Cornel Ilie, Vunk: „Când apare un copil în viața ta, nu mai contează nimic. Orice altceva, în afară de bucuria sau suferința lui, devine insignifiant.”

Cornel Ilie este artistul care a știut să se adapteze și reinventeze în aproape 20 de ani, de când s-a lansat prima dată, împreună cu trupa Vank (acum Vunk), pe piața muzicală de la noi.

Liderul trupei Vunk, un om cu atitudine și argument, tatăl Zarei și al lui Cezar, Cornel Ilie este un om care ne inspiră să credem în noi și să fim firești.

La ce lucrezi acum?

Cornel Ilie: În momentul ăsta, prioritar este spectacolul de la Sala Polivalentă, din 13 decembrie. Se numește Vernisaj. E spectacolul pe care îl punem în scenă după 3 ani de absență, la Sala Polivalentă, unde de 10 ani facem un fel de casă a noastră, unde ne spunem poveștile în modul în care ne taie pe noi capul cel mai bine. Pentru că este singura dată din an probabil atunci când faci un spectacol cu producție proprie, este singura dată din an în care un artist își cheamă publicul la el acasă. În restul timpului, noi suntem invitați să cântăm în diverse locuri, la casele altora. Asta implică foarte multă implicare emoțională, mult timp. Cu cât ne apropiem de dată, cu atât e mai intens. Pe lângă asta încep și repetițiile pentru musicalul Mama Mia, pe care îl vom rejuca după 3 ani, pe 28 și 29, la Sala Palatului.

Care este cel mai intens feedback pe care l-ai primit de la un spectator al tău?

Cornel Ilie: Sunt multe povești. Probabil că cel mai intens gest de apreciere a ceea ce facem, a înțelegerii muzicii noastre a fost atunci când o mămică ne-a spus că a ales să nască pe un cântec de-ale noastre –  ”Baladă pentru o minune”.  Un miracol care i s-a întâmplat și ei, și nouă.

De ce ai vrut tu să te faci artist și ce știai despre domeniu atunci când ai decis asta?

Cornel Ilie: Eu nu am știu că vreau să cânt neapărat. Am avut norocul să-mi găsesc pasiunea foarte devreme – undeva prin clasa a treia sau a patra – și să o și urmez. Am avut și șansa de a avea o familie care m-a sprijinit întotdeauna, nu mi-a pus niciodată piedică, oricât de greșit era ce făceam sau drumul pe care mergeam.

Știu că din clasa a treia sau a patra mi-am dorit foarte clar să am o trupă și să cânt. Aveam exemplul trupei Beatles pe care începusem să o admir, să o urmăresc prin revistele care se găseau prin 89, 90 – Almanah, reviste străine pe care le găseam în talcioc, discuri de vinil, niște casete audio pe care le înregistrasem de la niște prieteni de pe casetele lor și nu înțelegeam mare lucru, fiind în engleză. Eu nu învățasem până atunci engleza, dar am învățat prin cântecele lor și ca să înțeleg ce spun piesele lor.

Îmi aduc foarte bine aminte momentul în care am avut acest gând că asta vreau să fac toată viață. Eram pe o scenă la Cântarea României – cântam cu corul școlii – eram la Cinema Floreasca, în concurs. Sala era plină de părinți și profesori și țin minte că mi-a plăcut foarte mult senzația să fiu cu atâta lume în față și mi-am zis că asta vreau să fac. Niciodată nu am avut un Plan B. Cred că oamenii care nu au o pasiune foarte intensă, nu au așa ceva, pentru că este de neconceput să faci altceva. Ajungi ca prin dorința ta, prin energia ta, prin pasiunea ta să așezi lumea așa încât să ți se îndeplinească ce îți dorești.

Cum ați reușit să păstrați acest vis în ciuda piedicilor?

Cornel Ilie: E foarte bine că au fost multe obstacole și multe piedici. Noi am prins și multe transformări care nu au ținut neapărat cont de industria muzicală.

Am început să cântăm când se asculta muzică pe casetă audio sau pe bandă de magnetofon. Primul album l-am lansat pe CD, ca apoi să apară internetul, streaming. Noi ne-am adaptat tuturor acestor schimbări, fiindcă le vedem ca pe niște instrumente pentru a-ți face cunoscută munca, pasiunea, bucuria.

Noi am început să cântăm înainte să existe speranța ca va exista o industrie muzicală românească. Nici nu existau radiouri de muzică, ci doar câteva, locale. Nu exista televiziune comercială. Erau câteva trupe de rock și muzică ușoară.

În 1994 am avut concert, am vândut bilete, la Teatrul Creangă și, împreună cu noi, pe la fiecare scară de bloc în tot orașul ăsta, în toată țara, începea să erupă dorința de nestăpânit de exprimare. Poate pentru că părinții noștri nu au avut acest lux, dar s-a transmis în gena și în energia noastră dorința. După 90 a apărut un val foarte puternic de underground. În acea perioadă ne întâlneam pe la posturile locale de radio cu casete demo – noi cu Vama Veche, cu Sarmalele Reci, cu Șuie Paparude, mai erau niște trupe de rock care între timp nu au mai cântat – noi nu aveam la ce să aspirăm. Noi nu aveam un plan. Noi voiam doar să cântăm.

Când a devenit treaba serioasă?

Cornel Ilie: În 1999, când a apărut postul de televiziune Atomic TV. Ei au ales un cântec de-ale noastre să fie imnul postului. Eu eram student la Facultatea de Imagine, Film și TV, în anul 3, și lucram ca inginer de sunet la Pro Tv. Când a apărut primul semn că visul meu s-ar putea împlini, am renunțat și la serviciu, la facultate și am zis că fac doar muzică. Fără să câștig nimic.

Am simțit că dacă voi da totul, voi primi totul.

Ușor, ușor s-a construit drumul ăsta pentru că, la câteva luni după ce eu am abandonat toate celelalte activități, postul de radio Pro FM – care atunci era cel mai important din țară – a ales să difuzeze piesa ”Noi o scoatem la capăt ”, care a fost primul nostru hit și piesa care ne-a lansat și care ne-a făcut cunoscuți în România.

Care sunt cele 3 situații, cele mai complicate, care ți-au pus la încercare răbdarea?

Cornel Ilie: Cred că cea mai dură a fost în 2007, când doi dintre membrii trupei Vank au ales să plece din țară și am rămas doar eu cu Nicu, bateristul trupei, cu care am și început trupa și cu care mă cunoșteam din timpul școlii.

Al doilea foarte greu a fost prin 2015-2016, când veneam dintr-un turneu acustic prin toată țara, care a fost foarte obositor și costisitor, neputând să acoperim costul doar din bilete și după niște Săli Polivalente – pentru că noi niciodată nu am urmărit profitul, ci doar să punem în scenă un spectacol fascinant pentru oameni și am investit de multe ori mulți bani fără să se întoarcă înapoi – a fost un moment în care am trăit un soi de faliment al trupei.

A fost o zi în trupa noastră în care ea nu a mai existat. Dar asta o știu doar eu. Apăruseră multe discuții în toată echipa. A fost foarte greu.

A doua zi dimineața am luat-o de la capăt și am zis că facem ceva să ne revenim. Nu știe nimeni ce luptă e. Dar nici măcar atunci nu a existat un plan B.

Un  alt moment: am avut un cântec în 2016 de lansat pe care l-am lansat exact când o mare tragedie s-a întâmplat – un autobuz a intrat în mulțime într-un mare oraș european. Noi urma să lansăm un cântec, dar nimeni nu era atent la noi, toți se concentrau pe tragedia care tocmai avusese loc.

Și anul ăsta trebuia să lansăm un cântec la 10:00 dimineața, în ziua de Dragobete. Doar că exact atunci toate știrile începeau cu războiul din Ucraina.

Ce ai învățat din ele?

Cornel Ilie: Că nimic nu se sfârșește dacă nu se epuizează pasiunea pentru acea idee, pentru acea sclipire. Orice problemă ar apărea nu o să mă oprească să fac ce-mi place. Tot timpul apar probleme care te provoacă să repari ceva. Dacă o problemă pare că vine din senin, de fapt tu ai greșit pe undeva, nu ai dat suficientă atenție. Am învățat să citesc mai atent oamenii, semnele și să am mai multă încredere în mine.

Gloria vine cu tot felul de elemente care îți iau ușor mințile. Ți-ai pierdut vreodată mințile dus de această glorie?

Cornel Ilie: Mie personal nu mi s-a întâmplat, dar nouă da. Ca trupă, pe la început, pentru că am erupt foarte puternic. De la 4 vecini de bloc care aveau un studio în canalul blocului, ne-am trezit că suntem cea mai difuzată trupă din România. Întâmplător am ajuns într-un reportaj despre România, pe CNN, legat de România, la 10 ani de la Revoluție. Nu eram pregătiți. Ne-am luat-o în cap, dar fără să devenim aroganți. Noi, față de noi, ne-am luat-o în cap. Ni se părea că tot ce facem, facem foarte bine, dar nu era deloc așa. Faptul că noi nu am alergat după faimă niciodată ne-a ajutat foarte mult. Noi suntem la fel în fața unui om cum suntem în fața a 10 mii de oameni. Râdem mereu de tot ce ni se întâmplă. Și norocul nostru e că toate lucrurile astea complicate, care te provoacă și îți provoacă dorința de a face lucrurile astea cu adevărat, au apărut la vârsta potrivită. La 20 de ani e ok să ți-o iei în cap și să ți-o iei și peste cap!

Cum ai împăcat viața personală, de familie, cu cariera?

Cornel Ilie: Depinde cum vezi lucrurile. Nu m-am gândit că se va schimba ceva profesional atunci când va apărea familia, când vor apărea copiii. Nu m-am gândit că nu o să mai am energie. Când am copiii în preajmă, am mai multă energie și mai multă creativitate. În 2018, Zara avea 3 ani și ceva, noi lucram la un concert simfonic, la un documentar, și a apărut varianta să joc în Mama Mia, deși nu aveam timp pentru nimic. Și în alea trei luni de zile, deși părea că fizic nu mai e timp, am acceptat proiectul. Mi-a adus multă energie și nu mi-a consumat deloc din dorința de a face și alte lucruri, alături de familie. În iulie 2019, în timp ce se năștea băiețelul nostru Cezar, noi pregăteam un album și o Sală Polivalentă din octombrie, Editura Curtea Veche mi-a propus să scriu o carte autobiografică despre noi, pe care să o lansăm la concert. Asta însemna să fie gata în 2 luni. Aveam un copil, mai venea un copil în două zile, înregistram un album și am zis ”ok, o fac și pe asta”. Și am reușit.

Nu cred că timpul e problema cuiva. Totul este despre cum îți potrivești momentele. Timpul a fost la fel pentru toți oamenii ăștia care au făcut lucruri extraordinare și pe care îi admirăm. Sunt oameni care au schimbat lumea, nu doar au făcut niște cântece. Dacă ei au putut să facă lucruri mărețe având același timp, înseamnă că problema este la noi. Nu este la timp.

Cum te-au schimbat copiii și cum s-a schimbat relația voastră după ce v-ați separat?

Cornel Ilie: Eu am avut copii liniștiți. Probabil e și meritul părinților că au creat acea liniște. M-au schimbat în foarte frumos. Copiii te învață să fii părinte. Tu îi înveți niște acțiuni cu care să funcționeze, dar lucrurile cu adevărat importante te învață ei pe tine. Dacă ești atent la el și nu vrei să faci din educație doar un fel de a te impune, atunci el te învață cum să-l crești. M-au schimbat în sensul că am realizat că, atunci când apare un copil în viața ta, nu mai există alte probleme. Nu mai contează nimic. Orice altă problemă, pe lângă bucuria unui copil sau pe lângă suferința lui, devine insignifiantă.

Copiii mei nu locuiesc în București, dar eu sunt foarte prezent în viața lor. Implicarea mea este la fel de mare și îmi iubesc copiii enorm și cel mai tare mă bucur că, în momentul ăsta, sunt cel mai bun partener de joacă al lor. Iubirea pentru ei face ca toate piedicile din jur – trafic, oboseală – să dispară. Sunt disperat, sunt înnebunit după ei. Cea mai importantă în viața lor este clar mama. Dar eu pot să le dau încredere, să-i învăț cum să intre în viața asta plină de piedici, să fie optimiști și cu speranța că au locul lor și că pot schimba și ei lumea.

Care crezi că este secretul popularității tale?

Cornel Ilie: Acest firesc rămas intact, această doză de timiditate, care la început era foarte intensă, dar care în timp a devenit un avantaj. Asta mă ține departe de a fi altfel decât sunt. Am un simț al ridicolului foarte dezvoltat. Nu aș putea să mă pun în situații ridicole doar pentru a câștiga bani sau admirație. Sunt artiști cu mult mai mult succes, dar eu nu mi-l doresc. Mă bucur de publicul meu pentru că m-am înconjurat de oameni extraordinari. Și mai e ceva: eu nu vreau să spun oamenilor tot ce vor să audă. Eu vreau să le spun oamenilor ce au nevoie să audă. Și oamenii ăștia sunt mai puțini. Poate de-aia am publicul ăla care rămâne fidel: pentru că oamenii ăia nu se simt singuri și simt că au un aproximativ prieten în plus.