Totul a început într-o zi de februarie 2024. O durere ascuțită, săgetătoare, în partea dreaptă a zonei pelviene a schimbat viața Florinei dintr-odată. Dacă înainte era o tânără care ieșea cu prietenii, se bucura de plimbări și de zile fără griji, din acel moment fiecare pas, fiecare alegere și fiecare zi au fost marcate de o suferință greu de dus. „Durerea devenise parte din mine. Nu mai eram eu, ci o femeie care încerca să supraviețuiască dintr-o criză în alta”, povestește ea.
Căutări și incertitudine
Deși mergea la controale regulate încă din adolescență, Florina nu auzise niciodată de endometrioză. „Am primit multe diagnostice, dar niciodată răspunsul corect. Uneori aveam impresia că durerea mea nici nu era luată în serios”, spune ea.
Au urmat luni de confuzie și teamă. Medicii îi repetau că șansele de a rămâne însărcinată pe cale naturală sunt aproape inexistente. În urma unei analize Scor ROMA, cineva i-a spus chiar că ar putea fi vorba de cancer ovarian. „Eram îngrozită. Mă gândeam că sănătatea mea e pe punctul de a se prăbuși definitiv…”.
„Recomandările erau clare. Toate drumurile duceau acolo. Am știut că trebuie să ajung la dânsa.”
Întâlnirea care a schimbat totul
După ce a pășit în cabinetul Prof. Dr. Elvira Brătilă, Florina a simțit pentru prima dată că are în față un diagnostic limpede. „Doamna doctor mi-a explicat clar ce se întâmplă în corpul meu. Mi-a arătat unde sunt leziunile, mi-a vorbit cu răbdare și pentru prima dată am înțeles. A fost momentul în care am avut încredere că sunt pe drumul corect.”
Iar Prof. Dr. Brătilă confirmă că povestea Florinei nu este o excepție: „Majoritatea pacientelor ajung târziu la diagnostic, după ani de suferință. E nevoie de un ochi antrenat, de experiență în ecografie și în evaluarea clinică pentru a identifica corect leziunile de endometrioză profundă. Dacă intervenția chirurgicală este făcută complet și la timp, chiar și șansele unei sarcini naturale cresc cu peste 70%.”
Prof. dr. Elvira Bratila
Emoția din ziua operației
Soluția era una singură – intervenția laparoscopică pentru excizia completă a leziunilor. Pentru Florina, vestea a venit cu teamă, dar și cu speranță. „Îmi doream din suflet un copil, iar aceasta era singura mea șansă. Știam că trebuie să merg înainte.”
Dincolo de emoția personală, intervenția a fost una de mare precizie. Chirurgia endometriozei profunde implică deseori disecția structurilor nervoase, a ureterelor sau chiar a leziunilor de pe tubul digestiv, iar succesul depinde de experiența echipei și de tehnologia utilizată. În cazul Florinei, abordarea laparoscopică a permis excizia completă fără a fi nevoie de rezecții extinse, păstrând funcționalitatea organelor și reducând riscul de recidivă.
Prof. dr. Elvira Bratila
Recuperarea și miracolul așteptat
Primele zile au fost dificile. „Nu știam la ce să mă aștept, nu mai trecusem niciodată printr-o experiență asemănătoare. Dar am avut alături familia și o echipă medicală care m-a sprijinit în fiecare moment. Asta m-a ținut puternică”, povestește Florina.
În doar două luni, corpul și-a revenit complet, iar sufletul a prins din nou încredere. Rezultatul? La scurt timp după operație, Florina a primit vestea pe care o aștepta de un an de zile: era însărcinată, în mod natural. „Pentru prima dată după mult timp, am zâmbit din tot sufletul. Era miracolul meu, visul pe care aproape îl pierdusem.”
Iar experiența ei spune o poveste nu doar despre o boală greu de diagnosticat, ci și despre puterea de a căuta răspunsuri și de a nu renunța. „Le spun femeilor să nu ignore durerea, să nu creadă că e normal să sufere. Să caute medicul potrivit și să aibă încredere că se poate.”
Spitalul Memorial Băneasa
Spitalul Memorial Băneasa, excelență în chirurgia endometriozei
Cazul Florinei arată ce înseamnă să ai acces la expertiză reală și la o echipă unită. Spitalul Memorial Băneasa, prin Centrul de Excelență în Diagnosticul și Tratamentul Endometriozei, coordonat de Prof. Dr. Elvira Brătilă, oferă pacientelor șansa de a primi un diagnostic corect și o intervenție chirurgicală modernă, minim invazivă, realizată de o echipă cu experiență internațională.
Mai mult decât atât, Spitalul Memorial Băneasa este recunoscut la nivel internațional ca singurul Centru de Excelență acreditat SRC (Surgical Review Corporation) pentru îngrijirea multidisciplinară a endometriozei complexe din România, făcând parte dintr-o rețea extrem de restrânsă, cu doar trei astfel de centre la nivel mondial.
Endomedicare Academy, centru integrat și multidisciplinar de diagnostic și tratament dedicat pacientelor cu endometrioză, coordonat de Prof. Dr. Elvira Brătilă, are certificare europeană EuroEndoCert și acreditare din partea European Endometriosis League (EEL), confirmând standardele de calitate și excelență.
Și astfel, seria „Cicatrici care spun povești” devine un manifesto despre viața recâștigată, despre speranță și despre medicină făcută cu responsabilitate și empatie.