu-i aşa? Orice om face asta. Ei bine, eu când operez, mă detaşez de tot. Mă concentrez sută la sută pe ce fac, lucrez în continuu, ceea ce îmi place şi atunci nu am timp să mă gândesc la altceva, ci numai la ceea ce fac. Şi o simt ca o purificare interioară
Sună ca atunci când te rogi. Apropo de rugăciune, L-ai cunoscut pe Dumnezeu în sala de operaţie?
Deşi sunt nenumăraţi chirurgi atei şi cel puţin unul pe care îl cunosc eu, chirurg cardiac, de asemenea, care se declară ateu convins, eu cred că există tot timpul cel puţin un strop de Divinitate în situaţiile acestea.
Ce te-a făcut să te gândeşti la asta?
Sunt diferite situaţii prin care am trecut, situaţii dramatice, cazuri dramatice, în care mâna a mers în aşa fel încât lucrurile s-au rezolvat. Şi la fel cum, din păcate, rar, e adevărat, dar se întâmplă, ai face orice, dar nu poţi să rezolvi problemele pacientului. Şi atunci ai senzaţia că există o limită. Că nu se poate mai departe…
Şi cu Ileana (Badiu, soţia sa , n.r.) când te-ai întâlnit? Că ai fost plecat 20 de ani din România!
Dr. Cătălin Badiu: Ne-am întâlnit la 8 ani după ce am plecat eu şi am mai stat încă 12 ani separat, dar fiind împreună..
Sunteţi suflete pereche? Inimi pereche?
Da, e sigur! Şi poate a contat şi faptul că fiecare şi-a văzut de treaba lui, dar am fost aproape unul pentru altul. Am venit în România ca să fiu cu familia mea, cu Ileana şi Sasha, deşi a fost greu pentru mine să revin în ţară… În meseria mea e o perioadă lungă de antrenament până ajungi să atingi un anumit nivel, o anumită performanţă. După aceea, vrei să depăşeşti nivelul acesta! E foarte greu să întrerupi lanţul ăsta. Iar eu Ilenei îi arătam mereu care e următoarea treaptă; întâi a fost medicul specialist, apoi primar, apoi cariera universitară, apoi conferenţiatul… Şi după ce am obţinut conferenţiatul la Munchen şi intrasem în facultate, în mediul academic, i-am spus Ilenei că dacă lucrurile merg bine, în 6 ani de zile obţin titlul de profesor. Şi atunci Ileana a zis gata! Şi a trebuit să mă întorc.
Dar a fost o „luptă” între voi, nu? Ea voia aici, tu în Germania.
dr. Cătălin Badiu: Eu voiam în Germania pentru că mă obişnuisem foarte mult cu modul de a trăi acolo. Apoi m-am simţit şi mă simt foarte bine în Germania, m-am simţit acasă acolo, eu am vorbit mereu limba germană, a fost o situaţie diferită… Mă fascinează ordinea şi disciplina, te simţi mult mult mai bine într-o societate cu reguli clare, cu un mod clar de a gândi. Te face să te simţi mai odihnit. Ileana şi-a dorit mereu să trăiască în România, nu-şi poate imagina să trăiască în altă parte. Trebuia deci să facă unul dintre noi să facă pasul ăsta. Şi l-am făcut eu.
Te-a frustrat? Îţi pare rău?
Întreabă-mă peste 5 ani…
Cum ai găsit sistemul medical românesc? Cum te-ai adaptat?
Primul lucru când m-am decis să vin în România a fost să nu am niciun fel de aşteptări, că trebuie să mă aştept că vor fi foarte multe lucruri diferite. Şi oricare va fi situaţia, eu trebuie să îmi văd mai departe de linia mea. Ceea ce încerc să fac: să-mi fac profesia aşa cum am învăţat, încerc să creez în jurul meu o structură aşa cum am învăţat şi, bineînţeles că nu toată lumea este de acord cu asta…
De ce?
Dr. Cătălin Badiu: Din diferite motive. Eu am încercat, repet, să nu am aşteptări… Am încercat să şi învăţ. Când un medic din Germania pleacă în alt sistem medical, de regulă către America sau în Occident, este bine, pentru că el va veni înapoi cu idei noi. Oricum, plecarea către un alt sistem este considerată un câştig, fiindcă tot timpul trebuie să aduci idei noi, proaspete!
Dar aici e un alt sistem, din păcate dezvoltat greşit…
Ştii cum e… Dacă, din păcate, societatea s-a dezvoltat greşit, atunci şi sistemele sale nu s-au devoltat cum poate ar fi ideal. Cred că depinde de absolut toţi cei implicaţi ca acest sistem să se modifice. Probabil că fiecare ar trebui să se gândească cum se poate schimba acest lucru în bine. Eu sper să plece cât mai mulţi medici din România. Să plece şi să se întoarcă. Nu este un dezastru dacă medicii români pleacă, ci este un dezastru dacă nu se întorc. Dacă statul creează cadrul juridic economic pentru ca medicii români să se întoarcă, România va avea un avantaj extraordinar! Pentru că aceşti medici vor veni cu know how-ul lor înapoi. Şi nu mă refer doar la meserie, ci şi la organizarea muncii lor, a echipelor etc… Eu când m-am întors, am avut senzaţia că parcă nimeni nu-şi dorea să mă întorc. Când mi-am recunoscut studiile la Ministerul Învăţământului, am fost primul care a făcut cererea de recunoaştere a unei facultăţi din Occident în România! Veneau din Est spre România, dar din Occident, nu!
Şi în România, în Bucureşti, operezi la spitatul Monza (privat) şi la Spitalul Universitar! Iar la SUB creezi o secţie de chirurgie cardiacă. La ce stadiu este?
Dr. Cătălin Badiu: La un stadiu incipient deocamdată, deşi am pornit de un an şi jumătate, dar încă nu avem structurile necesare ca secţia să funcţioneze la un randament optim, dar sper din toată inima ca următaorele 12 luni să aducă nişte schimbări majore. Dar am făcut paşi mari în perioada asta, am pornit cu nenumărate neajunsuri, cu nenumărate ore în care oamenii în sistem voluntar s-au dedicat acestui proiect, lucru care a ajutat la dezvoltarea acestei secţii, am avut şi sprijinul unor oameni care au înţeles că Spitalul, fiind cel mai mare spital din ţară, avea nevoie de o secţie de chirurgie cardiacă. Existau două secţii mari de cardiologie, dar pentru mulţi pacienţi nu exista o rezolvare chirugicală a problemelor lor în spital. Chiar şi în stadiul în care suntem noi am demonstrat că este un proiect care poate merge înainte, e un proiect care poate avea succes, în perioada asta am făcut operaţii care se fac poate în foarte puţine spitale din România, dar depindem foarte mult de cum se dezoltă infrasctructura pentru acest serviciu mai departe. Când vom avea şi spaţiul necesar, şi blocul operator nou, şi terapia intensivă dedicată cordului, vom fi făcut mulţi paşi înainte…
Eşti optimist că se va face secţia asta?
Dacă nu aş fi optimist, nu aş continua… În fiecare zi apar informaţii noi, situaţii noi, uneori stagnăm, alteori pare că mergem câţiva paşi înapoi, dar, aşa cum spun pacienţilor mei după operaţie să nu compare cum evoluează de la o zi la alta, ci de la o săptămână la alta pentru că aşa observă că este o evoluţie pozitivă, aşa procedez în situaţia asta. Încerc să nu compar ce se întâmplă de la o săptămână la alta, ci de la o jumătate de an la alta…
Care este consistenţa inimii?
Nu fac o diferenţă din punctul de vedere al ţesutului, al consistenţei, dar fac o diferenţă din punctul de vedere al funcţionării. Gândeşte-te că este un organ în mişcare continuă, adică nu se opreşte niciodată pe parcursul vieţii noastre… Lucrează fără oprire. Dacă o dată te doare piciorul, te aşezi, te relaxezi şi aştepţi să-ţi treacă, pentru că intră în repaos… Cu inima nu e aşa… Şi deşi nu este aşa cum s-a crezut atâţia ani de zile, că inima este organul care reprezintă viaţa, fiindcă au fost cazuri în care inima funcţiona, deşi omul clinic era declarat decedat, cu toate astea, inima este cu siguranţă motorul organismului nostru.
Sufletul se află în inimă?
Aceasta este credinţa noastră, da, aşa percem noi, sunt culturi care nu percep prezenţa sufletului în inimă. Dar aşa cum am fost noi educaţi de mici, ne gândim că o parte din fiinţa noastră se află în inimă.
Eşti adeptul donării de organe?
Da, pentru că donarea de organe este ceva ce poate salva nenumărate vieţi.
Cum să trăim bine pentru inima noastră? Ce-i place ei cel mai mult?
O viaţă regulată, cu mişcare, un mod de viaţă prin care să tranformi stresul negativ în stres pozitiv. Să mă explic: în viaţa noastră există mult stres. Dacă îl transformăm într-un stres pozitiv, adică să facem ceea ce ne pasionează, ce ne place şi mai ales să facem bine, atunci stresul va deveni pozitiv.
Care este afecţiunea care ocupă un loc fruntaş în topul afecţiunilor cardiace?
Dr. Cătălin Badiu: Bolile cardiovasculare sunt în topul cauzelor de mortalitate din lume, deci şi în România. Dar asta se întâmplă şi pentru că oamenii nu sunt educaţi să prevină, să meargă la medic înainte de a apărea problemele, ei ajung foarte târziu şi atunci situaţiile se complică. Dar revenind la întrebare, există şi în topul afecţiunilor cardiovasculare o boală, boala valvulară, care apare mai des decât alta. Între bolile valvelor inimii, în Europa, cea mai des întâlnită este stenoza valvulară aortică, pe când în America este întâlnită mai des insuficienţa mitrală.
Bolile inimii au legătură cu personalitatea sau starea unui om?
Nu, au legătură cu mediul înconjurător, cu factorul genetic. Nu toţi oameni trişti au boli de inimă, dar ceea ce este important, este că atunci când cineva ajunge într-o operaţie cardiacă, trebuie să aibă un psihic tare, să fie cât mai optimist cu putinţă şi cred că asta contează foarte mult.
Eşti cetăţean de onoare al Bucureştiului! Ce înseamnă asta pentru tine?
A fost ceva la care nu m-am aşteptat, este o onoare… Nu m-am aşteptat, nu m-am gândit la asta…
Care este programul zilei tale?
Mă trezesc la 6 jumătate şi mă culc spre ora 1 noaptea. Dar nu sunt obosit, pentru că tot ce fac, fac cu plăcere.
Dacă ar fi să te opereze un doctor de 45 de ani şi unul de 65, la care te-ai duce?
Dr. Cătălin Badiu: Este o întrebare subiectivă, dar cu siguranţă m-aş duce la cel de 45.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
