Controverse despre Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, supranumit şi Campionatul Mondial al Ruşinii
Fiecare campionat mondial de fotbal e marcat, în general, de multă nerăbdare din partea suporterilor şi dorinţa de a vedea laolaltă unii dintre cei mai buni jucători din lume. De data aceasta s-a vorbit însă mai mult despre corupţie şi acuzaţii de crimă şi sclavie. E o listă lungă de controverse despre Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, iar în vârful acesteia se află cele legate de miile de muncitori morţi pe şantierele stadioanelor, dar şi cele legate de felul în care Qatarul a obţinut dreptul de organizare al turneului.
Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, acuzaţii de corupţie la nivel înalt
În timp ce presa mondială vuia despre problemele legate de campionat cu multă vreme înainte de începerea acestuia, preşedintele FIFA se întrecea în declaraţii care mai de care mai glorioase.
Am spus mereu că în Qatar va fi cel mai bun Campionat Mondial de Fotbal al tuturor timpurilor. Totul este pregătit. La Campionatul Mondial de Fotbal este binevenit fiecare om, indiferent de originea sa, de religie, sex, orientare sexuală sau naţionalitate. – Gianni Infantino, preşedintele FIFA
Departe de promisiunile reprezentaţilor FIFA şi cei ai Qatarului acuzaţiile de corupţie au curs încă de acum 12 ani, când membrii Comitetului Executiv au fost suspectaţi că au ajutat mica ţară din Asia de Vest, cu zero tradiţie în fotbal, să primească dreptul de organizare în schimbul unei recompense cu o valoare de zeci de miliarde de dolari. Mai mult, a fost schimbat şi întreg calendarul competiţional, campionatul fiind mutat iarna astfel încât temperaturile din Qatar să nu facă meciurile imposibil de disputat.
Documentarul Netflix „FIFA. Fotbal, bani şi putere” prezintă declaraţiile multora dintre cei care au fost martori sau implicaţi în alegerile din 2010, precum şi presiunile şi ameninţările primite din momentul în care au început să vorbească cu presa. De asemenea, se vorbeşte nu doar despre bani, ci şi despre înţelegeri economice la nivel de state, totul pentru ca voturile să fie favorabile Qatarului. 1,5 milioane de dolari ar fi valorat fiecare vot în forul FIFA, la pachet cu diverse înţelegeri, precum acordul cu Thailanda pentru furnizarea de gaze naturale, investiţiile în compania braziliană Petrobras sau creşterea relaţiilor comerciale cu Franţa.
Anchete jurnalistice vorbesc de peste 6.500 de morţi pe şantierele campionatului
Qatarezii au negat toate acuzaţiile şi au vorbit, la rândul lor, de stereotipii rasiste. Apoi au început construcţia unui oraş nou, de la bază, având în vedere că infrastructura pentru un asemenea eveniment era inexistentă. Pregătirile pentru cel mai spectaculos Campionat Mondial, aşa cum a fost descris de către autorităţile din Qatar, au dat naştere unor noi controverse. A fost nevoie de construirea a 7 arene, 2 dintre ele cu capacitate de 80.000 de locuri, extinderea aeroportului din Doha, pregătirea a zeci, sute de mii de spaţii de cazare, dezvoltarea infrastructurii rutiere, o rută nouă de metrou, totul cu costuri ce au ajuns la 229 de miliarde de dolari.
Dar cele mai ridicate costuri sunt cele legate de pierderile umane din tot acest proces. Conform achetelor jurnalistice se estimează că mai mult de 6.500 de muncitori au murit pe şantierele pentru Campionatul Mondial, în perioada 2011 – 2020, iar viaţa muncitorilor imigranţi din Qatar este descrisă drept o formă de sclavie modernă.
Peste 80% din cei 2,6 milioane de locuitori ai acestei ţări sunt muncitori imigranţi, iar mulţi dintre aceştia ar fi fost implicaţi în construirea infrastructurii necesare pentru campionat. Un raport al Amnesty International arată că:
„În ultimul deceniu mii de muncitori imigranţi au murit subit şi neaşteptat în Qatar, în ciuda faptului că au trecut de controalele medicale din ţările lor natale. În ciuda unor dovezi, clar că disconfortul termic îi punea la mare risc pe muncitori, iar studiile arată că sute de vieţi ar fi putut fi salvate prin măsuri de protecţie adecvate, rămâne extrem de dificil de ştiut cu exactitate câţi oameni au murit din cauza condiţiilor de lucru. Asta pentru că în multe cazuri autorităţile qatareze nu investighează cauza morţii. Certificatele de deces vorbesc de obicei de cauze naturale sau infarct, descrieri care nu ajută cu nimic şi în acest fel nu pot fi făcute conexiuni cu privire la condiţiile de muncă.”
Iar când vine vorba de condiţiile de muncă din Qatar lucrurile au fost multă vreme foarte apropiate de ideea de sclavagism. Angajaţii aveau multe obligaţii, iar drepturi, aproape deloc, în timp ce angajatorii erau stăpâni pe vieţile lor. Până de curând legislaţia qatareză prevedea că muncitorii nu îşi pot schimba locul de muncă şi nici măcar să părăsească ţara fără permisiunea angajatorului. Abia de anul trecut a fost prevăzut un nivel minim al salariului şi anumite drepturi pentru muncitorii imigranţi.
Controverse pe toate planurile
Dar lista criticilor aduse Qatarului este cu mult mai lungă şi acoperă lucruri de la încălcarea drepturilor omului la îngrădirea libertăţii de opinie şi condamnarea homosexualităţii. Pentru că reprezentanţii FIFA au părut imuni la toate acestea, nume marcante din istoria fotbalului şi nu numai au decis să le amendeze.
Căpitanul naţionalei Germaniei la Mondialul din 2014, Philip Lahm, a anunţat că nu va pune piciorul în Qatar de-a lungul campionatului. Echipa Danemarcei a decis să îşi modifice echipamentul în semn de respect faţă de muncitorii morţi pe şantiere şi a vrut să se antreneze cu echipamente inscripţionate cu mesajul „human rights for all,” însă au primit interdicţie din partea FIFA. De asemenea, artişti precum Shakira, Dua Lipa şi Rod Stewart au refuzat să cânte la ceremoniile organizate cu ocazia Campionatului Mondial.
Nici după ce au început meciurile lucrurile nu au fost cu mult mai liniştite. Jucători britanici şi galezi ar fi trebuit să intre pe teren cu banderole cu curcubeu pe ele, pentru a-şi arăta sprijinul pentru minorităţile sexuale, însă au renunţat în ultimul moment de teama eventualelor suspendări.
Suntem foarte frustraţi şi foarte furioşi. Considerăm că este scandalos felul în care a fost gestionată situaţia. Am dorit să ne arătăm sprijinul pentru comunitatea LGBTQ şi nu am putut face asta. Nu îi puteam pune pe jucători în situaţia de a fi pedepsiţi. Mulţi dintre ei au visat să joace la Campionatul Mondial încă de când erau mici. Dintr-odată se puteau trezi în situaţia de a nu putea participa. – Mark Bullingham, directorul executiv al Federaţiei Engleze de Fotbal pentru Mundo Deportivo
Aceeaşi interdicţie a determinat Federaţia Daneză de Fotbal să anunţe că nu va susţine realegerea în funcţie a lui Gianni Infantino şi, mai mult, ia în calcul să renunţe la statutul de membru FIFA. Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, nu a lăsat nici el momentul nesancţionat şi a mers alături de preşedintele FIFA purtând banderola interzisă jucătorilor, în timp ce fotbaliştii germani au făcut fotografia oficială cu mâinile la gură, ca un semnal al interdicţiei primită referitoare la libertatea de exprimare.
Citeşte şi: Viaţa în Qatar, ţara în care locuiesc mai mulţi străini decât localnici – LIFE.ro
Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.