Cine decide pentru mine: cât de important este să învățați să spuneți „nu” și să vă întrebați, în cuplu, dacă vreți să fiți părinți
Ce se întâmplă într-un cuplu atunci când nu reușiți să vorbiți deschis despre dorințele și temerile voastre. Cum învățați să vorbiți despre ce vă place și, mai ales, ce nu vă place și cât de important este să faceți acest lucru. De ce este uneori greu să spuneți ce simțiți. Și cum ar trebui să știți dacă sunteți sau nu pregătiți să aveți un copil.
Toate acestea sunt teme pe care ne-am propus să le dezbatem, în interviul de mai jos, împreună cu psihoterapeutul Constantin Cornea:
Domnule psihoterapeut Constantin Cornea, cât de important este să vorbim deschis cu partenerul nostru?
Este foarte important să fim deschiși atunci când ne comunicăm opiniile sau dorințele. Bineînțeles, este important să folosim un ton adecvat și o atitudine asertivă. Asta înseamnă că, atunci când doresc să îmi exprim o opinie, atât eu, cât și partenerul trebuie să ținem cont de faptul că, în acest mod, punem în discuție o situație. Iar asta ne îndreptățește să discutăm cu opinii pro și contra, până când ajungem la cea mai bună soluție. Astfel, ne putem lăsa la o parte orgoliul, ținând cont de faptul că ne dorim să formăm un cuplu puternic, precum o echipă unită care caută cea mai bună soluție pentru a-și asigura fericirea și viitorul.
De ce ar trebui să vorbim despre ce ne place și ce nu ne place cu partenerul nostru?
Fiecare individ formează un univers propriu de experiențe, traume și evenimente fericite care l-au marcat, construindu-i caracterul, temperamentul, educația, dorințele și aspirațiile de viitor.
Toată această alchimie proprie nu are cum să fie nici simțită, nici prevăzută de partener. De aceea, este important să o prezentăm noi acestuia din două motive. Pe deoparte, pentru a ne cunoaște mai bine. Iar pe de altă parte, pentru a ne vedea și noi imaginea personală reflectată în sistemul de valori al partenerului, pentru a ne putea recunoaște defectele rezultate în urma traumelor pe care trebuie să ni le rezolvăm.
Astfel putem să descoperim cu adevărat ceea ce ne face fericiți, scăpând de umbrele trecutului printr-o comunicare deschisă cu partenerul, pentru a descoperi de fapt, dincolo de alchimia proprie, o formă de alchimie potrivită cuplului nostru, cu tot ceea ce ne place împreună, ajutându-ne să ne dezbrăcăm de ceea ce nu ne face bine.
Cât de important este să învățați să spuneți „nu” și să vă întrebați, în cuplu, dacă vreți să fiți părinți
De ce ne este atât de greu să spunem ce simțim?
Ne este greu să exprimăm ceea ce simțim din cauza unor frici conștientizate sau nu, cum ar fi: frica de a nu fi înțeles greșit, frica de a nu fi judecat sau frica de a nu fi părăsit.
Dacă am urma o formă de consiliere prin care să ne depășim temerile acestea, vom putea să exprimăm ceea ce simțim într-un mod asertiv, reușind astfel să construim o viață de cuplu plină de satisfacții.
Cum învățăm să spunem „nu” mai ales în cazul unei relații de lungă durată?
Indiferent dacă vorbim despre o relație de lungă sau de scurtă durată, este foarte important să știm cum putem proceda astfel încât, atunci când refuzăm un anumit lucru, să nu ne simțim personal inconfortabil și nici partenerul să nu se simtă respins.
În acest sens, este important să facem diferența între dezbatere și dispută în cuplu.
- Dacă formula de comunicare presupune să avem o dispută, asta înseamnă că ne vom certa pentru că nu putem renunța la orgoliu sau la dorința de a deține puterea în cuplu.
- Dacă decidem să avem o dezbatere, atunci înseamnă că renunțăm la orgoliu și la dorința de control, „punând în discuție” o anumită temă despre care vom vorbi cu argumente pro și contra, până când vom obține cea mai bună variantă care să ne crească încrederea atât unul în celălalt, cât și în viitorul nostru comun.
Psihoterapeutul Constantin Cornea: „Decizia de a aduce pe lume un copil este o decizie extrem de importantă”
Cât de importantă este, pentru o femeie, decizia de a deveni mamă. Dar pentru un cuplu?
Decizia de a aduce pe lume un copil este o decizie extrem de importantă. În acest sens, fiecare dintre parteneri ar avea nevoie să își răspundă la anumite întrebări și să depășească anumite temeri.
- Mama ar trebui să discute cu un psihoterapeut pentru a descoperi dacă la baza dorinței ei se poate ascunde una din următoarele dorințe sau temeri: vreau să am un copil pentru că nu mă simt iubită, vreau să am un copil pentru a nu fi părăsită, vreau să am un copil pentru a nu mai fi înșelată, vreau să am un copil pentru că mi-e teamă că deja poate fi prea târziu din punct de vedere biologic, vreau să am un copil pentru că simt o presiune din partea familiei sau a societății, m-am săturat de muncă și consider că un copil ar fi o pauză binevenită, etc. Toate acestea pot duce la o depresie post-partum sau la alte afecțiuni de natură psihologică.
- Ambii parteneri ar trebui să își răspundă la anumite întrebări legate de: putem avea anumite probleme psihice care ne pot împiedica să ne simțim bine în relația de cuplu sau în relația cu copilul, cum vom împărți responsabilitățile legate de copil, partener, casă, job, relațiile cu prietenii, avem anumite vicii ce ne pot aduce probleme de sănătate sau pot duce la anumite dispute în cuplu – adicția de alcool, droguri, jocuri de noroc, etc.
Și, în final, cât de important este să ne întrebăm: cum ne va schimba viața copilul și care sunt așteptările noastre legate de implicarea partenerului?
Foarte important. De cele mai multe ori, așteptările femeii și ale bărbatului sunt diferite și apar ca dispute după apariția copilului. Dacă ar fi discutate din timp, cu siguranță nu ar mai crea probleme odată cu apariția bebelușului.
Cât de sigur(ă) ești că îți dorești un copil
Așa cum spune și psihoterapeutul Constantin Cornea este foarte important să vorbim despre dorințele, temerile și reținerile noastre, precum într-o „echipă unită care caută cea mai bună soluție pentru a-și asigura fericirea și viitorul”. Discutați deschis cu partenerul despre ceea ce vă place sau nu în legătură cu viața sexuală sau viața de cuplu, împărtăşiți-i partenerului temerile voastre şi întotdeauna respectați-vă alegerile, dar şi pe ale partenerului. A deveni părinte este un subiect sensibil, pe care obligatoriu trebuie să îl aduceți în discuție în cel mai sincer mod cu putință în fața partenerului vostru.
Dacă însă nu vă doriți un copil sau încă nu sunteți sigură în această privință, aveți grijă să folosiți constant metode contraceptive care nu doar că vă protejează de bolile cu transmitere sexuală, dar vă țin şi departe de o surpriză încă neplanificată precum sarcina.
Dacă presupuneți că sunteți însărcinată, primul lucru pe care trebuie să îl faceți este un test de sarcină, iar testul Surecheck Streamer este unul dintre cele mai bune opțiuni la care puteți apela. Nu doar pentru că este un test de sarcină comod şi uşor de utilizat, dar garantează şi o precizie a rezultatului de peste 99%, încă din prima zi de întârziere a menstruației. Nu aveți nevoie de accesorii suplimentare pentru a-l folosi (precum pipetă sau pahar), motiv pentru care îl puteți utiliza oriunde vă aflați. Rezultatul unui astfel de test vine cu emoții mari pentru orice femeie, aşa că cel mai bine este să alegeți un test de sarcină care vă promite, ca Surecheck, că nu veți avea niciun dubiu în privința rezultatului afişat, dacă îl folosiți corect, adică începând cu prima zi de întârziere a ciclului menstrual.