Cristina Berteanu, doctorița ce și-a croit halatul din stofa emoțiilor pacienților vindecați: lupta ei pentru pacienții cu cancer

În lumea medicală, dacă spui numele Cristina Berteanu, toate privirile se întorc cu respect și admirație, iar asta nu se întâmplă doar în spitalele românești, ci și în cele din Europa, fiind decenii de muncă care au clădit acest nume, dar mai ales o pasiune teribilă pentru a face bine.

Cristina Berteanu este medic primar ATI, cu competență în terapia durerii, doctor în medicină și unul dintre directorii proiectului PNRR „Centrul Național de Competență în domeniul Cercetării Cancerului”.

A condus, peste 10 ani, un centru de Excelență în Diagnosticul și Tratamentul Afecțunilor Oncologice, a fost director medical al spitalului universitar de urgență Bagdasar Arseni și este unul dintre oamenii care au introdus în România anestezia epidurală la naștere. A lăsat apoi halatul medicului ATI și pe cel al spitalului de stat pentru o provocare și mai mare, aceea de a pune pe picioare programe naționale, de a organiza o serie de clinici oncologice, de a face tranziția de la 10 pacienți, 100, 100 la comunități întregi. Ȋn tot acest timp, a dus capacitatea de diagnosticare și nivelul de tratament al diferitelor tipuri de cancer, la un standard similar celui din Occident. Cristina Berteanu s-a străduit și a reușit să facă din psiho-oncologie un obiectiv în ceea ce privește terapia personalizată a celor afectați de această maladie. Colaborarea cu psihologi și cabinete de psihoterapie adaptate grupei de vârstă, stării și condiției pacientului, precum și promovarea terapiei prin artă, toate contribuie decisiv la susținerea emoțională care îi oferă pacientului putere și acceptare să meargă mai departe.

Cristina Berteanu, doctorița ce și-a croit halatul din stofa emoțiilor pacienților vindecați, iar azi luptă pentru dreptul la viață bună și respect al pacienților cu cancer

Domană doctor Cristina Berteanu, această funcție de management mă gândesc că vă împiedică să mai vedeți pacienți ca odinioară. Cum vă pică la suflet acest lucru?

De fapt, văd pacienți și discut cu pacienți de dimineața până seara pentru că-i coordonez în a-și programa diverse investigații, în a avea o decizie terapeutică a unei comisii multidisciplinare. Nu dau anestezii, ceea ce am făcut timp de 20 de ani, însă pacienți văd zilnic pentru că mi se adresează în mod direct, având în vedere numele meu, background-ul meu medical.

Îi însoțesc în această călătorie, în mod special pentru pacientul oncologic, în ultimul timp, de la diagnostic, de la screening, la tratament, recuperare, reintegrare socială și prin asociația la a cărei fondare am participat, fac multe lucruri care îmbunătățesc calitatea vieții pacientului.

O să mă le leg de ceva ce ați spus adineauri și anume numele dumneavoastră. Cât de greu v-a fost să-l clădiți în sistemul public de sănătate românesc?

Mi-a făcut mare plăcere, l-am clădit cu drag și sunt foarte recunoscătoare că am avut șansa să îmi lărgesc perspectiva profesională, dar și culturală pentru că am lucrat în spitale prestigioase, la început ca anestezist, iar apoi, datorită contextului important în care am fondat o societate de anestezie și analgezie regională prin care am organizat conferințe internaționale, am adus specialiști din străinătate cu care am promovat niște tehnici noi cum este epidurala la naștere, o tehnică care a adus mult progres, am depășit cumva zona sălii de operație.

Adică dumneavoastră ar trebui să vă mulțumim noi, toate cele care am născut cu ajutorul anesteziei epidurale?

Mă bucur mult dacă ați beneficiat de această tehnică pentru că ați văzut că e realmente un moment excepțional în care poți participa efectiv la actul nașterii în sine, fără să fii în suferință și nu cred că există moment mai frumos. Într-adevăr nu a fost simplu și am văzut care era diferența între cele care aveau cateter și cele care nu aveau, durerea nașterii fiind foarte mare, cotată pe o scară de la 1 la 10 la nivel de 8, ceea ce înseamnă că se compară ca intensitate cu o amputație de membru inferior. Mamele uită după aceea pentru că momentul este foarte frumos și intervine descărcarea aceea de oxitocină care are și un efect amnezic, dar durerea este extraordinar de intensă. A fost realmente un progres să poată și româncele beneficia de această tehnică. Nu a fost deloc ușor, nu din cauza efortului de a introduce epidurala la naștere și la noi, ci din cauza luptei cu mentalitățile pentru că nu toți sunt deschiși la schimbare.

Știți ce se bate acum cap în cap în mintea mea? Ați ajutat la introducerea anesteziei epidurale la naștere, un moment care aduce enorm de multă bucurie și fericire și astăzi vă găsim ținând de mână pacienții oncologici. Adică ați făcut trecerea de la acea parte a medicinei dădătoare de viață, la această parte a medicinei care cred că este cea mai grea din punct de vedere emoțional. Cum așa?

