Cosmin Pușcaș, copilotul de avion ce-și trăiește visul visat de la vârsta de 12 ani. Sau cum alegerile părinților pot păli în fața pasiunii arzătoare a unui copil

Cosmin Pușcaș este un tânăr pasionat de aviație de la vârsta de 12 ani. O ceață densă, pe aeroportul din Dublin i-a deschis curiosului adolescent o nouă lume pentru care s-a documentat sub formă de relaxare. Drumul de la ce ne doream să fim în copilărie, și ce ajungem să profesăm la maturitate este un fel de Camino de Santiago și fix așa a fost și pentru sibianul care nu reușea să-și convingă părinții că în ADN-ul lui apare un avion care se cere pilotat.

Ca orice pasionat de aviaţie, primul lui contact cu zborul l-a luat prin intermediul unui simulator de zbor, în fața unui calculator. Din hobby, l-a transformat în pasiune, iar acum în job. A terminat un liceu cu profil tehnic, a terminat Facultatea de Inginerie și apoi s-a înscris la cursurile de pilot de aeronavă ultraușoară (ULM), care sunt gratuite pentru tinerii cu vârstă sub 23 de ani. În anul 2013 a obținut brevetul de pilot de avion ultraușor şi apoi și-a continuat visul.

Pilot cu zeci de ore de zbor la activ, Cosmin Puşcaş spune că drumul lui ar fi putut fi scris altfel dacă părinții lui ar fi înțeles din prima că el asta vrea să facă.

Cosmin Pușcaș: „Trenul mi se pare un mijloc foarte romantic de a călători”

Ce te-a atras în copilărie?

Mereu am fost atras de tot de ține de chestii mari cu multe butoane. Îmi plăceau foarte mult trenurile, pentru că în proximitatea casei era calea ferată și mă duceam cu bunicul meu să le văd. Mă relaxau foarte tare și îmi place și acum să merg cu trenul. Mi se pare un mijloc foarte romantic de a călători.

Foarte interesant. Probabil știi că poți vizita destinații superbe cu trenul, în Europa. Ai făcut asta?

Nu, dar mereu mi-am dorit să merg cu Orientul Express. Acolo cred că este culmea romantismului feroviar.

Ne întoarcem la plăcerea ta pentru butoane din copilărie. Să înțeleg că erai copilul care distrugea jucăriile ca mai apoi să le repare?

Nu, dimpotrivă. Tatăl meu lucra în Germania în perioada respectivă, primeam foarte multe jucării de acolo: mașinuțe, camioane, după care a venit perioada în care am primit foarte mult lego. În țările alea din Vest era implementată ideea: cu ce nu te joci, îl vinzi, pui diferența de bani și îți iei o altă jucărie, iar tatăl meu, mergând la un târg din Germania a văzut o ladă plină de piese lego de la un copil pe care mi-a cumpărat-o.

Cosmin Pușcaș: „În copilărie îmi plăcea să fac căsuțe din piese lego”

Ce construiai tu din lego?

Îmi plăcea să fac tot felul de căsuțe. Cred că toată treaba asta mi-a fost insuflată și de tatăl meu care acum este arhitect. Atunci avea o altă ocupație, însă îl surprindeam când desena case, iar eu transpuneam acele desene prin jocurile cu piesele mele de lego.

Haide să dăm timpul înapoi și să-l întrebăm pe Cosmin ce ar vrea să se facă el când va fi mare.

Răspunsul meu, când eram mic ar fi fost: nene de tren. Așa știam eu că se numește meseria respectivă. Eram efectiv fascinat de trenuri. Ulterior mi-am schimbat optica. Am făcut o excursie cu mama în Irlanda și trebuia să facem escală la Budapesta. Așa era zborul, de la Târgu Mureș la Budapesta, iar de la Budapesta trebuia să zburăm la Dublin. Atunci a fost prima dată când am urcat în avion și am fost norocos să prind loc la geam, lângă motor, chiar mi se păruse wow, iar în momentul în care am aterizat la Budapesta, era o ceață foarte densă. Când am aterizat, în capul meu era întrebarea: oare cum au știut oamenii aceștia să nimerească fix petecul acesta de asfalt? Acolo a început cam totul. Am ajuns în Irlanda și am început să caut pe internet tot felul de explicații asupra modului în care se orientează piloții și am găsit un joc simulator care se numea Microsoft Flight Simulator. Acolo a fost depolarizarea, efectiv mi s-au sucit polii și nu am mai vrut să fiu nene de tren, am vrut să fiu nene de avion.

Cosmin Pușcaș: „Când am aterizat, în capul meu era întrebarea: oare cum au știut oamenii aceștia să nimerească fix petecul acesta de asfalt?”

La 12 ani te documentai despre aparate de zbor?

Da! Am citit foarte mult până să descopăr jocul respectiv pentru că la mine plana enigma cum au reușit ei să aterizeze pe ceață. Găsisesm pe internet informații tehnice și apoi am ajuns la simulatorul care mi-a deschis o ușă imensă în lumea aviației care m-a invitat înăuntru.

Să înțeleg că o ceață te-a introdus într-o nouă lume? Oare dacă aterizai pe soare, mai era Cosmin atras de avioane?

Cred că a fost o curiozitate, de fapt, altfel nu aș fi stat să caut, să citesc atât de mult legat de aviație.

Erai un copil curios?

Da! Erau niște desene cu un băiețel care mereu întreba: De ce? Eu eram acel personaj, iar răspunsurile pe care eu le primeam veneau din partea părinților care nu mi-au lăsat niciodată o zonă de gri în răspunsurile lor, chiar dacă erau întrebări deranjante sau nepotrivite vârstei. Am avut parte de un parenting modern.

Cosmin Pușcaș: „Practic, eu eram prins într-un univers al aviației virtuale și nu știam cum să fac un pod între simulatorul în care jucam și viața reală”

Știai la 12 ce limite ai?

Aveam capacitatea necesară de a-mi da seama care-mi sunt limitele, dar cu naivitatea specifică adolescenței, consideram că nu există limite, că totul poate fi realizabil dacă muncești destul de mult, ceea ce este o filozofie bună mai ales pentru viața adultă. Sincer, în perioada adolescenței mi-a fost teamă că nu voi putea profesa pentru că nu vedeam nicio ieșire către aviație. Practic, eu eram prins într-un univers al aviației virtuale și nu știam cum să fac un pod între simulatorul în care jucam și viața reală.  Eram în clasa a XII-a, jucam pe simulator cu prietenii mei, că așa ne petreceam noi weekendurile, pe Flight Simulator și unul din ei se înscrisese la Aeroclub la București și așa am aflat și eu că există Aeroclub și așa mi-am dat seama că pot face acel pod de care ziceam între lumea virtuală și realitate. Urma Bacalaureatul, era din scurt, am știut că trebuie să pun puțin pe hold Aviația Sportivă și să mă înscriu la o facultate, care oricum nu a fost alegerea mea. Am făcut inginerie și pentru mine a fost ca un purgatoriu: trebuie să fie mai întâi furtună ca apoi să fie soare. Mergeam cu dezgust la facultate, recunosc, și poate că de asta nici nu am avut rezultate remarcabile în studiile universitare. Țin minte că profesorii predau diferite materii, iar eu încercam să le corelez cu avioanele pentru a-mi fi mie mai ușor. Apoi mi-am luat inima în dinți, și după primul semestru, mergând spre casă, am văzut la noi în Sibiu la sediul aeroclublului un afiș. Așa s-au aliniat astrele, pentru că și mesajul parcă era pentru mine: Vrei să fii pilot, acum este momentul tău! M-am înscris la Aeroclub, nu le-am zis părinților în primă instanță, ci după ce am început partea teoretică, pentru că mă tot întrebau unde merg sâmbăta și duminica și mai ales că zborurile erau la Târgu Mureș.

Cosmin Pușcaș: „Mi-am luat inima în dinți și i-am zis mamei că nu mă regăsesc deloc în facultatea pe care o urmez”

Și cum le-ai spus părinților?

Mi-am luat inima în dinți și i-am zis mamei că nu mă regăsesc deloc în facultatea pe care o urmez, că m-am dus acolo de gura lor că așa e tradiția în familie cu ingineri absolvenți, însă că inima mea vrea spre aviație. Negociam atunci o posibilă concesie. Adică să mă conving eu că aviația este sau nu de mine, că facultatea deja știam că nu e, apoi să abandonăm ambele planuri dacă era cazul și să o fi luat de la zero. Nici ca ei, nici ca mine. În cele din urmă am primit „binecuvântarea” și am putut merge către orele de zbor.

Cum a fost primul zbor?

Îmi tremurau genunchii și-mi spuneam: Haide, Cosmin, să zburăm! Am făcut zborurile pe care trebuia să le fac cu un instructor, termenul folosit în aviație este ieșire la simplă și mi-au zis că apoi voi zbura și fără instructor. Aici este o întâmplare amuzantă pentru că după ce am decolat, butonul de la emisie, stație era pe manșă, iar eu având emoții, l-am ținut apăsat și am început să cânt I believe I can fly imediat după ce am decolat și mi-am dat seama că sunt în aer, iar după ce am aterizat am avut parte de botezul specific, adică ți se face un pat cu plante cu diferiți țepi pe care le găsești pe câmp, trebuie să te dezbraci la chiloți și ești tras de colegii tăi pe acest pat de ghimpi și ți se spune că aceea să fie singura aterizare derapată. Pe lângă acest botez eu m-am pricopsit și cu porecla Madona pentru melodia cântată în plină decolare. În Aeroclub mi-a rămas acest nickname.

Cosmin Pușcaș: „Mie mi-au arătat performanțele mele și m-au declarat apt”

Cu toate acestea te-ai întors să termini facultatea și ai mai lucrat la a-i convinge pe ai tăi că asta este final destination: aviația.

Da! Am terminat și facultatea, iar părinții mei se agățau de diferite pretexte în ideea de a-mi abandona visul. Ultima încercare a fost la examenul de linie, este vorba de fișa medicală care arată că ești sănătos. Am fost la Budapesta, mi-am făcut licența medicală și de acolo a început totul. M-am întors acasă, mi-am luat licența de pilot privat, asta însemnând următorul pas în carieră.

Care a fost următorul pas?

Am dat admiterea în Anglia la școli de aviație de specialitate unde am fost admis, însă taxele erau enorme. Am aflat de o școală de aviație din Lituania și am simțit să merg către ea. Practic prețul școlarizării ar fi fost 50.000 de Euro, dar aveam un discount de 10.000 de Euro pentru că aveam deja modulul de pilot privat făcut în România. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că m-au invitat la ei la academie fără să dau admitere, iar în momentul în care am ajuns acolo m-au întrebat dacă vreau să încerc, a fost ca un interviu, însă ei nu voiau să te ia pe tine în modul stresat, ci să te gândești la cea mai bună variantă a ta. Mie mi-au arătat performanțele mele și m-au declarat apt. În următoarea săptămână era un curs de pilotaj și m-am înscris în acea grupă.

Cosmin Pușcaș: „Tatăl meu a cumpărat un teren la 60 de km de Sibiu și acolo am construit o cabană. Acolo e locul nostru de recreație”

Care este funcția ta acum și care sunt îndatoririle tale?

Acum sunt copilot la Blue Air. Diferența dintre mine și comandant este următoarea: Comandantul, din punct de vedere legal, este persoana care semnează documentația și care își asumă tot ce se întâmplă pe zborul respectiv. În rest, în cabină suntem echipă, facem totul împreună și nu sunt mari diferențe, decât la partea de remunerare, ceea ce este și normal. În plus, dacă vrei să fii comandant, trebuie să petreci un anumit timp în companie. Mă îndrept și eu către acest lucru.

Meseria pe care ți-ai ales-o sau care te-a ales te-a făcut să zbori de pe diferite baze. Nu ai un loc fix. Cum ți-e cu asta?

Am fost detașat și la baza aeriană de la Iași și în Varșovia și la București și de fiecare dată sunt cu dorul de casă. Sunt totuși, un norocos. Tatăl meu a cumpărat un teren la 60 de km de Sibiu și acolo am construit o cabană. Acolo e locul nostru de recreație. Când sunt acasă, mă urc în mașină, îmi iau câinele și am fugit acolo. Sunt și pasionat de fotografie, iar natura mereu surprinde aparatul foto și nu invers.