Cine este Fabienne Courmont, dansatoarea care a călătorit în jurul lumii și a descoperit mai multe stiluri, a creat o metodă recunoscută UNESCO, iar acum vine în România? - LIFE.ro
Sari la conținut

Fabienne Courmont este balerină și a crescut și exersat ca dansatoare clasică la Lille, în Franța. La 17 ani a decis să încerce dansul modern, ca apoi să înceapă o călătorie de explorare, la capătul căreia a revenit în Europa cu tehnici de dans șamanic, oriental, derviș, toate tehnici străvechi de mișcare și de autocunoaștere.

Mai bine de 30 de ani a durat călătoria sa de cunoaștere, iar acum Fabienne Courmont este fondatoarea Academiei care îi poartă numele, precum și a metodei de dans recunoscută de UNESCO, prin Consiliul Internațional al Dansului de la Atena. Cu o energie spectaculoasă, Fabienne dansează, predă și se implică în crearea unei moșteniri remarcabile, încercând să refacă în scenă, cu sprijinul cercetătorilor, dansuri antice grecești.

Acum, Școala de dans Fabienne Courmont a ajuns și la București.

De ce ai ales tu să studiezi aceste tehnici vechi de dans și expresie?

Fabienne Courmont: Găsesc în aceste tradiții milenare un limbaj universal, iar toate tradițiile pe care le-am descoperit în călătoria mea când vine vorba despre mișcare, ca legătură dintre spirit, minte și corp, fie că ne uităm la cele orientale sau la cele occidentale, vorbesc toate despre aceleași lucruri: suntem conectați vital la pământ, la natură, la cosmos, iar fiecare dintre noi, cu propriul corp și propriul limbaj vorbește despre aceste realități. Dansul, așadar, este un mijloc prin care putem primi acces la acest tip de conexiune.

Tehnicile pe care le-am încercat, învățat, explorat, fie că vorbim despre tehnici de yoga, alături de tai chi, qigong, dansul dervișilor rotitori, dans de templu indian, dans sacru inițiatic, dansul șamanic, grec antic au vorbit despre acest adevăr universal.

Fabienne Courmont

Mai departe însă am realizat că omul modern are nevoie de o formă nouă de mișcare, care să preia din aceste tehnici ce au ele mai bun pentru noi și să le reintegreze într-o formă nouă de mișcare. Am constatat această nevoie actuală de libertate în mișcare.

Cine ești tu: o balerină, o dansatoare, un profesor, un artist, un terapeut?

Fabienne Courmont: Cred că puțin din toate acestea. (râde). Mă văd mai degrabă ca o ființă multi-dimensională, holistică, care înglobează toate aceste trăsături. Sunt o dansatoare, coregrafă, artistă, dar și un terapeut, mă văd ca un filozof al dansului, am terminat studii de filosofie și aș zice că omul în ansamblul lui mă preocupă.

De când, de cât timp?

Fabienne Courmont: Am început dansul clasic de mică, Am făcut Conservatorul la Lille, iar de la un moment dat, când aveam vreo 17 ani, am simțit că baletul mă îngrădește, așa încât am decis să cunosc libertatea din alte forme de dans, cum era dansul contemporan sau improvizația. Apoi au început să mă intereseze yoga, tai chi, deci de atunci am început să caut lucruri care mă fascinau prin dimensiunea lor, în materie de dans și mișcare.

Am început o lungă călătorie de explorare, în care am descoperit cât de mult îmi plăcea să descopăr lucruri noi, legăturile dar și diferențele neîndoielnice dintre aceste tehnici diverse.

Iar tu ai studiat toate aceste stiluri de dans?

 Fabienne Courmont: Da. Am început tai chi la 23 de ani, iar până pe la 30 de ani am trecut prin numeroase stagii de dezvoltare și cursuri de dans la Paris, unde am cunoscut dansatori din lumea întreagă, pentru ca apoi să încep și eu un tur al lumii pentru a studia îndeaproape aceste stiluri foarte diferite, dar care păstrează o esență universală.

Fabienne Courmont și Pleiadele

Acum, 30 de ani mai târziu, am creat metoda de dans care îmi poartă numele, Academia Dans de L’Etre, dar și compania de dans, Pleiades. Academia formează practicieni ai acestei metode de dans, care a fost recunoscută și introdusă în programele Consiliului Internațional de Dans, care are sediul la Atena și funcționează sub egida UNESCO. Deja de mai bine de 4 ani lucrăm, alături de colegele mele din Pleiades, dar și o serie de cercetători din Atena, la revigorarea pe scenă a dansului teatrului antic grec. Deci, predau, dansez, concep dansuri și conduc aceste companii care mă reprezintă.

Spune-mi despre certificarea pe care o aveți, sub egida UNESCO!

Fabienne Courmont: Noi facem parte din Consiliul Internațional al Dansului, un organism internațional sub egida UNESCO, care atrage toate formele de dans din lume, fără discriminare. Deci, CID este un fel de UN al dansului. Este și o recunoaștere pentru mine, mai ales că la momentul inițierii mele, în 2004, era pionierat în Franța acest concept de dans-terapie. În 2012, când am participat la primul congres mondial de dans-terapie la Atena am primit astfel o recunoaștere a eforturilor. Acum, formările pe care le realizăm în Academia Fabienne Courmont sunt recunoscute internațional.

Fabienne Courmont, împreună cu Alkis Raftis, președintele Consiliul Internațional al Dansului

Cu ce te mândrești?

Fabienne Courmont: Sunt mândră că am perseverat. (râde) Când faci pionierat e foarte necesară această atitudine. Parcă ai fi într-o pădure sălbatică și tai cu machetele buruieni pentru a-ți trasa drumul. Nu am avut modele la care să mă raportez, iată motivul pentru care sunt mândră că am insistat, nu m-am lăsat bătută.

Acum sunt mândră de toate semințele pe care le-am semănat, practicienele acestei metode de dans, această familie extinsă pe care am construit-o. Și iată că aceste semințe ajung acum și la București.

Care este sursa energiei tale debordante? Vorbeam mai devreme despre agenda ta, care e stabilită la detaliu deja pentru anul 2023 și puțin și din 2024. Cum reușești?

Fabienne Courmont: Energia mea, ca și a ta, este energia vieții. Nimic altceva. Îmi place să zic uneori că sunt un motor hibrid: funcționez și eu cu mușchi, carne, corp fizic, dar la un moment dat mă conectez cu energia cosmică, cu energia vieții.

Spune-ne secretul!

Fabienne Courmont: Din momentul în care simți că te doare capul, te simți obosită, respiri adânc, așa încât să simți mușchii diafragmei, și te concentrezi pe conexiunea cu Mama Natură și cu energia vieții. Și nu uita de soare, de lumina lui binecuvântată.

Eu fac asta: stau desculță pe iarbă, mă uit spre cer, am lumina deasupra capului și respir. Și iată secretul. Atenția. Știi principiul tao? Unde e atenția ta, acolo se duce și energia.

Ce se întâmplă în România?

Fabienne Courmont: Sunt deja trei ani de când ne-am gândit ca Academia de Dans, care e deja foarte prezentă în Franța și Elveția, să se extindă în Europa. Adriana Miclea, care este dans-terapeut în formare, a avut ideea de a aduce această școală și în România.

Proiectul va debuta în luna martie, eu voi fi prezentă la primele stagii de inițiere și sunt foarte bucuroasă să aflu că foarte multe românce sunt interesate să descopere această tehnică.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora