Ciudățenii din viața lui Woody Allen. Cum a ajuns un regizor celebru să fie acuzat că și-a molestat fiica adoptivă, dar mai ales, cum a ajuns să se căsătorească cu fiica iubitei sale, Mia Farrow?
Viața lui Woody Allen, unul dintre cei mai cunoscuți regizori de film de la Hollywood este cu adevărat un subiect de film. Intriga filmului ar putea fi relația sa și căsătoria cu Soon-Yi Previn, ce durează de peste 20 de ani. De ce ar fi asta intriga? Ei bine, Soon-Yi Previn este fiica adoptivă a actriței Mia Farrow cu care Woody Allen a avut o relație îndelungată și cu care a mai adoptat încă doi copii. La vremea respectivă, Soon-Yi era doar o copilă pentru care Woody ar fi trebuit să joace rolul de tată.
Pe lângă asta, viața lui Woody Allen a mai fost presărată și cu alte scandaluri sexuale, unul de molestare din partea altei fiice a sa adoptive și unul din categoria #metoo.
Începutul scenariului:
Înainte de a avea o relație cu Woody Allen, actrița Mia Farrow, împreună cu fostul ei iubit, Andre Previn, au adoptat o fetiță coreeană pe nume Soon-Yi Previn. După ruptura celor doi, Woody Allen a început o relație cu Mia Farrow ce a durat din 1980 până în 1992. Chiar dacă Allen și Farrow nu au locuit niciodată împreună oficial și nici nu s-au căsătorit, au avut un copil biologic, un fiu, Satchel (astăzi Ronan Farrow, un cunoscut jurnalist, de fapt cel care a pornit primele investigații din mișcarea #metoo). Tot împreună cu Farrow, Allan a mai adoptat doi copii, o fată, Dylan Farrow și un băiat, Moses Farrow.
Relația dintre Woody Allen și Mia Farrow s-a terminat în momentul în care ea a descoperit că el are o relație cu fiica ei, lucru care a adus doar una dintre zgârieturile ce apar pe imaginea marelui regizor.
Ciudățenii din viața lui Woody Allen: era căsătorit cu prima soție atunci când o curta pe a doua
Woody Allen a fost căsătorit cu Harlene Rosen din 1956 până în 1962, timp în care a cunoscut-o pe cea care urma să-i devină a doua soție, actrița Louise Lasse. La momentul respectiv Louise era iubita unui prieten de-al lui Allen. Într-un interviu, Louise a recunoscut că a devenit iubita lui Allen înainte ca el să divorțeze și că s-au căsătorit „cinci, șase ani mai târziu”. S-au căsătorit în 1966, ceea ce înseamnă că erau împreună din 1960 sau 1961.
Fiica lui Woody Allen l-a acuzat de molestare
În 1993, fiica adoptivă a lui Woody Allen și Mia Farrow, Dylan Farrow, care la vremea respectivă avea 7 ani, l-a acuzat pe marele regizor de molestare. Allen a negat vehement acuzațiile, acuzând-o în același timp pe Mia că o influențează pe Dylan pentru a se răzbuna pe faptul că are o relație cu cealaltă fiică adoptivă a ei, Soon-Yi Previn. La vremerea respectivă, experții în abuzuri sexuale de la Spitalul Yale-New Haven au investigat acuzațiile. Un procuror a susținut că există o „cauză probabilă” pentru a-l judeca pe Allen, dar se presupune că a refuzat să depună acuzații pentru a o salva pe Dylan de trauma unui proces.
Dylan a reluat acuzațiile în 2014 în ziarul New York Times și apoi în 2018 într-un program CBS, This Morning. Allen a emis o declarație pentru CBS News în 2018, reafirmând că anchetatorii „au concluzionat în mod independent că nu a avut loc vreodată o molestare. În schimb, au spus că este vorba probabil de un copil vulnerabil, care a fost influențat să spună această poveste, de mama ei supărată în urma unei despărțiri contencioase”. El a adăugat: „Fratele mai mare al lui Dylan, Moses, a spus că a fost martor atunci când mama lor făcea exact acest lucru – o influența fără încetare pe Dylan, încercând să-i bage în cap că tatăl ei a fost un molestator sexual periculos … Nu am molestat-o niciodată pe fiica mea – și toate investigațiile s-au încheiat acum un sfert de secol”.
Woody Allen a spus că a fost un paria al mișcării #metoo
În septembrie 2018, rezervata Soon-Yi Previn a acceptat să i se facă un profil în publicația „Vulture” din cadrul New York Magazine. În acel articol, Previn a acuzat-o pe Mia Farrow de faptul că a abuzat-o în copilărie și a negat faptul că Woody Allen ar fi făcut ceva nepotrivit în timp ce era implicat în relația cu mama ei. Când a fost întrebată cum a început relația lor, a răspuns: „Cred că Woody s-a uitat la mine deoarece, la acel prim meci de baschet am demonstrat că sunt mult mai interesantă și mai amuzantă decât credea el. Mia tot timpul îi sublinia faptul că nu sunt bună de nimic”. Apoi a adăugat: „Am vorbit destul de mult și una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele este acea zi când am venit în vacanță de la facultate și mi-a arătat un film cu Bergman, cred că „The Seventh Seal”. Am discutat mult despre film și cred că a rămas impresionat pentru că apoi m-a sărutat și așa a început totul. Suntem ca doi magneți, foarte atrași unul de celălalt”. Tot în același interviu, Previn a respins acuzațiile lui Farrow și ale lui Dylan și a spus că Allen se consideră un „paria” al mișcării #metoo.
La acest interviu Dylan a răspuns cu o declarație aprinsă legată de molestarea ei și a adăugat că „Ideea de a lăsa un prieten al unui presupus molestator să scrie un articol cu un singur punct de vedere care atacă credibilitatea victimei sale, este dezgustătoare”.
Ciudățenii din viața lui Woody Allen: a avut o relație cu o liceană când el avea 40 de ani
Stacey Nelkin a avut o relație cu Woody Allen pe vremea când ea avea 17 ani și era elevă la liceu, iar el avea 42 de ani. Însă ea nu consideră că a fost molestată, dimpotrivă, îl apără pe Allen împotriva acuzațiilor de abuz sexual venite din partea fiicei lui, Dylan Farrow.
„Îmi imaginez că Dylan chiar crede că asta i s-a întâmplat în realitate, motiv pentru care se vede că suferă și e foarte tulburată”, a declarat Nelkin pentru HuffPost LIVE în 2014. „Dar am ales să vorbesc public, deoarece am fost foarte deranjată de asta și îl cunosc pe Woody de foarte mult timp. Nu cred că s-a întâmplat asta și cred că ea a inventat această poveste”.
Cu toate că-l apără, relația ei cu Soon Yi Previn nu este una impecabilă: „Cred că mulți oameni, inclusiv mulți prieteni și unii membri ai familiei apropiate, nu reușesc să înțeleagă că un bărbat căruia îi plac femeile mai tinere nu este neapărat un bărbat care urmează să molesteze un copil. (Allen) are imaginea aceasta probabil pentru că a început o relație cu fiica iubitei sale, ceea ce cred că este oribil… Dar asta nu înseamnă că e un molestator de copii”
Mariel Hemingway a susținut că Allen a încercat să o seducă pe vremea când era adolescentă
Stacey Nelkin nu a fost singura adolescentă pentru care Allen a fost acuzat că a încercat să o seducă. Mariel Hemingway, actrița din Manhattan, a scris în memoriile ei că Allen a încercat să aibă o relație sexuală cu ea în timpul filmărilor. La Fox News, Hemingway a declarat că avea 18 ani (și foarte jenată de scenele cu tentă sexuală pe care trebuia să le joace în film) când Allen a invitat-o să meargă cu el la Paris.
„Relația noastră a fost platonică, dar începusem să văd că are ceva pentru mine și l-am respins din cauza acelui comportament tipic bărbaților de vârstă mijlocie care se află în preajma femeilor tinere pe care vor să le cucerească”. A mărturisit ea. „Nu eram sigură că voi avea propria cameră (la Paris). Woody nu a specificat asta.” Însă în final a realizat: „Nu am fi avut camere separate. Planul lui era să fie cu mine”. Astfel i-a spus lui Allen, care atunci locuia în casa de oaspeți a familiei ei, că nu va merge cu el la Paris și se presupune că a doua zi de dimineață a și părăsit locuința în care stătea, cu un avion privat.
Este acuzat că a avut o relație cu o tânără de 16 ani în timp ce era împreună cu Mia Farrow
În decembrie 2018, o femeie pe nume Christina Engelhardt a declarat pentru The Hollywood Reporter că a avut o relație de opt ani cu Woody Allen, relație ce a început în 1976, pe vremea când ea avea numai 16 ani, iar el 41. Engelhardt susține că ea s-a apropiat prima de Allen și i-a lăsat numărul de telefon atunci când l-a observat într-un restaurant. Ea îl acuză pe Allen că știa că este elevă la liceu atunci când au început relația.
În mărturisirile ei susține că a fost extrem de rănită în momentul în care Allen i-a prezentat-o pe Mia Farrow drept iubita lui. „Abia după ce s-a terminat am avut timp să mă gândesc la cât de întortocheată era relația când eram împreună… și că nu am fost nimic mai mult decât o nouă jucărie”
Ronan Farrow fiul biologic al lui Mia Farrow și Woody Allen, ar putea fi de fapt fiul lui Frank Sinatra
Cum toate în viața lui Woody Allen par să fie de-a-ndoaselea, nu e de mirare că într-un interviu, Mia Farrow a declarat că Ronan ar fi de fapt fiul lui Frank Sinatra cu care a avut o relație înainte de Allen.
„Cred că este copilul meu, dar nu mi-aș paria viața pe asta”, a spus Woody Allen pentru revista Vulture în septembrie 2018. „Am suportat cheltuielile lui tot timpul ceea ce nu cred că ar fi foarte corect dacă nu este al meu”.
În 2013, Mia Farrow a recunoscut pentru Vanity Fair că Frank Sinatra ar putea fi tatăl lui Ronan. Un an mai târziu, Allen a pus din nou pe tapet problema în New York Times: „Este fiul meu sau, după cum sugerează Mia, al lui Frank Sinatra?. Clar că seamănă mult cu Frank Sinatra cu acei ochi albaștri și cu trăsăturile faciale și dacă e așa, oare ce are el de spus?”
Ce crede Ronan despre toate astea? „Știi, eu nu am fost acolo, așa că nu am mai multe informații pe care să ți le ofer”, a declarat el unui jurnalist al revistei Vulture.