Codruț Baciu scrie, are o agenție de content și face tenis din pasiune. Uneori mai și scrie despre el. Din 2020 însă a decis să ducă acest sport costisitor acolo unde el nu ar fi ajuns niciodată: la copiii care vin din medii vulnerabile, dar și la copiii cu deficiențe.
Așa s-a născut Asociția Cip și Ciargi și mai multe grupe de tenis formate din copii tipici sau nu, antrenați de profesori de specialitate.
În acest moment, cel mai puternic finanțator este Codruț și compania lui, Nerds and Words. Dar pentru a ajunge la mai mulți copii, Codruț are nevoie de sprijin. Așadar, dacă simți că poți pune umărul pentru ca micuții care nu ar putea să ajungă în alte conjuncturi pe un teren de tenis să primească acces și antrenor specializat, intră aici: Asociatia Cip si Ciargi is creating Oportunități de sport pentru copii din categorii vulnerabile | Patreon.
De ce ai simțit tu nevoia să creezi această organizație, prin care să oferi tenis copiilor care ar avea nevoie de el?
Codruț Baciu: Eu sunt în contact intens cu tenisul din 2008-2009; îl joc, îl analizez, îl privesc, scriu despre el de foarte mult timp. Dar, la un moment dat, în ciuda acestor multe lucruri pe care le fac în tenis, am simțit nevoia și de mai mult.
Nu mai aveam timp să mă uit așa de mult la meciuri, începusem să nu mai am timp să joc atât de des, dar nevoia de a fi în contact cu el era prezentă. Așa că m-am gândit ce aș putea face. Răspunsul mi l-am dat singur când am redescoperit cât de scump este sportul ăsta și cât de greu accesibil este. Adică e scump și pentru mine, darămite pentru copiii care nu au părinți cu dare de mână.
Atunci mi s-a părut oportun să contribui cum pot. Nu aveam în minte neapărat să fac o asociație care să aducă pe teren mai multe grupe. Inițial, voiam să încep doar cu câțiva copii pe care îi socoteam talentați, dar care nu aveau bani. Eu urma să contribui cu niște bani, astfel încât copiii să aibă acces la terenuri și la antrenori. Atât.
Asta era toată miza.
Doar că, ușor-ușor, pe măsură ce am întâlnit oameni care făceau de mult timp voluntariat și care aveau experiență cu copiii –iar aici mă gândesc la doamnele de la Asociația CONIL – mi-am dat seama că sunt mai mulți cei care au nevoie de sport. Doar că, pe măsură ce se adună mai mulți, nevoia de bani este și mai mare. Dar și de mai mult timp.
Inițial, au fost doar banii mei în asociație, bani scoși din firmă, cu care am plătit terenuri și antrenori pentru copii. Dar mi-am dat seama că am șanse mai mari să ajut dacă mă organizez un pic, dacă fac un pas în spate, mai ales că am contacte din tenis și oameni care înțeleg foarte bine nevoia de sport pentru copii.
Sportul la copii nu e un moft.
Cât pot ei de des, trebuie să joace. Așa că am decis să înființez Asociația Cip și Ciargi, cam cu un an înainte să vină pandemia. Am început să mă organizez, să discut cu potențiali parteneri, am primit sprijinul celor de la Decathlon, am început să abordez jucători profesioniști care să ne ajute. Eram pregătiți să începem, doar că fix atunci a venit pandemia, am intrat în case cu toții și am pus totul pe pauză doi ani de zile. Iar când am ieșit, totul picase: nu mai aveam nici parteneri, nu mai aveam nici bani, nici chef. Eram într-un soi de burnout. Dar am început până la urmă.
Ce te-a motivat?
Codruț Baciu: O promisiune pe care mi-am făcut-o mie. Atât de mult vorbisem cu atât de mulți oameni, și prieteni, și familie, și din afara cercului meu, încât mă simțeam prost să nu încerc măcar. Startul propriu-zis l-am dat cu Asociația CONIL, care se ocupă de mult timp de copiii atipici, de copiii cu nevoi speciale, cu autism, cu sindrom Down, cu ADHD, cu epilepsie, care au nevoie să joace.
Întâmplător, tenisul este foarte util pentru copiii din spectrul autist. Asta aveam să aflu mai târziu și mă bucur că este așa.
Tot împreună cu Asociația CONIL am început anul ăsta un proiect mai mare, în care aducem copii cu dizabilități din mai multe centre din București. Ne adunăm, închiriem terenuri, invităm 20-30 de copii și jucăm tenis toată ziua. Uneori nu e chiar tenis, pentru că unii dintre ei au un diagnostic care nu le permite să fie foarte angrenați în sportul în sine. Unora le e greu să urmeze instrucțiunile, alții nu suportă zgomotul, dar este un joc de echipă. Ușor-ușor am crescut și acum speranța noastră este să ne îndreptăm și către Moldova.
Cum ați ales locurile în care activați?
Codruț Baciu: La întâmplare, aș zice. De exemplu, soția mea e din Teleorman și s-a interesat despre un centru pentru copii cu dizabilități în zonă. A sunat și i-a întrebat dacă nu vor să joace tenis o dată pe săptămână pe banii noștri. Ei au zis da. Nu se întâmplă însă mereu așa. Uneori părinții sunt reticenți, alteori nu acceptă că au copii cu nevoi speciale.
Ce-ți place ție la acest proiect?
Codruț Baciu: Îmi place progresul copiilor, pe care nu îl vezi mereu cu ochiul liber. Uneori trebuie să vorbești cu pedagogii, cu părinții, cu instructorii ca să afli că evoluează. Eu stau de vorbă cu oamenii cât de mult pot și primesc poze în fiecare săptămână. În plus, îmi plac poveștile copiilor. Uneori e suficient să legi două vorbe cu ei ca să-ți dai seama că sunt copii speciali.
Ce afli de la ei?
Codruț Baciu: O sumedenie de lucruri. Îi întreb care e lovitura lor preferată și nu știu terminologia, dar îmi arată imediat. Chiar și când le pui întrebări banale de adult ”ce vrei să fii când vei fi mare?”, ei îți răspund ”antrenor de tenis”. Nu spun jucător. Spun antrenor pentru că copiii, indiferent dacă sunt tipici sau atipici, dacă văd un om care le acordă atenție și simt apropiere, dragoste, imediat rezonează. Răspunsul ăsta ”antrenor de tenis” mi se pare extraordinar.
Cum te asiguri tu că antrenorul pe care îl găsești, care se implică, este ce-ți trebuie ție?
Codruț Baciu: Nu e neapărat simplu. Ideea este că, înainte să dăm drumul la treabă, trebuie să ne vedem cu oamenii de la cluburi. În mod ideal, te duci la cel mai apropiat club de tenis de la centru, stai de vorbă cu antrenorii și, dacă îți plac, treceți la treabă. Evident că 99% dintre ei nu au experiență de lucru cu copiii cu dizabilități. Iar cu adolescenții cu dizabilități nici atât. Marea noastră șansă este că majoritatea antrenorilor, dacă nu toți, au experiență cu copiii tipici de toate vârstele.
E de ajuns?
Codruț Baciu: Până acum a fost de ajuns. Este important să te vezi cu omul, să stai de vorbă cu el, să te asiguri că nu vrea doar bani. Am avut antrenori care au renunțat și prefer să fie așa decât să nu fie ce trebuie pentru copii, dar au fost antrenori care au spus că se enervează, că nu au răbdare cu copilul, sunt alții care au spus că nu suportă să vadă atâta suferință, sunt alții cărora pur și simplu nu le plăcea. Nu am încercat niciodată să îi fac să rămână.
Dacă nu simți, dacă nu îți place, mai mult rău faci.
Revenind, ideal e să te duci la cel mai apropiat club de tenis și să fie ăla. Dar nu e mereu așa. În general găsești oameni ok cu care să lucrezi. Cred că ajută și faptul că nu acceptăm să lucrăm pe gratis. Adică întotdeauna vrem să-i plătim pentru că este muncă grea cu copiii atipici: trebuie muncă, trebuie răbdare, trebuie 2-3 antrenori pentru o grupă de 5-6 copii și faptul că sunt plătiți corect pentru munca asta îi ajută să fie serioși. Cel puțin până acum. Sperăm totuși să creștem, să ajungem la nivel național.
Vrem să ajungem în Piatra Neamț, acolo unde sunt nevoi mari pentru copiii cu dizabilități. Noi începuserăm cu copiii din categorii vulnerabile, sărace. Iar la Piatra, până la finalul lunii, sper să formăm o grupă de 7 copii. În Iași, speranța mea este să formăm o grupă de adolescenți cu o doamnă minunată din oraș. Vreau să mergem la Buzău – eu sunt de acolo și zic de vreo 6 luni că facem treaba asta, dar nu au fost bani, însă acum mergem, chiar dacă va fi nevoie să plătesc din buzunar.
Ție de ce îți place tenisul?
Codruț Baciu: Inițial mă uitam la Federer și îmi plăcea din ce în ce mai mult. El e responsabil. Lumea râde când aude de promisiunea mea ambițioasă de a-l numi, în 6-7 ani, pe Federer ambasadorul ONG-ului nostru.
Așa am început cu tenisul. Uitându-mă la toate meciurile lui Federer. Apoi am început să îl joc și atunci pasiunea pentru tenis a dobândit un nou strat pentru că una este să te uiți și alta e să gâfâi pe teren. Acum îmi place pentru că cred că poți să schimbi oamenii cu el.
