Crăciunul a intrat în casele vedetelor - LIFE.ro
Sari la conținut

Crăciunul a intrat în casele vedetelor

Nu există Crăciun, fără colinde, brad împodobit, cadouri şi familia împreună, nici în rândul vedetelor.
Share this article

Nu există Crăciun, fără colinde, brad împodobit, cadouri şi familia împreună, nici în rândul vedetelor. 

Claudia Pavel, Doru Todoruţ, Nicoleta Nucă şi Denis de la The Motans ne-au mărturisit ce planuri au pentru această Sărbătoare şi ce tradiţii respectă.

 

Nicoleta Nucă petrece primul Crăciun departe de familia ei

În acest an, artista Global Records Nicoleta Nucă va rămâne în România şi va petrece primele sărbători departe de Chişinău şi de familia ei. Ea va avea mai multe concerte în această perioadă, iar Crăciunul şi Revelionul o vor prinde pe scenă sau pe drumuri spre diverse locuri, unde îi va încânta pe oamenii care vor veni să o vadă şi o asculte.  

Deşi în acest an cel mai mult îi va lipsi familia, cel mai probabil se vor reuni cu toţii după Sărbători. Până atunci, ea îşi aminteşte cu drag Crăciunul copilăriei, cu cadouri, cu surprizele făcute mamei, dar spune că a crescut cu ideea că amintirile frumoase le creezi tot timpul şi că există momente şi în afara perioadelor festive când eşti împreună cu ai tăi şi te bucuri din plin de prezenţa lor. „Eu şi familia mea n-am făcut niciodată din Crăciun sau orice altă sărbătoare ceva de importanţă vitală. Amintirile frumoase şi dragi trebuie să existe constant, nu doar de Sărbători”, spune Nicoleta.

În privinţa meniului de Crăciun, artista declară că nu va duce dorul produselor tradiţionale, mai ales de când a devenit vegetariană, pentru că nici în perioada în care consuma carne nu mânca preparate de porc. Cred că voi avea o varietate largă de bucate vegetariene sau cu peşte. Chiar şi atunci când mâncam carne, cea de porc nu exista în alimentaţia mea, aşa că nu-mi va fi dor de o mare parte din bucatele tradiţionale de Crăciun. În plus, sunt extrem de împăcată cu alegerea pe care am făcut-o în privinţa aceasta”, încheie artista.

Doru Todoruţ are o tradiţie de Crăciun de 20 de ani: merge la colindat!

Niciun Crăciun fără colinde! Asta e deviza lui Doru Todoruţ, iar anul acesta nu va face excepţie de la o tradiţie pe care artistul o respectă cu sfinţenie: aceea de a merge cu colinda la prieteni şi cunoscuţi, pentru a le aduce în case sau birouri atmosfera unică de sărbătoare. „Cel mai important este că voi colinda în serile de 21, 22, 23 şi 24 decembrie alături de câţiva prieteni. Va fi fun. Acum 20 de ani am pus bazele unui grup de colindători în Timişoara, care se numea „Taina”, alături de un bun prieten al meu, astăzi regizor, Cosmin Pleşa. Ne costumam în port popular, luam chitare, zurgălăi, tamburine, clopoţei, clarinet şi acordeon şi colindam de la Sf. Nicolae până la Sf. Ion! Iar data de 24 o păstram doar pentru familiile noastre. Nu evitam spitale, case de bătrâni, adăposturi pentru copii. Era un val de energie pozitivă, de bucurie, de sărbătoare”, îşi aminteşte artistul Global Records.

O altă tradiţie pe care Doru o respectă în fiecare an de Crăciun este legată de împodobirea bradului: „În fiecare an cumpăr un glob nou pe care îl pun în bradul de Crăciun cu o dorinţă pentru anul care vine. Fără excepţie.” Cu aşa obiceiuri, Doru spune că încearcă an de an să le transmit din magia acestei sărbători şi celor trei fetiţe ale sale, deşi nu s-a costumat niciodată în Moş Crăciun pentru ele deoarece l-ar recunoaşte imediat: „M-am costumat în Moş Crăciun, însă niciodată pentru ele. M-ar recunoaşte şi aş strica momentul. Sunt foarte perspicace. Fetiţele mele ştiu însă aceeaşi poveste frumoasă de iarnă pe care o cunoaştem cu toţii. Moş Crăciun există! Există prin faptele şi gesturile frumoase ale fiecăruia. De asemenea, fetiţele mele ştiu că adevărata sărbătoare este Naşterea Mântuitorului în această perioadă. Mai ştiu să colinde, să se bucure de familie, de ninsoare, de omul de zăpadă (Olaf, mai nou), de bradul împodobit”, mai spune artistul Global Records.  

Claudia Pavel (Cream), ultimele zile înainte de a pleca în Republica Dominică

Claudia Pavel (Cream), una dintre participantele celui mai nou concurs de televiziune, reality show-ul Exatlon, ce va debuta pe 7 ianuarie, la Kanal D, aşteaptă cu nerăbdare venirea lui Moş Crăciun.

“Abia aştept să vină Moş Crăciun. Eu şi Noah (băieţelul cântăreţei în vârstă de 5 ani  – n.r.) am  împodobit bradul încă din 15 noiembrie, ca să ne bucurăm de el cât mai mult. Noah a fost cel mai fericit când bradul a fost gata, iar eu ador Crăciunul! Aşa cum facem în fiecare an, sărbătorile le vom petrece în familie, alaturi de sora mea şi părinţii, iar Noah va fi, ca întotdeauna, <centrul atenţiei>”, mărturiseşte vedeta.

Denis de la The Motans

„Craciunul era sărbătoarea pe care o aşteptam cu sufletul la gură. Mi-am trait copilăria în perioada imediat post-comunistă şi jucăriile de brad, cadourile, rechizitele, mâncarea de atunci, toate erau foarte simple. În pomul de Crăciun puneam bomboane, sub el portocale şi mai aveam cutia cu jucării şi podoabe de brad… Îmi plăcea foarte mult să îl împodobesc, era totul magic… Sincer, nu cred că o să mai simt vreodată totul cum simţeam atunci, cu căldura aceea…

Scriam scrisori lui Moş Crăciun, un obicei pe care l-am respectat chiar şi când am mai crescut si ştiam că ele ajung la mama. Mergeam să colindăm şi să urăm vestirea Noului An şi la noi în bloc şi în blocurile vecine. Când plecam cu colindul, formatul standard era de trei, cel extins era de patru copii. Cântam „Domn, Domn, să-nălţăm”, „Steaua sus răsare” şi alte câteva colinde şi aveam succes, mai ales că eram mici şi drăgălaşi”, îşi aminteşte artistul.

 

 

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora