Căutare

Share this article

Cine a fost fondatorul Taco Bell te-ai întrebat măcar o dată după ce ai gustat mâncarea mexicană a bine cunoscutului lanț de restaurante fast food.

Glen W. Bell Jr a fost cel care în 1951 a avut ideea de a vinde tacos crocante de la fereastra standului său de hamburgeri, punând astfel fundația lanțului de restaurante cu mâncare mexicană Taco Bell, cunoscute de milioane de oameni de pe întreaga planetă.

Într-un interviu acordat cu câțiva ani înainte de moartea sa, Bell a spus că niciodată nu și-a uitat primul cumpărător de tacos care a venit la unul dintre cele trei standuri ale sale ce purtau denumirea Bell’s Hamburgers and Hot Dogs din orașul San Bernardino, California: „Era îmbrăcat în costum și în timp ce mușca din taco, sosul îi curgea pe mânecă și îi picura pe cravată. Am zis atunci: „Ah, l-am pierdut pe acesta!”. Dar apoi a venit iarăși la ferestraă și a spus: „A fost bun. Mai dă-mi unul”. Această mărturisire a apărut în cartea „Taco Titan: The Glen Bell Story”, o biografie semnată de Debra Lee Baldwin.

Glen W. Bell Jr.

De la această istorioară și până în 1978 când Glen Bell a vândut lanțul de restaurante companiei PepsiCo, număra deja 868 de locații Taco Bell. Astăzi, conform datelor companiei, mai mult de 2 miliarde de tacos și un miliard de burrito se vând anual în peste 5600 de locații Taco Bell din SUA și din întreaga lume.

Citește și:

Cine este fondatorul KFC: “Colonelul” Sanders, omul pe care eșecul l-a ambiționat și mai tare

Standul dive-in din San Bernardino a fost primul deschis la finalul anilor 1940. Unul dintre competitori, poziționat la câțiva kilometri distanță în același oraș, era standul original deschis de cei doi frați al căror nume de familie era McDonald’s.

Împreună au valorificat cultura mâncatului în mașină din sudul Californiei, oferind servicii prompte și meniuri simplificate cu tarife standard, precum hamburger, hot dog, cartofi prăjiți și milk shake.

Însă Glen Bell, mare fan al mâncării mexicane a crezut că o opțiune mai bună ar fi să servească chifteaua de vită alături de salată mărunțită, brânză rasă și sos chili într-un înveliș potrivit, pentru un preț convenabil, celor care erau mereu pe fugă. Problema se punea care este învelișul potrivit. Celebrul tacos servit în restaurantele mexicane la vremea respectivă era învelit în tortilla moale. „Dacă voiai să comanzi mai multe, ai fi avut ceva de așteptat. În restaurante întâi umpleau tortilla, apoi prăjeau tacosul și abia apoi îl serveau lipit cu o scobitoare”, spunea Glen Bell.

Soluția a venit rapid: tortilla gata prăjită ce trebuia doar umplută. In foarte scurtă vreme tacos la prețul de 19 cenți bucata, a devenit un adevărat hit la vânzare. Se vindea atât de bine încât, în 1954, Bell alături de un partener de-al său a deschis Taco Tia, primul lui restaurant care vindea numai mâncare mexicană.

Doi ani mai târziu, după ce existau deja 3 restaurante Taco Tia, Glen Bell și-a pierdut interesul din cauză că partenerul său refuza să se extindă. Astfel, în 1958, Glen Bell a deschis un alt fast food cu mâncare mexicană în Pasadena și un an mai târziu a coptat 3 parteneri pentru a deschide lanțul de restaurante El Taco.

După patru locații El Taco, Bell a decis că nu mai vrea să dea socoteală niciunui partener și, pentru a doua oară, și-a vândut acțiunile.

În 1962, cu o investiție de 4000 de dolari a deschis primul Taco Bell în orașul Downey, California.

Foto: Shutterstock

În următorii doi ani avea deja opt locații Taco Bell, fiecare dintre ele cu o deschidere extraordinară, muzică salsa live și sombreros gratuite. Prima franciză a fost deschisă în Torrence, California, în 1965.

PepsiCo a extins enorm lanțul de restaurante, după ce a cumpărat Taco Bell în 1978, pentru suma de 125 de milioane de dolari. În 1997 a redenumit lanțul fast food în Tricon Global Restaurants, nume ce a fost din nou schimbat în 2002 în Yum Brands.

Cine a fost fondatorul Taco Bell și cum a fost viața lui?

Glen W. Bell Jr. s-a născut în Lynwood, California, pe data de 3 septembrie 1923 și a fost unul din cei șase copii ai lui Glen și Ruth Johnson Bell. La vârsta de 12 ani, familia sa s-a mutat într-o fermă mică de la marginea orașului San Bernardino.

La 16 ani, în momentul în care familia sa trecea prin clipe grele, conform propriei biografii, Glen Jr începe să-și caute un loc de muncă. În 1943 a intrat în Marina Militară și și-a făcut stagiul în Pacific, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

După Război, s-a întors în San Bernardino, a cumpărat un camion vechi de armată și a început să care cărămidă pe care o vindea cu 5 cenți bucata. A închiriat apoi un mini teren de golf, însă acesta nu i-a adus profit, așa că a încercat standul cu hamburgeri pe care l-a deschis în cartierul hispanic.

În 1949, Glen Bell s-a căsătorit cu Dorothy Taylor, însă mariajul lor a rezistat doar patru ani, după care au divorțat.

În ultimii ani, familia sa era compusă din Martha, cea de-a doua soție, trei surori, o fiică, doi fii și patru nepoți.

Într-un interviu acordat în 2008 unei reviste care l-a numit „omul care a introdus mâncarea mexicană în meniul a milioane de americani”, Bell a declarat: „Zâmbesc întotdeauna când aud oameni spunând că nu gustaseră niciodată un taco înainte ca Taco Bell să apară în oraș”.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO