Codruța Simina, jurnalist: „Când începem să ne raportăm la istorii și realități diferite, care uneori se bat cap în cap, inevitabil ne vom da unul altuia în cap”

Codruța Simina este jurnalist, scrie pentru Rise Project ori Scena 9 și a creat Misreport, un newsletter informativ despre știrile false apărute în spațiul public românesc.

Codruța Simina estre un căutător al adevărului și un practician al jurnalismului cu implicare civică, în care informația relevantă vin din zona analizei permanente a performanței administrației publice locale sau naționale. Iar, după ce a documentat și identificat o serie de website-uri a căror misiune era dezinformarea, Codruța devenit un raportor al derapajelor informării corecte și relevante de la noi

De ce te-ai făcut jurnalist?

Codruța Simina: Eu, de fapt, am vrut să mă fac regizor de teatru. Părinții mei țineau în casă cartea ”O istorie a teatrului românesc”, care m-a fascinat. Eu am citit febril până prin clasa a XI-a, iar în clasa a VII-a am descoperit-o, după ce mă plictisisem de tot ce era în bibliotecă. Ai mei cumpărau toate cărțile și toate discurile care apăreau, că așa era în Abrud. De asemenea, aveam buget pentru mers la film, fiindcă aveam cinematograf, dar era o adevărată aventură mersul la film: se rupea rola, îl fluieram pe nenea responsabil de proiecția, el îl lipea și ne puteam uita până la final. Pe acest fond s-a așezat și istoria teatrului, care mi s-a părut fascinantă, boemă, liberă și m-am gândit să dau admitere la regie de teatru. În clasa a XII-a mi-am dat seama că ar fi trebuit să mă duc acolo cu un portofoliu voluminos pe care nu mai aveam timp să-l fac. Atunci a trebuit să mă reorganizez.

Următorul care mi s-a părut că mi se potrivește a fost jurnalismul. Mai ales că vorbeam foarte mult cu tata despre actualitate, îmi și plăcea să scriu, așa că m-am dus să dau admitere la Jurnalism. Nu m-am pregătit deloc pentru admitere, dar am dat examen și am intrat la ”fără taxă”. A fost o concurență foarte mare: peste 600 de candidați la 40 de locuri fără taxă și încă 100 de locuri cu taxă, la Cluj, în 2001.

În facultate, împreună cu gașca, am făcut Revista Universității timp de vreo doi ani. A fost o experiență extraordinară, mai ales că revista se vinde ala chioșcuri. Iar de la o lună la alta aveam ambiția să vedem câte numere putem să vindem.

Așa a pornit microbul jurnalismului, pe care l-au mai întreținut două profesoare din facultate: Ruxandra Cesăreanu și Miruna Runcan, care ne dădeau senzația că ”the sky is the limit” și că putem face orice.

La începutul anului IV de facultate, eu deja mă angajasem în presa locală, la Clujeanul, un tabloid, dar lucram și la Ziarul Clujeanului – ziar serios, quality.

Și de atunci nu ai mai ieșit din presă?

Codruța Simina: Am avut o perioadă, între 2013 și 2014, când am încercat comunicare politică, dar mi-am dat seama că nu e pentru mine. A fost o experiență interesantă și m-a ajutat mult mai departe, în jurnalism, pentru că o perioadă am fost consilierul de comunicare al Ministrului Delegat pentru Dialog Social – Aurelia Cristea.

Atunci am înțeles cum funcționează aparatul administrativ din interior, după ce 10 ani scrisesem despre asta. A fost incredibil pentru mine să văd cât de complicat este traseul documentelor în administrația publică. Oricum, am înțeles că și administrațiile sunt făcute din oameni, că printre ei sunt super-profesioniști, care încearcă să mute munții din loc, am înțeles cât de osificată este relația dintre departamente, dintre instituții… e aproape un sistem feudal.

De ce nu ai rămas acolo?

Codruța Simina: Pentru că nu mi se potrivea și pentru că urma campania electorală pentru prezidențiale, când mi-am dat seama că a ceva nu este pentru mine, că nu pot.

Cred că, pe lângă talent, un jurnalist trebuie să aibă și integritate. Ție cum ți s-a inoculat? Cum ai reușit să păstrezi drumul drept?

Codruța Simina: Nu știu dacă am reușit să păstrez întotdeauna drumul drept. Am reflectat la asta acum doi ani, când mai mulți oameni din jurnalism treceau spre diverse partide să le facă partea de comunicare. Am stat să mă gândesc pentru că și eu făcusem asta în trecut, cu decizia foarte clară de a nu intra în niciun partid.

Cred că este o problemă când jurnalistul își trece în bios-ul de pe pagina de Facebook ”jurnalist și politician”. Când am demisionat din departamentul guvernamental și am renunțat de tot la comunicarea politică, o vreme am evitat să scriu opinie și am evitat să scriu pe subiecte care aveau legătură cu ministerul în care eu lucrasem.

Care este, din punctul tău de vedere, misiunea jurnalistului?

Codruța Simina: Misiunea este informare publică: să duci informații relevante, pe care publicul nu le află altfel, să le duci către el într-o formă cât mai ușor de înțeles. Și să fie reale. Nu fake-news. Pentru că au apărut zeci, sute de site-uri dubioase pe care eu am început să le urmăresc. Și mi-am petrecut ani de zile citind și aflând tot felul de informații dubioase despre care nimeni nu punea nicio întrebare, le luau așa și gata. Și mi-am dat seama că oamenii fac niște conexiuni în capul lor și li se pare că au făcut niște mari descoperiri și apoi le prezintă și altora pentru că nu au informații relevante și corecte istoric și se naște ficțiunea asta pentru care mulți o iau ca istorie.

Care e problema, de fapt?

Codruța Simina: Interpretarea mea personală este că știm foarte puțină istorie, că o mare parte din istoria pe care o știm este ideologizată și am învățat-o orientat pe ideea asta a excepționalismului românesc și, unde nu mai știm sau avem un gol, o nevoie de a umple, începem să ficționăm căutând niște dovezi absolut fantastice. E un soi de gândire magică.

Ce e rău în asta?

Codruța Simina: Nu este corect. Istoric vorbind, nu e așa. Nu e adevărat. E fals. Și cred că se mai întâmplă ceva: se schimbă percepția asupra realității. Sunt niște erori grave de percepție a realității. Cu toții avem gândire magică, dar e periculoasă atunci când produce percepții false asupra realității, cu pretenții de a fi adevărate.

Într-o lume în care Social Media are atâta importanță, care sunt pericolele și care sunt căile noastre de a ne proteja?

Codruța Simina: O să devenim o Babilonie. Ce ne ține pe noi împreună? O limbă și niște povești pe care ni le spunem și care constituie baza omogenizată a noastră ca cetățeni. În momentul în care începem să ne raportăm la istorii și realități diferite, care uneori se bat cap în cap, inevitabil ne vom da unul altuia în cap, încercând să decidem care e varianta corectă. Toate realitățile alternative construite în jurul nostru ne fragmentează și, de multe ori, ne radicalizează unii împotriva celorlalți.

Cum reușesc?

Codruța Simina: În multe cazuri există o intenție clară manipulatoare. Nu-mi dau seama dacă cei care le împing în piața de comunicare conștientizează efectul sau vor doar capital politic pentru niște idei.

Cum ai reacționat tu în seara în care s-au publicat rezultatele și ai constatat că AUR a intrat la putere?

