Cine este Luana Martin-Russu, cercetător român la Berlin, creatoarea CUiB, un board game despre migrația păsărilor în mai multe scenarii de urgență ecologică?

Luana Martin-Russu este cercetător în științe politice și studii europene, trăiește, împreună cu soțul ei, în Germania. În urmă cu aproape 7 ani, Luana a creat, alături de Asociația Carpaterra din Brașov, un joc ce transpune o temă serioasă, complexă, protecția mediului înconjurător, în cheie de joc pe înțelesul și pe gustul copiilor. Și mai face ceva: CUiB pune alături ideea de migrație cu aceea de urgență climatică. Cu alte cuvinte, migrația păsărilor, adică nevoia lor de a căuta resurse de apă, hrană de-a lungul planetei, devine un mijloc de înțelegere a consecințelor unor decizii greșite pe care le luăm în fiecare zi în materie de sustenabilitate.

Luana a plecat din România pentru prima dată cu o bursă ERASMUS, care a dus-o într-o universitate aflată la granița dintre Germania și Polonia. Cursurile se țineau și într-o țară, și în cealaltă, chiar dacă Polonia nu era încă integrată în UE, așa încât era nevoită să completeze formalitățile de trecere a frontierei de mai multe ori într-o săptămână doar pentru o întâlnire cu profesorii.

A fost prima ei experiență complexă de imigrant.

A revenit în Germania pentru masterat și pentru doctorat, iar acum lucrează la mai multe proiecte, dintre care unul păstrează legătura cu ce are Luana mai profund, nevoia de a pune pe înțelesul tuturor concluziile științifice oricât de inaccesibile ar părea.

Așa a apărut B.I.R.D (Brandenburd Initiative for Research Dissemination), proiect pe care îl derulează în afara orelor ei de program, împreună cu Alexa Moeller, prin care va readuce copiilor și tinerilor CUiB, dar și jocuri care vorbesc despre egalitatea de gen sau dezinformare.

Cum ți-a venit ideea acestui joc, CUiB, și de ce l-ai făcut?

Luana Martin-Russu: CUiB a apărut, ca toate lucrurile faine, de la un apel de proiect, pe care l-a identificat Asociația Carpaterra, din Brașov, condusă de Cătălin Cantor. Am scris împreună propunerea de finanțare cu gândul de a exprima ideile din zona de schimbări climatice, de protejare a mediului înconjurător, adică niște concepte abstracte și complexe, într-o formă pe care să o poată înțelege foarte ușor copiii.

În acea perioadă eram în Germania și lucram pe un proiect de migrație și azil politic, motiv pentru care mi-a fost destul de simplu să fac asocierea dintre cele două idei, aparent fără nicio legătură: de ce ne bucurăm primăvara când vin păsările migratoare, dar când e vorba despre popoare de imigranți și de azilanți nu avem aceeași reacție.

CUiB la Afterschool Kiga Brașov. Foto: Horia Russu

Fenomenul migrației și cel al încălzirii globale, corelat cu protejarea mediului înconjurător, sunt interdependente și adesea discutate împreună. Am vrut să punem copiii în fața ideii că lucrurile se întâmplă ca un efect al propriilor noastre acțiuni, le afectează viețile altor oameni, de foarte departe, care iau la rându-le decizii ce ajung să ne afecteze și pe noi. Așa încât, este esențial respectul pentru natură și pentru oamenii de lângă noi. Și am avut, în tot acest proces, încrederea că cei mici, copiii sunt perfect capabili să înțeleagă lucruri de o complexitate uluitoare.

Ce cuprinde acest joc?

Luana Martin-Russu: Jocul cuprinde trei table de joc distribuite pe harta lumii, cu 6 păsări migratoare, cu caracteristici specifice: cocorul poate zbura pe distanțe foarte lungi, rândunica face „pași” mai mărunți și avem chiar și un personaj negativ, cucul.

Scopul este ca fiecare copil, cu respectivul stol de păsări, să realizeze un ciclu complet de migrație. În plus, jucătorul are la dispoziție pioni, creați din lemn, și mai multe felul de carduri cu care își creează strategii: carduri de nevoi primare, hrană, apă și sănătate, precum și carduri de acțiune, în care se vede influența omului asupra naturii: pozitive, cum este curățarea habitatelor, sau negative, cum ar fi defrișarea sau poluarea, panourile solare sau elicele morilor eoliene.

Cu ce rămâne copilul din acest joc? Care este experiența lui de învățare?

Luana Martin-Russu: Cele trei table de joc redau scenariile publicate de Banca Mondială asupra evoluției planetei în anul 2015, când am construit noi jocul, în anul 2065 și în anul 2165. Distribuția resurselor mondiale diferă de la un scenariu la altul: în 2015 oamenii au acces diferit la hrană, apă și sănătate pe globul pământesc, în 2065, când încălzirea globală avansează, descresc resursele proporțional pe toată tabla de joc, competiția devine mai dificilă fiindcă resursele trebuie folosite foarte judicios, pentru ca în 2165 să vină un scenariu care să îi învețe pe copii despre faptul că nu întotdeauna distribuția nord-sud va fi la fel ca acum și că probabil vom avea un nord sărăcit și un sud foarte bogat, iar oamenii să-și dorească migrația în sens invers.

Cât de complicat sau de simplu ți-a fost să îl creezi?

Luana Martin-Russu: Adevărul este că noi am solicitat finanțare pentru o jumătate de an și am primit-o, de fapt, cu o lună mai târziu, cu obligația de a livra proiectul cu o lună mai devreme. Deci trebuia făcut cap-coadă și implementat în 4 luni.

N-aș putea spune că a fost ușor, dar nici nu m-aș plânge. Este primul proiect pe care l-am făcut mai mult din intuiție decât din orice altceva.

Asociația Carpaterra a primit susținerea Asociației Boson Fermion din București, două prietene de-ale noastre arhitecte, care au făcut design-ul jocului și ne-au ajutat foarte mult și la reguli. Veneau cu tabla de joc și ne arătau exact cum se potrivesc sau nu intențiile noastre cu designul și cu implementarea. Mi-amintesc că au ajuns într-o zi la Brașov, ne-am așezat la masă și au început: „Ok, trag cardul ăsta. Și?”, „Mut pionul ăsta și ajunge jucătorul acolo. Și?”. (râde) Apoi l-am testat cu prietenii pe care îi ademeneam cu câte o invitație la pizza și îi puneam să joace. Iar ei făceau la fel, ajungeau într-un punct, se opreau și întrebau: „Ok, acum ce fac?”, iar noi completam: „Ce ți-ai dori să faci? Ce ți s-ar părea interesant?”. Uite-așa am dus la capăt CUiB-ul.

Nu-ți imagina că provocările s-au oprit aici! Ne-au venit cardurile din producție, iar la poluare, în loc de minus era plus, de pildă. Nu puteam să le lăsăm așa și să transmitem copiilor mesaje contradictorii, așa că am pus mâna pe o lamă și am răzuit la fiecare card marginile plusului, până când semnul „plus” s-a transformat în „minus”. (râde)

Dar apropo de intuiția ta, cum arătau jocurile copilăriei tale?

Luana Martin-Russu: Să știi că eu nu am fost copilul căruia îi plăcea să se joace, ci acela care stătea și se uita la alții cum se joacă. (râde) Iar acest tip de rol chiar mi-a fost de folos, fiindcă din observații am putut să creăm jocul despre care vorbim acum.

Tu ce voiai să fii când erai mică?

Luana Martin-Russu: Îmi doream să fiu pe scenă, cântăreață sau actriță. Iar la o întâlnire cu studenții, care m-au întrebat ce mă întrebi tu acum, le-am spus că poate și acea postură e tot un fel de a fi pe scenă. (râde)

Și cum ai încurajat mai departe, în școală, această dorință?

Luana Martin-Russu: Am făcut mate-fizică, la Colegiul „Andrei Șaguna”, din Brașov, iar în toată perioada aceea am avut senzația că nu sunt în clasa în care trebuia să fiu, fiindcă nu-mi prea plăcea matematica. Mi-era foarte frică, aveam un profesor foarte exigent, așa încât am ales ca facultate profilul opus.

Am ajuns la București, la Relații Internaționale și Studii Europene, un departament în cadrul Facultății de Litere, iar în anul IV am decis să plec din țară cu o bursă ERASMUS. Locuri disponibile erau foarte puține, doar 5 pentru tot departamentul. Două dintre ele erau în Germania. Acolo am ales și eu să merg, la Universitatea Viadrina, care se află chiar la granița cu Polonia.

Am ajuns acolo prin 2004-2005, iar ce am găsit mi s-a părut extrem de interesant.

Polonia nu era integrată în UE în acea vreme, granița era funcțională, cursurile se derulau, iar studenții călătoreau de o parte și de cealaltă a râului Oder primind câte o viză pe pașaport, la intrare și ieșire din Polonia, oricât de multe vize erau necesare pentru a face asta de mai multe ori pe săptămână, vreme de câțiva ani. Era un proiect educațional comun și l-au asumat până la capăt. Chiar și eu, care aveam pașaport de România, făceam același lucru și umpleam paginile cu vize de trecere a frontierei pentru un curs sau două.

Mi-a plăcut experiența, faptul că aveam acces la două culturi și vedeam cele două stiluri foarte diferite de a preda: cel polonez, asemănător celui românesc, mai deschis, mai relaxat, în care profesorul venea și povestea mai mult din experiența lui, își permitea să se atașeze mai mult de studenți, dar și cel german, foarte riguros, documentat, corect.

În plus, e foarte fain acest stil german de a lăsa studentul să fie liber. Acolo nu ai un orar ce ți se transmite la începutul semestrului și este bătut în cuie. În realitate, existau câteva module generale, economie, politică, să zicem, în cadrul cărora puteam să aleg exact ce-mi doream, în funcție de interesele mele. În plus, nu aveam examene, iar cursurile erau discuții, după care făceam eseuri și referate.

A fost prima ta experiență de migrație!

Luana Martin-Russu: Da, foarte intensă. Și mi-a plăcut așa de mult încât am rămas fidelă acestei instituții. Și acum tot acolo sunt. E drept, atunci, după bursă, m-am întors la București și am terminat facultatea. Dar în 2006 m-am întors în Germania pentru master, la studii politice europene, la aceeași facultate, iar după masterat, profesorul cu care am pregătit lucrarea m-a întrebat dacă nu vreau să rămân mai departe la doctorat. (râde) Și am rămas, dar în condițiile mele. Am aplicat pentru o bursă a statului german, DAAD (Deutscher Akademischer Austauschdienst – German Academic Exchange Service), după un an am primit-o și m-am întors la doctorat în 2010.

Cu ce temă?

Luana Martin-Russu: Tema continua lucrarea de master și vorbea despre impactul elitelor asupra europenizării României, cu o analiză foarte amănunțită a proceselor legislative pe două arii de reformă: justiție, anticorupție și protejarea habitatelor și speciilor.

Care a fost concluzia ta?

Luana Martin-Russu: Concluzia este că elitele politice, dacă vor să tragă procesul de reformă într-o direcție sau alta, pot, indiferent de ce se spune în științele politice și studiile europene că presiunea UE face țările să reacționeze într-un fel sau altul. Analiza mea arată o gândire foarte egoistă la nivelul elitelor politice.

Ce aș putea spune acum este însă că, în zona protecției mediului înconjurător, societatea civilă a rămas un actor puternic și că atunci când se iau decizii care contravin principiilor de sustenabilitate, aceasta reușește să contracareze, în timp, cu perseverență, abuzul. E drept, studiul meu vorbește despre realitățile lui 2018, când situația era foarte frumoasă. De atunci a fost scos din legislație conceptul de custode, de pildă, iar toate organizațiile societății civile au pierdut custodia ariilor protejate. Carpaterra avea 5 arii protejate, dintre care un sit Natura 2000, iar din 2018 le-au pierdut deși aveau planuri de management prin care propuneau soluții clare pentru acele spații.

