Colecţia de artă a lui David Bowie va fi expusă pentru prima oară, apoi va fi scoasă la licitaţie - LIFE.ro
Sari la conținut

Obiectele de artă strânse de-a lungul vieţii de cântăreţul David Bowie, strânse într-o colecţie estimată la aproximativ 10 milioane de lire sterline (11,9 milioane de euro), va fi prezentată pentru prima dată publicului larg la sediul din Londra al casei de licitaţii Sotheby’s, apoi expusă în diverse colţuri ale lumii, ca apoi să fie pusă în vânzare în luna noiembrie, informează bbc.com, citat News.ro.

Peste 300 de lucrări din această colecţie, realizate de artişti de renume, precum Damien Hirst, Jean-Michel Basquiat, Henry Moore şi Marcel Duchamps, vor fi expuse la Londra şi vor fi scoase la licitaţie de casa Sotheby’s. Cele mai multe dintre operele de artă aparţin unor artişti britanici din secolul al XX-lea, printre acestea aflându-se şi fotografii realizate de Stanley Spencer, Patrick Caulfield şi Peter Lanyon.

Născut şi crescut la Londra, David Bowie a inclus în colecţia sa privată şi opere semnate de veritabili „cronicari” ai străzilor din capitala britanică, precum Leon Kossoff şi Frank Auerbach.

În 1998, într-un interviu acordat cotidianului The New York Times, referindu-se la tablourile semnate de Frank Auerbach, cântăreţul David Bowie a spus: „Dumnezeule, da! Vreau ca muzica mea să sune la fel cum arată operele lui”.

David Bowie era fascinat şi de peisajele din Marea Britanie şi a colecţionat opere ale unor peisagişti celebri, precum John Virtue. Şapte dintre lucrările monocrome ale acestui pictor fac parte din colecţia sa.

Însă colecţia celebrului cântăreţ nu se limitează doar la arta britanică. Printre capodoperele adunate de Bowie se află şi un tablou semnat de pictorul francez Marcel Duchamps, intitulat „A Bruit Secret”, estimat la 250.000 de lire sterline (297.823 de euro).

Însă cea mai valoroasă operă din colecţia starului britanic este o pictură în graffiti semnată de Jean-Michel Basquiat, intitulată „Air Power”, ce a fost estimată la un preţ cuprins în intervalul 2,5 milioane – 3,5 milioane de lire sterline (2,9 milioane – 4,1 milioane de euro).

David Bowie a cumpărat acest tablou la un an după ce a jucat rolul mentorului lui Jean-Michel Basquiat, celebrul Andy Warhol, în filmul „Basquiat” din 1996.

Alături de cele 267 de tablouri, colecţia lui David Bowie include alte 120 de obiecte de artă din secolul al XX-lea, în special sculpturi şi obiecte de mobilier. Printre acestea se află şi un cabinet stereo creat în anii 1960 de designerii italieni Achille şi Pier Giacomo Castiglioni.

„Singurele lucruri pe care le cumpăr obsesiv, ca un dependent, sunt operele de artă”, dezvăluia David Bowie pentru BBC în 1999, însă publicul larg cunoaşte puţine lucruri despre pasiunile şi calitatea sa de colecţionar de artă.

Celebrul cântăreţ britanic nu cumpăra obiecte de artă în funcţie de reputaţia artiştilor creatori sau de valoarea investiţională a operelor, ci se baza exclusiv pe emoţiile şi reacţiile pe care acele opere le generau în subconştientul lui.

David Bowie iubea lumea artelor plastice. În 1994, în urma unei iniţiative mai puţin obişnuite pentru un superstar rock, David Bowie s-a alăturat comitetului editorial al revistei trimestriale Modern Painters şi l-a cunoscut cu acea ocazie pe scriitorul William Boyd.

După aceea, David Bowie a înfiinţat 21, o editură specializată în publicarea de cărţi şi albume dedicate artelor frumoase. În perioada în care a condus acea editură, starul britanic a fost creierul din spatele uneia dintre cele mai faimoase farse din istoria artei moderne. Cântpreţul a organizat şi a găzduit o petrecere strălucitoare în studioul din Manhattan al artistului Jeff Koon, pentru a marca lansarea unei cărţi despre viaţa şi opera unui artist american denumit Nat Tate. Farsa a constat în faptul că acel artist nu exista în realitate, ci era un personaj fictiv, creat de scriitorul William Boyd.

„Fără participarea lui Bowie, petrecerea nu ar fi existat, iar farsa nu ar fi fost atât de faimoasă pe cât a devenit ulterior”, a spus William Boyd, referindu-se la pasiunea dovedită de Bowie în organizarea acelei petreceri.  „Toată lumea adoră farsele, iar eu cred că, din când în când, nu e deloc rău să râzi de o mână de intelectuali care se cred foarte importanţi”, a adăugat scriitorul.

Revenind la colecţia lui Bowie, trebuie săus că încasările ce vor fi obţinute în urma licitaţiei din luna noiembrie vor reveni familiei cântăreţului. Membrii acesteia au spus că au decis să vândă colecţia din cauza lipsei de spaţiu, nu din cauza lipsei banilor.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora