Cornelius Zirbo și relația sa specială cu muzica: „O expresie profundă prin care toți într-un glas ne exprimam recunoștința față de Dumnezeu pentru dragostea și bunătatea lui față de noi”

Cornelius Zirbo a copilărit într-o casă cu 9 suflete. A învățat încă de mic ce înseamnă să conviețuiești într-o comunitate de oameni. Iar muzica a fost cea care, de cele mai multe ori, i-a legat și i-a apropiat. Numele său vine din limba latină, acolo unde înseamnă „corn”, un instrument ce în vremurile antice simboliza victoria. Dar inspirația părinților săi a venit din Biblie, acolo unde ofițerul roman Cornelius este un om despre care este scris că „făcea multe milostenii poporului și se ruga fierbinte lui Dumnezeu”. 

După o copilărie dragă în Feleacu, Cornelius Zirbo a ajuns la Paris, unde a studiat în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon, desfășurată la Fundația Louis Vuitton. Cornelius este și laureat a numeroase concursuri în țară și în străinătate și activitatea sa artistică s-a desfășurat deja pe patru continente. 

Iar, pe 1 Decembrie (de la 19.00), va fi pe scenă alături de apreciatul dirijor Cristian Mandeal și de Orchestra Națională Radio, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns. Concertul este și un prilej de a asculta orga Sălii Radio, cea mai mare orgă din sud-estul Europei (7600 de tuburi) construită în Cehia, în 1960. Care este coloana muzicală a vieții artistului Cornelius Zirbo? Vă invităm să descoperiți în interviul de mai jos:

Cornelius Zirbo, cum a început pentru tine relația aceasta specială cu muzica?

Mă tem că mi-ar fi extrem de dificil să găsesc un punct de origine al acestei relații personale cu muzica. Uitându-mă în urmă, pot să constat că muzica a fost acel element din viața mea, de o familiaritate ieșită din comun, ce pur și simplu a fost acolo lângă mine, încă din fragedă copilărie. A făcut parte din educația mea, în ciuda faptului că părinții mei nu sunt muzicieni; de când mă știu mi-a plăcut să cânt și de când mă știu mi-a plăcut să ascult muzică.

Ai mei îmi spun ca aveam o voce deosebită când eram copil, așa că nu de puține ori mă găseam în ipostaza de a cânta în fața unui auditoriu, fie el cel de la biserică, cel de la grădiniță sau cel mai des, cel de acasă, când primeam vizite de la diferite rude, prieteni etc.

Mărturisesc, însă că relația mea cu muzica a căpătat o nouă valență în momentul în care, la vârsta de 9 ani, ai mei au decis să mă înscrie la școala de muzică, fiind extrem de hotărâți ca eu să studiez violoncelul.

Violoncelul nu a fost prima dragoste. Cum a apărut el în viața ta? 

În primul rând, trebuie să vă contrazic prin a vă spune că violoncelul a fost prima mea dragoste. Recunosc însă că nu a fost o „dragoste de bună voie”, ci una mediată de părinții mei, care și-au dorit foarte mult să cânt la violoncel, tot ei fiind cei ce m-au înscris la acest instrument. Dar asta a fost doar la început, pentru că nu după mult timp, urma să mă îndrăgostesc iremediabil de violoncel.

Cornelius Zirbo: „Sursa ce i-a inspirat pe ai mei să mă numească așa este ofițerul roman Cornelius din Biblie, un om despre care este scris că făcea multe milostenii poporului și se ruga fierbinte lui Dumnezeu”

Îți recunosc că ai un nume foarte interesant. Ne poți spune care este povestea lui?

Cornelius este un nume poate mai puțin obișnuit, dar este un nume cu o rezonanță puternică, pe care eu îl port cu cinste. „Cornelius” în limba latină înseamnă „corn”, un instrument ce în vremurile antice simboliza victoria.

Sursa ce i-a inspirat pe ai mei să mă numească așa este ofițerul roman Cornelius din Biblie, un om despre care este scris că „făcea multe milostenii poporului și se ruga fierbinte lui Dumnezeu”.

Ai studiat la Paris în cadrul clasei de excelență de violoncel a lui Gautier Capuçon, desfășurată la Fundația Louis Vuitton. Cât de mult a însemnat pentru tine acest studiu în străinătate?

Enorm! Clasa de excelență de la Paris a fost o experiență absolut memorabilă. Timp de un an am avut șansa de a studia intensiv cu Gautier Capuçon, unul dintre cei mai iluștri violonceliști ai momentului, și de a primi astfel o perspectivă realistă a ceea ce presupune o carieră solistică. 

Am progresat foarte mult în anul respectiv, am legat relații frumoase cu colegii mei de la clasă, am susținut concerte în fiecare lună în superbul Auditorium al Fundației Louis Vuitton și pot să spun că întregul meu parcurs artistic din ultimii 6 ani a fost marcat de participarea mea la acest proiect.

Și în prezent țin legătura cu Gautier. El este o persoană extrem de amabilă și modestă, de a cărui susținere am beneficiat în numeroase circumstanțe. Inclusiv violoncelul pe care am harul de a cânta în următorii ani, l-am primit prin ajutorul lui. 

Este vorba despre un violoncel modern construit de Frank Ravatin, unul dintre cei mai faimoși lutieri francezi, pe care l-am primit prin intermediul programului ‘Fonds Instrumental’ al festivalului din Burgundia ‘Musique et Vin au Clos Vougeot’, festival ce deține o vastă colecție de instrumente, pusă la dispoziția tinerilor muzicieni de perspectivă. 

Citește și: O viață departe de țară, dar cu România mereu în suflet. Pianista Alexandra Silocea: „Când totul devine prea mult, îmi imaginez un întrerupător pe care îl sting pentru o perioadă de timp, iar în acel timp sunt doar mamă”

Cornelius, unde trăiești acum? 

Locuiesc în București de 7 ani deja.

Vii dintr-o familie mare, mai ai trei frați și trei surori. Ce rol a avut muzica în casa voastră?

Așa cum am spus mai devreme, muzica a fost și este un element-cheie în familia noastră. Chiar dacă sunt singurul din familia mea care a ales această carieră, toți frații mei (mai puțin sora mea mai mare) au studiat la un moment dat muzica. 

Părinții noștri ne-au insuflat plăcerea aceasta de a cânta. Acasă obișnuiam să cântăm împreună destul de des. Ne plăcea tare mult să cântăm, dar mai presus de această plăcere de a interpreta, muzica era un mod de expresie pentru noi. O expresie profundă prin care toți într-un glas ne exprimam recunoștința față de Dumnezeu pentru dragostea și bunătatea lui față de noi.