Cine a fost Anghel Saligny: povestea inginerului care a îmblânzit Dunărea și a pus România pe harta modernității

Cine a fost Anghel Saligny? Dacă închizi ochii și îți imaginezi un tren care mușcă din distanță peste o apă uriașă, auzi un cor de fluiere și fanfare și vezi o barcă mică, ancorată chiar sub colosul de oțel, cu un om care își pune propria viață drept garanție. Acel om se numea Anghel Saligny. Inginer, profesor, vizionar. Un român care, într-o epocă în care cuvântul „imposibil” era scos des din sertar, a ridicat poduri peste ape, porturi peste teamă și un standard peste vremuri.

Cine a fost Anghel Saligny: copilul din Șerbănești care visa stelele

S-a născut la 19 aprilie 1854, la Șerbănești (astăzi în comuna Liești, jud. Galați), într-o familie de profesori și cărturari veniți dinspre Alsacia și Polonia. A făcut primele clase la pensionul tatălui său din Focșani, apoi liceul la Potsdam și studii de inginerie la Școala Tehnică Superioară Charlottenburg (Berlin), după o scurtă cochetărie cu astronomia. A lucrat pe șantiere feroviare în Prusia și Saxonia, iar în 1875 s-a întors acasă cu un singur gând: să construiască o țară întreagă, piesă cu piesă. 

Primele lecții de curaj: căi ferate, poduri și gândire „altfel”

Înainte să scrie istorie peste Dunăre, Saligny proiectează linii și primele poduri mixte șosea-cale ferată din România (Adjud–Târgu Ocna), apoi înlocuiește poduri metalice slabe cu soluții performante – o școală pe teren care îi șlefuiește stilul: simplu, robust, verificabil. 

Cine a fost Anghel Saligny: Podul Regele Carol I (astăzi Podul Anghel Saligny) – „temelie de oțel” pentru Dobrogea

În 1890, i se încredințează misiunea vieții: un pod feroviar peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, pentru a lega Dobrogea de restul țării. În cinci ani de șantier (1890–1895), Saligny folosește console metalice moderne, oțel moale la tabliere și un sistem constructiv avangardist. La inaugurare (26 septembrie 1895), ansamblul – cu pod peste brațul principal al Dunării, pod peste Borcea și viaductul de pe Balta Ialomiței – atingea ~4.088 m (împreună cu viaductele), devenind cel mai lung pod din Europa și al doilea din lume la acea dată; deschiderea centrală avea 190 m, iar calea ferată trecea la 30 m deasupra apei, pentru vapoarele înalte. 

Proba de foc: în ziua inaugurării, un convoi de 15 locomotive traversează podul în goană – iar Saligny stă cu muncitorii într-o șalupă, chiar sub tablier, asumând pe propria viață calitatea operei. E unul dintre cele mai puternice gesturi simbolice din istoria ingineriei românești, consemnat în numeroase cronici. 

Porturile și „magazinele de piatră fluidă”: silozurile de beton armat

Viziunea lui nu se oprește la șine. În anii 1880–1910, Saligny imaginează o infrastructură portuară integrată la Brăila, Galați și Constanța, cu bazine petroliere, cheiuri și – mai ales – silozuri din beton armat, printre primele din lume pentru acest tip de funcțiune (o inovație structurală și de siguranță la foc). Silozurile din Portul Constanța – ridicate în două etape, la începutul secolului XX – aveau ~45 m înălțime și capacități de zeci de mii de tone, modernizând exportul de cereale al României. 

Cine a fost Anghel Saligny: Academia Română și Școala de Poduri și Șosele

Saligny nu construiește doar clădiri; construiește oameni. Predă la Școala Națională de Poduri și Șosele din București (nucleul politehnicii românești), formează generații de ingineri și, recunoscut de confrați, devine președinte al Academiei Române (1907–1910). 

Omul de stat și administratorul infrastructurii

Pe lângă șantiere, conduce Direcția Generală a Căilor Ferate, reorganizează rețeaua feroviară, deschide rute directe București–Berlin și se implică în dezvoltarea Portului Constanța. Între 24 octombrie 1918 și 26 septembrie 1919 este ministru al Lucrărilor Publice, în plin timp al reașezărilor de după război. 

Cine a fost Anghel Saligny: Metoda Saligny, pe înțelesul oricui

• Curaj cu mintea trează: îndrăznește soluții noi, dar le verifică până la obsesie.
• Fricțiune zero între știință și util: inventează doar ce ajută trenul, nava, munca.
• Respect pentru oameni: coboară din birou pe șantier și urcă în barca de sub pod.

De ce contează astăzi: moștenirea vizibilă și invizibilă

Podurile de la Cernavodă rămân un monument al modernizării. Silozurile și porturile au schimbat comerțul. Iar modul lui de a gândi – „întâi înțelege, apoi îndrăznește” – stă în spatele marilor lucrări durabile. În 2025, la 100 de ani de la trecerea sa la cele veșnice (17 iunie 1925), Academia Română l-a omagiat ca inginer, inventator, profesor și președinte al Academiei. Numele lui a devenit, între timp, și reper public – folosit pentru programe naționale de investiții, semn că Saligny înseamnă, pentru români, infrastructură serioasă. 

Cronologie esențială – Anghel Saligny pe scurt

• 1854 – se naște la Șerbănești (Galați). 
• 1870–1874 – studii inginerești la Charlottenburg (Berlin); practică pe șantiere în Prusia/Saxonia. 
• 1881–1882 – poduri mixte șosea-cale ferată (Adjud–Târgu Ocna). 
• 1884–1889 – proiecte portuare și silozuri din beton armat (Brăila, Galați; ulterior Constanța). 
• 1890–1895 – Podul Regele Carol I (Cernavodă–Fetești), record european de lungime; inaugurare cu 15 locomotive; Saligny sub pod. 
• 1907–1910 – președinte al Academiei Române. 
• 1918–1919 – ministru al Lucrărilor Publice. 
• 1925 – se stinge la București; rămâne un nume-stindard al ingineriei. 

„Cine a fost Anghel Saligny?” – răspunsul, pe scurt și pe bune

A fost inginerul care a legat maluri și a deschis orizonturi, profesorul care a transformat talentul în școală, liderul care a pus știința la cârma statului. Un om care a știut să fie, în același timp, vizionar și om de teren. Iar barca lui, sub pod, e poate cea mai frumoasă definiție a responsabilității.

Citește și: Curiozități despre istoria României. Povești fascinante din trecutul nostru

Foto: Pinterest