Codruța Simina: A fost foarte simpatic pentru că, cu două săptămâni în urmă, participasem la o dezbatere despre ”funcționează sau nu funcționează acest mecanism de dezinformare”.  Și atunci am zis că o să vedem dacă funcționează în procentul pe care o să-l obțină AUR la alegeri. Cam așa m-am simțit. Funcționează și pentru că oamenii ăștia vin și pun degetul pe niște lucruri pe care politica tradițională nu mai e capabilă să pună degetul. Nu avem niște politici publice bine închegate care să se uite cu seriozitate în zona de inegalități, pe care să înceapă să le reducă. Și atâta timp cât inegalitățile astea există și se perpetuează, vom avea întotdeauna un segment de oameni care vor fi super-sensibili și ușor de acordat la mesaje extremiste. Și e normal să se întâmple așa. Pentru că oamenii nu mai au speranță și apare cineva care le promite că va rezolva problema asta. Acesta cred că este marele eșec al ultimilor 10-15 ani.

Nu mai suport cuvântul reformă. Este atât de golit de conținut și e păcat. O reformă ar trebui să-i dea unei pături a populației ocazia să respire și să se poată orienta, să-și gândească un pic traseul. Să nu fie preocupată în permanență de supraviețuire. Noi nu facem asta. Ar trebui să muncim în zonele în care trebuie muncit. Și mă îngrijorează că nimeni nu vorbește despre asta. Administrația trebuie schimbată. Cred că problema fundamentală este că avem atât de multe inegalități sociale pe care nu le adresează nimeni.

De ce ai început să faci Misreport?

Codruța Simina: Șansele ca niște actori politici relevanți să înceapă să discute despre dezinformare sau fals sau percepția pe care ne-o dau rețelele sociale sunt foarte mici, așa că m-am gândit că ce pot eu să fac este măcar să creez produsul ăsta, care să vină cu informații variate și care să vină și cu informații din mediul internațional care să te ajute să-ți faci o imagine despre ce înseamnă, de fapt, fenomenul ăsta. Și m-am gândit că în jurul acestui produs se poate construi o mică comunitate care devine rezilientă la subiectul ăsta: dezinformare, conținut fals, amplificare pe rețelele sociale – hai să înțelegem un pic la ce ne uităm când ne uităm la fenomenul ăsta. Sigur că în materie de numere e ceva infim. Dar poate publicul Misreport se alătură altor publicuri cu idei și valori comune… mai multe insule se vor uni și vor face o comunitate mai mare și mai stabilă. Doar așa poți să faci ceva durabil. Și trebuie să ai răbdare. Trebuie să-ți faci planuri pe perioade medii și lungi.

Te-ai gândit vreodată să pleci din țară?

Codruța Simina: Da, de mai multe ori. M-am gândit atunci când credeam că am rezolvat de multe ori anumite lucruri în țara asta și apoi se dovedește că nu s-a schimbat nimic, nu s-a rezolvat nimic. Atunci m-am gândit, dar nu am plecat. Pentru că am niște prieteni foarte buni aici și nu îmi închipui cum ar fi viața fără ei. În plus, îmi place foarte mult ce fac, chiar dacă uneori e obositor. Și mai cred că la un moment dat trebuie să se termine tot șirul ăsta de întoarceri. Eu nu cred că e foarte greu să trăim toți aici.

Eu m-am bătut foarte mult cu ideea că viața nu are sens. Apoi mi-am dat seama că fiecare construiește sensul pentru viața lui prin ceea ce face. Și asta se leagă de valorile pe care le ai. Și te guvernezi după ele. Iar mie asta îmi dă o satisfacție foarte mare. Spre exemplu, eu cred că trebuie să faci ceva și pentru ăia care vin după tine. Poate pentru că am copil și îmi dau seama că copilul meu cel mai probabil va dori să trăiască în altă țară. Copiii noștri vor fi ”citizens of the world”. Dar țara asta e o parte din mine, cu poveștile oamenilor din anii 50, cu ale oamenilor care au rezistat în comunism, care au încercat să schimbe ceva, care au reușit să țină de valorile și de personalitatea lor. De fapt, eu nu îmi închipui viața mea altundeva.