Cine vrea “O noapte printre giganţi” la Antipa?
Să dormi printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ poate fi o adevărată provocare pentru copii. Mai exact, pentru cei cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, care sunt invitaţi să participe la ineditul eveniment ”O noapte printre giganţi”, organizat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti. Aflat la cea de-a şasea ediţie, evenimentul începe pe 16 iunie urmând să se desfăşoare în mai multe sesiuni de “dormit” ce vor avea loc pe 30 iunie, 7 iulie, 21 iulie, 4 august, 25 august, 1 septembrie şi 8 septembrie.
Ce presupune, mai exact, participarea la ”O noapte printre giganţi”? Un tur al muzeului, în prima parte a serii, vizionarea de filme documentare despre viaţa fascinantă a animalelor, oferite de DaVinci Learning, multe multe suprize şi un somn bun printre mamifere. Acest program special începe la ora 21.00, părinţii fiind aşteptaţi la muzeu a doua zi dimineaţa începând cu ora 8.30, după ce micuţii au servit micul dejun.
Cei care vor să petreacă o noapte de pomină la muzeu, nu trebuie decât să se înscrie la adresa [email protected] sau la numarul de telefon 021.305.60.31. Costurile de participare sunt de 200 de lei/ copil; 300 de lei/ doi fraţi; 400 de lei/ trei fraţi. Grăbiţi-vă! Locurile sunt limitate.