Cicatrici care spun povești: eliberarea durerii unei hernii de disc lombare - LIFE.ro
Sari la conținut
powered by

La început, durerile de spate păreau suportabile. Însă pentru dl. Ionel, ele au devenit treptat un obstacol permanent: nu mai putea ridica greutăți, mersul era tot mai anevoios, iar statul prelungit pe scaun îi provoca un disconfort greu de ignorat. „Chiar și mișcările simple deveniseră o provocare”, își amintește el. Un RMN a confirmat bănuiala medicilor: hernie de disc lombară. Iar vestea a venit ca un șoc: „M-am simțit foarte rău, psihic și emoțional. Parcă s-a prăbușit totul în jurul meu, pentru că nu știam cât de mult îmi va afecta viața…”.

Întâlnirea cu medicul potrivit

Deși nu a căutat alte opinii, Ionel a avut norocul să ajungă direct la dr. Mihai Sabin Măgurean, medic primar Ortopedie și Traumatologie la Spitalul Memorial Băneasa, cu o expertiză recunoscută în chirurgia spinală. „A fost o interacțiune foarte bună. M-a ascultat cu răbdare, mi-a explicat clar ce urmează și asta mi-a dat încredere să merg mai departe cu intervenția”, mărturisește pacientul.

Dr. Măgurean explică: „Hernia de disc lombară este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale coloanei, dar și una dintre cele mai invalidante atunci când nu este tratată la timp. În cazurile severe, când durerea devine insuportabilă și afectează viața de zi cu zi, intervenția chirurgicală este cea mai bună soluție. Obiectivul nostru este să eliberăm nervul comprimat și să redăm pacientului mobilitatea și calitatea vieții.”

Mihai Sabin Măgurean
Dr. Mihai Sabin Măgurean

Operația care i-a redat libertatea de mișcare

Durerile intense au fost cele care l-au convins pe Ionel să accepte operația. „Ajunseseră la un punct în care nu le mai puteam suporta. Mi-am dat seama că intervenția era singura soluție ca să pot avea din nou o viață normală”, povestește el.

Intervenția chirurgicală, realizată prin tehnici moderne, a vizat înlăturarea fragmentului de disc care presa nervul. „Astfel de operații necesită precizie și experiență, dar și o echipă completă – chirurg, anestezist, imagist și terapie intensivă. Doar așa putem asigura pacientului atât siguranța, cât și un rezultat durabil”, subliniază dr. Măgurean. 

Recuperarea pas cu pas

Procesul de recuperare nu a fost unul rapid și nici ușor. „A fost nevoie de răbdare și de respectarea recomandărilor medicale pentru a începe să mă simt mai bine”, povestește Ionel. Primele zile după operație au fost marcate de un amestec de teamă și speranță: fiecare ridicare din pat, fiecare pas, fiecare mișcare nouă era un test pe care trebuia să îl treacă.

Durerea nu a dispărut complet, însă a devenit mult mai suportabilă. „Încă mai am dureri din când în când, dar sunt mult mai ușoare decât înainte de operație. Diferența este că acum pot să-mi continui viața aproape normal, fără să fiu blocat la fiecare mișcare”. Iar în tot acest timp, Ionel B. a înțeles că recuperarea nu înseamnă doar refacere fizică, ci și recâștigarea încrederii că-și poate relua activitățile zilnice ca înainte.

O cicatrice cât o mie de cuvinte

Astăzi, Ionel privește cicatricea de pe spate cu detașare și forță interioară. Pentru el nu este un semn estetic, ci o dovadă a curajului de a face pasul decisiv spre vindecare. „Nu simt nimic special când mă uit la ea. O văd ca pe un semn că am trecut printr-o etapă dificilă și că am avut puterea să merg mai departe.” Însă, dincolo de aceste cuvinte simple, cicatricea are pentru el o încărcătură profundă.

La început, nu îi dădea mare importanță, concentrat fiind pe durere și pe recuperare. Cu timpul însă, a realizat că acea linie de pe piele spune povestea unei lupte cu sine însuși: lupta de a înfrunta frica de operație, de a suporta o recuperare lentă și de a nu renunța atunci când durerile păreau nesfârșite. „Cicatricea nu este doar urma unei operații. E dovada că am avut curajul să accept soluția care m-a ajutat să merg mai departe!”.

hernie de disc
Spitalul Memorial Băneasa

Spitalul Memorial Băneasa, excelență în chirurgia spinală

Povestea domnului Ionel arată că hernia de disc lombară nu este doar o afecțiune dureroasă, ci și o provocare complexă care poate fi depășită cu ajutorul echipei potrivite. La Spitalul Memorial Băneasa, pacienții beneficiază de tehnologii moderne și de o echipă specializată în chirurgie spinală – cu experiență vastă, capabilă să abordeze cu succes cazuri complexe ale coloanei vertebrale.

Aici, cicatricile nu rămân doar niște semne pe piele. Ele devin povești despre curaj, despre medicină făcută cu responsabilitate și despre șansa de a recâștiga viața de dinainte.

Citește și: Cicatrici care spun povești: de la întunericul endometriozei până la miracolul unei sarcini

Share this article

Citește mai multe


Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la proprietarul platformei
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans. Câți bani au ajuns la fondator
La doar 18 ani, fata cea mare a Rocsanei Marcu câștigă 10.000 de euro pe lună! Cu ce se ocupă tânăra în Dubai
Rocsana Marcu și-a reinventat viața și cariera, mutându-se în Dubai și deschizându-și un business în imobiliare de lu...
Veste rea pentru milioane de seniori. Pensiile devin ”o povară” pentru Poșta Română
Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, spune că distribuirea pensiilor și a ajutoarelor sociale a deve...
Superalimentul care stimulează circulația și elimină retenția de lichide
Alimentele bogate în fier și sărace în sodiu joacă un rol esențial în sănătatea circulației sanguine și în eliminarea...
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Secretul celui mai bun prieten
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Cu mult înainte ca oamenii să simtă primele semne ale unei stăr...
ULTIMA ORĂ! Elena Udrea a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor. Ce verdict a aflat azi!
Doar ei doi în prima zi de școală, doar ei doi în ultima. Adrian Alexandrov și-a însoțit fiica la serbarea de final d...
Spune-le și altora