Concertele anului 2020. Ce se va auzi în România și unde merită să călătorești pentru trupa favorită - LIFE.ro
Sari la conținut

Concertele anului 2020. Ce se va auzi în România și unde merită să călătorești pentru trupa favorită

Poate cel mai mare nume anunțat până acum la București este Celine Dion. Ea va concerta pe Arena Națională, pe data de 29 iulie.
Share this article

Concertele anului 2020 s-au anunțat deja încă de acum câteva luni, marile trupe stabilindu-și cu mult timp înainte programul turneelor. Din păcate, România nu sună foarte bine anul acesta pentru că nu sunt multe nume care se înghesuie la poarta noastră. Însă, mai e timp. Sunt foarte multe trupe și cântăreți care și-au anunțat concerte în 2020 în Europa, ceea ce înseamnă că mai e timp de negocieri.

Dar să vedem deocamdată lista oficială cu concertele anului 2020.

Concertele 2020 în România

Poate cel mai mare nume anunțat până acum la București este Celine Dion. Ea va concerta pe Arena Națională, pe data de 29 iulie.

Foto: Shutterstock

Altfel, in ordine cronologică, aș mai putea aminti următoarele concerte:

Richard Clayderman va avea concert la Ateneul Român pe data de 14 martie.

Pe 30 martie, Pink Martini se întoarce la București cu un nou concert la Sala Palatului.

Tot la Sala palatului, pe 2 aprilie, va concerta Goran Bregovic & Wedding and Funeral Band.

La Arenele Romane, pe data de 16 ani va fi un mega concert aniversar Cargo la 35 de ani.
Pentru Nostalgici, Toto Cutunio vine din nou la București, într-un concert pe data de 29 mai.

Pe 28 iunie, la Arenele Romane va fi Zucchero.

Ar mai fi de amintit violonistul David Garrett care se reîntoarce cu un nou concert la sala Palatului, pe 21 și 23 octombrie.

În plus, nu trebuie să uităm de marile festivaluri, 21 Pilots fiind prima trupă mare care și-a anunțat participarea la Electric Castle.

Concertele 2020 în Europa

Elton John pornește într-un mare turneu anul acesta, iar în Europa va ajunge la început de toamnă. Dacă vrei să-l vezi în concert, poți alege Belgia, Germania, Suedia și Finlanda în septembrie sau Spania, Elveția și Franța în octombrie. Noiembrie și decembrie au fost rezervate pentru concerte în regatul Unit al Marii Britanii.

Foto: Shutterstock

Aerosmith sunt altă trupă mare care vine în turneu în Europa. Din iunie și până la final de iulie vor putea fi văzuți și auziți la Milano, Praga, Paris, Madrid, Lisabona, Viena, Cracovia, Londra, Manchester și Budapesta.

Foo Fighters  se vor plimba de pe 10 pe 21 iunie între Berlin, Milano, Valencia și Lisabona.

Guns N Roses, după reunirea de acum cinci ani, s-a obișnuit cu turneele. Și dacă un concert cu ei nu merită văzut, atunci nu știu care merită. Așadar, de pe 20 mai vor fi în Portugalia și până la sfârșitul lunii iunie vor ajunge la Sevilia, Munchen, Londra, Hamburg, Viena, Florența, Praga, Glasgow și Dublin.

În trecere prin Europa va fi și Taylor Swift care de pe 20 iunie până pe 11 iulie va concerta în Belgia, Germania, Polonia, Franța, Spania, Portugalia și Marea Britanie.

Iron Maiden se reîntoarce în Europa și vor concerta în Germania, Marea Britanie, Belgia, Suedia, Polonia, Cehia, Olanda, Franța, Austria, Italia, Portugalia și Spania.

Iron Maiden în ultimul concert la București, Foto: Shutterstock

Pentru pasionați și doar pentru pasionați, Lana del Rey trece prin Europa în 2020. Concertele ei încep zilele acestea, azi fiind la Amsterdam. Urmează Paris, Londra, Manchester, Glasgow, Birmingham, Berlin și Cologne până pe 3 martie.

Și Sting vine în Europa, de pe 15 iunie până pe 2 august și va străbate Germania, Franța, Suedia, Danemarca, Cehia, Belgia, Italia, Polonia și Spania.

Foto: Shutterstock

Între 18 februarie și 11 martie, Madona se mută la Paris și va avea aproape în fiecare zi concert la Le Grand Rex.

Dacă vrei să-i vezi pe băieții de la The Killers, între 28 mai și 8 iulie, datele turneului lor, pentru Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Suedia și Spania.

Timp de o lună de zile, de la final de mai până la final de iunie, fanii Green Day îi vor putea vedea în concert în Finlanda, Suedia, Germania, Italia, Franța, Olanda, Belgia, Austria, Marea Britanie și Irlanda.

Dacă trupa sau artistul tău preferat nu a fost prins în lista de mai sus, aici poți găsi toate turneele anului 2020. Noi le-am ales pe cele cu cea mai mare popularitate și care ajung și prin Europa.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora