„Crima din strada Lourcine” la TNB- un spectacol de Felix Alexa
După succesul fulminant al ultimelor sale montări de la Teatrul Naţional din Seul, Richard II de Shakespeare, Pescăruşul de Cehov şi Domnişoara Iulia de Strindberg, ultimele două – producţii 2016, regizorul Felix Alexa revine cu un nou spectacol pe afişul Teatrului Naţional din Bucureşti, unde au avut loc cele mai multe realizări de succes din cariera sa, în peste două decenii de creaţie artistică.
Pe scena Sălii Atelier, publicul se va întâlni cu o nouă piesă regizată de Felix Alexa, Crima din strada Lourcine de Eugène Labiche, un maestru al vodevilului, care a încântat generaţii de spectatori din toată lumea, acum într-o interpretare de mare fineţe: Marius Manole, Istvan Teglas, Raluca Aprodu, Mihai Calotă, Victor Ţăpeanu şi într-o viziune incitantă, susţinută de scenografia Andradei Chiriac.
Recunoscut pentru viziunea sa vie, modernă, Felix Alexa ne propune un Labiche mai puţin cunoscut de publicul român. Gagurile şi răsturnările de situaţie se ţin lanţ în această piesă ce descrie exact graniţa ambiguă dintre aparenţă şi realitate, revoltă şi resemnare, vinovăţia asumată şi instinctul criminal ascuns în fiecare dintre noi, aşa cum observă regizorul. Dar ce poate fi mai cumplit decât să te suspectezi de crimă după o noapte în care doi foşti colegi de liceu, copleşiţi de bucuria revederii, se abandonează plăcerilor bahice până la uitarea de sine ?
„Disperare şi dramatism la un reprezentant de seamă al teatrului de bulevard? Ei bine, da. Pentru mine, forţa şi unicitatea acestei piese, spune Felix Alexa, umorul ei fin, vin tocmai din îmbinarea stranie între disperarea personajelor care vor să scape unui destin implacabil şi derizoriul situaţiei lor reale”.
Vă invităm să nu rataţi cea mai specială dintre crimele … Parisului, Crima din strada Lourcine, un intens delir comic ce conduce personajele principale prin situaţii neprevăzute. O bonetă, o perucă, un pantof de femeie, o umbrelă cu cap de maimuţă şi o bucată de cărbune declanşează o adevărată tornadă, într-o oră, densă, de spectacol. O comedie neagră de calitate, uneori plină de haz… absurd, alteori de-a dreptul… „sângeroasă”, construită cu mecanismele unui adevărat thriller. Un spectacol pentru oameni inteligenţi care nu se feresc să râdă chiar de ei înşişi.