„Crima din Orient Express” reuneşte o serie de staruri de cinema - LIFE.ro
Sari la conținut

Actorii Johnny Depp, Judi Dench şi Michelle Pheiffer se numără printre vedetele care vor juca într-o nouă ecranizare a cărţii „Crima din Orient Express” (”Murder on the Orient Express”), publicată de celebra scriitoare britanică Agatha Christie în 1934, informează revista Variety, citată de News.ro.

Printre ceilalţi actori de marcă ale căror nume se vor regăsi pe afişul acestui film, ce va fi produs de studioul Fox, se află Daisy Ridley, Michael Pena, Lucy Boynton, Tom Bateman, Derek Jacobio şi Leslie Odom Jr. – starul musicalului „Hamilton”.

Filmul va fi regizat de celebrul Kenneth Branagh, care îl va interpreta şi pe unul dintre personajele principale – detectivul Hercule Poirot.

Angelina Jolie s-a aflat în negocieri, în luna iunie, pentru a se alătura distribuţiei filmului, însă vedeta hollywoodiană a decis în cele din urmă să renunţe la acest proiect cinematografic.

„Romanul «Crima din Orient Express» al Agathei Christie este misterios, captivant şi tulburător. Sunt onorat să lucrez cu acest grup fantastic de actori, pentru a aduce la viaţă acele poveşti întunecate în faţa unei noi generaţii de spectatori”, a declarat cineastul Kenneth Branagh.

Filmările vor debuta în luna noiembrie. Scenariul a fost scris de Michael Green, iar printre producătorii peliculei se află Kenneth Branagh şi Ridley Scott.

Acţiunea cărţii scrise de Agatha Christie, publicată în 1934, este centrată pe o crimă comisă în celebrul tren Orient Express. Detectivul belgian Hercule Poirot are misiunea de a rezolva cazul, însă sarcina lui este dificilă, deoarece numărul suspecţilor este foarte mare, iar mulţi dintre pasageri ar fi putut să comită acea crimă.

Revista Variety, citată de News.ro, a anunţat în 2013 că studioul Fox lucrează la un proiect special pentru a realiza un remake al filmului „Murder on the Orient Express” regizat de Sidney Lumet în 1974, al cărui protagonist era Albert Finney. Celelalte staruri din distribuţie au fost Lauren Bacall, Ingrid Bergman, Jacqueline Bisset, Colin Blakely, Sean Connery, John Gielgud, Anthony Perkins, Vanessa Redgrave şi Michael York.

Filmul „Murder on the Orient Express/ Orient Express” a fost un succes comercial, care a generat încasări de peste 35 de milioane de dolari în Statele Unite. Pelicula a fost, de asemenea, nominalizată la şase categorii ale pemiilor Academiei Americane de Film, iar Ingrid Bergman, care interpreta rolul unei misionare suedeze, a câştigat cel de-al treilea Oscar al ei – primul pentru rol secundar.

Povestea Agathei Christie a fost adaptată din nou în 2001, pentru CBS, într-un film în care au jucat Alfred Molina şi Leslie Caron.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora