Cinepolitica 2017. Filme care „simt” starea politică
Festivalul Cinepolitica 2017, care se desfăşoară în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti, aduce în faţa publicului filme care „simt” starea politică, de la de la ascensiunea extremei drepte în Franţa la protestele anti-Putin din Rusia.
„Patria e a noastră” (This Is Our Land), în regia lui Lucas Belvaux, este un film care a încins spiritele pe scena politică a Franţei la începutul unui an electoral. Acesta este unul dintre titlurile care intră în competiţia Festivalului Internaţional Cinepolitica. Filmul spune povestea unei asistente medicale apolitice, care ajunge într-un mod neprevăzut se fie activistă în cadrul unei formaţiuni ultra-naţionaliste din Franţa. Deşi unicul ei scop era acela de a-şi ajută comunitatea, Pauline va fi prinsă în vâltoarea xenofobiei şi demagogiei inoculate de doctrina partidului.
Producţia a stârnit controverse, fiind pusă la zid mai ales de liderii Frontului Naţional francez şi acuzată că urmăreşte defăimarea organizaţiei chiar înainte de alegerile în care Marine Le Pen candidează cu şanse importante. Regizorul Lucas Belvaux îşi susţine cu tărie discursul, afirmând că filmul său îşi propune să provoace o dezbatere obiectivă asupra populismului şi a pericolului său uriaş, în niciun caz nu este un act de sabotaj sau propagandă. Filmul a fost deja prezentat în cadrul unor festivaluri importante şi urmează cu siguranţă un circuit global, într-un an atât de „fierbinte” pentru statutul Vestului.
Un alt titlu care concurează pentru Trofeul Cinepolitica este „Putin pentru totdeauna?” (Putin Forever?), un documentar realizat cu foarte mult curaj de Kiril Nenashev despre protestele din Rusia, care au avut loc în 2011 – 2012. În film se regăsesc imagini de arhivă extrem de importante, surprinse chiar în momentele cele mai aprinse şi tensionate ale încercărilor de revoluţie anti-Putin.
Probabil personalitatea şi imaginea lui Vladimir Putin domină un clasament al celor mai influenţi lideri ai planetei în momentul de faţă. Importanţa deciziilor şi strategiilor sale este covârşitoare pentru stabilitatea sau instabilitatea mondială. Dar totul pleacă din prezenţa şi dominaţia sa asupra propriului popor. Încercarea opozanţilor ideologiei lui Putin de a se exprima liber şi de a protesta împotriva sistemului este un joc extrem de periculos, iar finalitatea nu le-a fost până acum favorabilă contestatarilor: asasinate, detenţii în închisorile federale, azil politic. Şi mulţi cred că aşa va fi pentru totdeauna.
„Putin pentru totdeauna?” este un demers jurnalistic care va aduce publicului din România şi o altă perspectiva asupra recentelor proteste naţionale. Asemănările, dar şi diferenţele, îţi pot tăia respiraţia.
Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica va avea loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti. Detalii pe www.cinepolitica.ro