De ce ai rămas în Germania?

Luana Martin-Russu: Am mers de mai multe ori pentru studii, bursă, masterat, apoi doctorat;  în 2011 a venit și soțul meu, are un job stabil, prinde și el rădăcini. E drept că ne-am gândit întotdeauna ca la un provizorat, că stăm acolo până termin doctoratul, apoi revenim în țară, iar de doi ani, de când putem să lucrăm de la distanță, am mai venit în România pentru o lună sau 5 săptămâni, să vedem cum e. Ne e dor de țară.

Ce-ți lipsește? De ce e grea adaptarea și de ce nu reușești să te desprinzi cu totul de o țară unde se întâmplă lucruri care în majoritatea lor nu-ți convin.

Luana Martin-Russu: Îți lipsește o rețea de prieteni acolo, de pildă. Simți că nu e locul tău. Nu poți să suni un prieten și să-l rogi pentru o recomandare de dentist. Sunt tot felul de lucruri pe care nu le știi, pe care le înveți dar până la urma urmei nu e cultura ta, nu e mediul tău, nu e acasă.

Pe de altă parte, în Germania sunt foarte multe lucruri de apreciat: orice lucru stabilești cu oamenii știi că te poți baza pe el, ceea ce îți dă o mare siguranță în interacțiunile sociale. Dar orice relaționare durează. Unei prietene de-ale mele, de care acum sunt foarte apropiată, i-au trebuit 3 ani să înțeleagă că noi am putea fi prietene, adică ceva ce eu, ca româncă, am înțeles din prima.

Românul evoluează invers în relații: pleacă din start cu ideea că este prieten cu cineva, iar dacă îl dezamăgește, îl decade din gradul de prietenie. În Germania este exact pe dos, ei sunt mult mai circumspecți.

Ce lucrezi tu acum acolo?

Luana Martin-Russu: Proiectul B.I.R.D este munca mea de sfârșit de săptămână. Jobul meu full-time se compune din cercetarea despre România, cu un proiect post-doc, care continuă teza de doctorat, în sensul că se uită în Parlament și ce se întâmplă la nivel legislativ, iar din luna iunie lucrez la Institutul Ecologic din Berlin, unde sunt asistent al directoarei institutului, Camilla Bausch, și o susțin în tot ce vrea să facă, în sensul de documentare, dar și pe partea de comunicare sau organizare a agendei.

Dacă ne întoarcem la jocul CUiB care au fost momentele tale de Aha! în momentul implementării în școli, în rândul copiilor, și cum îl vei continua?

Luana Martin-Russu: Marea mea revelație a fost legată de cât de frumos știu copiii să se joace și cum se susțin unul pe celălalt, fără să le-o ceri. Apoi mi-am dat seama cât de repede înțeleg conceptele și ce simplu găseau răspunsurile și concluziile cele mai bune după ce terminam sesiunile de joc.

Au fost și altfel de revelații și ți-aș spune că am lăsat la câteva școli jocul pentru testări ulterioare, dar nu știm nici acum în ce măsură ele au mai fost folosite sau nu. În plus, am învățat și noi din acest joc că nu este deloc ușor să aplici un astfel de program într-o școală, cu reguli, cu alți profesori cu care te intersectezi, în ore cu durată prestabilită de 45 de minute.

Unde poate fi găsit acest joc acum?

Luana Martin-Russu: Jocul este de găsit pe website-ul nostru, ourbird.de, iar acolo poți găsi toată filozofia pe care noi, eu și colega mea, Alexa Moeller, încercăm să o punem în practică  prin acest proiect.

Das Viadrina-Gründungszentrum interviewt: Alexa Möller und Luana Martin Russu über ihren Hub BIRD – YouTube

Împreună vrem să diversificăm B.I.R.D. în sensul de a crea jocuri pentru copii care să atingă subiecte diferite, legate de informare corectă și sensibilizarea copiilor la dezinformare, apoi un joc legat de identitatea de gen. Fiindcă, finalmente, ce ne dorim noi este să creăm copiilor reflexul de a merge la sursă pentru a afla informații și adevăruri.