Ce ți-a lipsit să ajungi un Federer?
Codruț Baciu: Nu s-a pus niciodată problema să fac sport de performanță, din păcate. Dar nu știu dacă regret. Sportul de performanță este îngrozitor de greu.
Noi avem o viață frumoasă. Un sportiv de performanță nu cred că are șansa să fie fericit mereu. De obicei trebuie să fie mereu pe drumuri, nu ai acces la prieteni, la familie, ratezi majoratele. Sunt lucruri pe care nu le poți recupera. Habar nu am dacă m-aș fi regăsit într-o viață de genul ăla. Poate că da, poate că nu, dar privind în urmă cu creierul de acum, mai degrabă nu. Nu tânjesc că nu am avut o viață în sport, mai degrabă regret că nu am început asociația asta mai devreme, înainte de pandemie.
Spune-mi puțin despre drumul tău de antreprenor…
Codruț Baciu: Părinții mei sunt antreprenori. Nu știu dacă asta a contribuit, dar mereu am fost expus acestui mediu și am știut ce se poate face și ce nu se poate face dacă ai business-ul tău. Am făcut un master în Elveția, în business și antreprenoriat. Nu am fost niciodată sigur că aș vrea să fac asta ca stil de viață pe termen nelimitat.
Acum nu m-aș mai vedea angajat, deși până acum 5 ani nu au fost probleme. Am lucrat și în corporație, am lucrat în Polonia și am vândut uși de garaj clienților din România și Republica Moldova, am făcut cu patronii polonezi un tur al României, am stabilit niște întâlniri, a fost dur. Am lucrat și în telecom, în vânzări, am scris pentru IQads sau pentru treozecizero.ro, unde vorbeam despre tenis. Le-am cam făcut pe toate înainte s-o cotesc spre antreprenoriat, iar business-ul l-am deschis fără să fac un plan măreț, fără o strategie, fără să aștept prea mult. Pur și simplu am avut un prim client și atunci am știut că trebuie să am mai mulți. Chiar anul trecut s-au făcut 4 ani de când am deschis agenția noastră Nerds and Words, deci a fost o alegere bună. Singurul neajuns e că e stresant.
Ce îți aduce?
Codruț Baciu: Flexibilitate, bani, timp să mă ocup de asociație și de tenis. Și deocamdată e suficient. Încă suntem un start-up. În primii 5 ani poți să go under foarte ușor, dar sper să nu se întâmple. Oricum ne paște criza. Nu o să ne ocolească nici pe noi. Business-urile deștepte vor supraviețui. Sperăm că și noi ne numărăm printre ele.
Ce faceți voi?
Codruț Baciu: Suntem o agenție de comunicare, de marketing, cu focus pe content writing. De fapt, în 2018 când eram doar eu, luam doar proiecte de scris: website, copywriting, făceam descrieri de produs, newslettere, practic tot ce ținea de scris pentru că doar asta știam să fac. Ușor-ușor clienții au vrut mai mult. Am vrut și eu mai mult. Din munca de la IQads, fiind expus și la branduri mari, și la agenții, și la freelanceri, știam că se scrie prost. Și știam că e loc pentru ce vreau eu să fac. Ușor-ușor ne-am adunat și mai multe servicii – facem Social Media, facem PPC, facem influencer marketing, deci am crescut. Dar, la bază, suntem cu toții scriitori comerciali. Toată lumea din echipa mea știe să scrie, indiferent ce face în firmă.
Ăsta este criteriul de selecție?
Codruț Baciu: Este unul dintre criterii. Nu trebuie să fii Hemingway sau Salinger, dar trebuie să cunoști bine limba română în scris.
În ce direcție vrei tu să dezvolți asociația?
Codruț Baciu: În primul rând vreau să formăm grupe în toată țara. Asta înseamnă cel puțin 20 de grupe care să joace în fiecare săptămână, pentru că miza este ca ei să joace tenis constant, nu doar din când în când.
Una dintre poveștile de succes ale asociației se desfășoară la Tecuci. Băieții de acolo merg la turnee de amatori, în condițiile în care până acum un an nu puseseră mâna niciodată pe o rachetă. Au 15 ani și joacă turnee. Deci vreau să fim la nivel național și să ajutăm cât mai mulți copii. Dar asta cere parteneri puternici, cere bani, cere la un moment dat ajutor din partea statului și ar dura prea mult să obținem fonduri. De-asta îmi propun să vină Federer peste 5-6 ani la noi, pe teren.
Cât de repede o să învețe copilul tău să joace tenis?
Codruț Baciu: Mai devreme de 3 ani se recomandă să nu-l duci la tenis. Are 2 ani și jumătate. Sunt sigur că va învăța la fel de repede ca orice copil. Sper să îi placă sportul, indiferent de sport. E alegerea ei, doar să fie tenis (râde). Glumesc.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