Au fost mai multe etape și m-a atras foarte tare partea aceasta de evoluție, de construcție, de a încerca să creez niște comunități în care să pot aduce schimbare și progres, în care să pot crea o cultură organizațională și așa, de la o meserie în care puterea prezentului este foarte mare și în care trăiești mult la hotarul dintre viață și moarte – pentru că asta înseamnă partea de terapie intensivă – am avut și oportunitatea de a fi director medical la un spital universitar mare, de urgență, un spital cu 800 de paturi, la spitalul Bagdasar Arseni, unde am găsit o perspectivă largă în a dezvolta un viitor multidisciplinar într-un spital care se reconstruia, într-o comunitate cu mulți chirurgi prestigioși și iată că încet, încet am trecut de partea managementului, a leadership-ului și a început să-mi placă deoarece simțeam că pot influența mai mult decât o făceam în zona de anestezie și terapie intensivă. Plus că ajunsesem într-un punct în care susținusem doctoratul, eram medic primar ATI într-un spital de urgență universitar, aveam deja foarte mare experiență, reușisem să dezvolt și această societate de anestezie regională, să am și un nume internațional, astfel că a fost o provocare pe care am îmbrățișat-o și, după o experiență de consilier la ministrul sănătății și una la Comisia Europeană, am primit această propunere de a dezvolta un proiect mare, un proiect privat de clinici oncologice. Am avut bucuria să fiu sincronizată cu o perioadă în care progresul a început să se simtă. În ziua de azi tratamentele, echipamentele, diagnosticele, dorința de a îmbunătății calitatea vieții, fac ca diagnosticul oncologic să nu mai fie o condamnare la moarte, ci dimpotrivă. Este o boală cronică – în fiecare an apar molecule noi- în care dorința de a schimba percepții, de a schimba implicarea pacientului, acesta fiind nevoit să facă echipă cu doctorul, ce dă rezultate mult mai bune de tratament. În plus, pacienții au început să aibă curajul să-și spună povestea, ceea ce a însemnat enorm pentru ceilalți. Când am preluat eu în 2013 acest proiect, pacientul era încă stigmatizat. Încet, încet organizând evenimente, grupuri de suport cu foști pacienți, actuali, aparținători, psihologi, psihiatri, nutriționiști, lideri spirituali, avem tot mai mulți învingători. Nu mai e ceva trist, e o luptă pe care trebuie să o duci ca pe oricare alta și, de cele mai multe ori cu succes.

M-aș întoarce puțin în copilăria dumneavoastră. dr. Cristina Berteanu, unde v-ați născut și unde ați crescut?

M-am născut în București care rămâne în continuare un oraș pe care îl iubesc mult, dar pentru că părinții mamei mele sunt din județul Vâlcea, din Horezu, am petrecut multe vacanțe acolo, la bunicii cărora le sunt foarte recunoscătoare. Amândoi bunicii erau învățători și m-au implicat în comunitate, m-au luat la școală acolo și le datorez mult din tot ceea ce înseamnă educație și sădirea valorilor creștine și culturale, la fel ca și părinților mei. Mama era farmacist, tata era inginer constructor, astfel că întreaga mea familie a avut această aplecare către comunitate, lucru ce cred că reprezintă mult din sensul fiecărei vieți pe acest pământ pentru că ajutorul pe care îl oferi aproapelui îți aduce multă bucurie și propagă această valoare care este binele. Astfel, copilăria mea s-a petrecut într-un loc plin de farmec, înconjurat de o natură foarte frumoasă, un loc în care am învățat mult și unde ne reîntoarcem cu plăcere pentru că am și moștenit acolo o casă de la bunici, pe care încercăm să o păstrăm ca să dăinuie peste timp.

Medicina ați ales-o dumneavoastră sau părinții?

Eu am ales-o, dar cumva, pentru că fiecare în felul lui, atât părinții, cât și bunicii erau niște oameni dedicați, care realmente făceau ceva pentru cei din jur, m-au influențat puternic și nu mi-am dorit altceva. Lucrurile s-au legat în mod firesc și sunt foarte recunoscătoare că am reușit să merg pe acest drum.

Și anestezia?

Atunci nu știam prea multe despre anestezie, chiar dacă în studenție faci un stagiu de pregătire, însă citisem destul de mult și îmi doream o specialitate cât mai dinamică în care să pot vedea rezultate cât mai repede și în care să pot să fac și niște manevre, să nu fie numai consultații. Anestezia și terapia intensivă îți oferă un arsenal mare de proceduri și este foarte frumoasă, acoperă o arie mare din medicină, îți solicită mult timpul, devotamentul, dorința de a citi… o recomand. Vine cu multă responsabilitate, dar și cu multe satisfacții.

A fost vreun moment în care ați plecat de la spital și ați simțit o părere de rău, o deznădejde? Vreun caz special care v-a zdruncinat lumea și v-a făcut să vă întrebați dacă ați făcut alegerea corectă?

Sigur că da. Cazurile sunt din ce în ce mai complexe, niciodată nu ești perfect, întotdeauna te străduiești să faci ce e mai bine, dar și organismul uman este foarte diferit. Chiar dacă ai protocoale și ești foarte bine antrenat, întotdeauna pot să fie lucruri pe muchie de cuțit. Niciodată nu plecai de la spital și stăteai liniștit, dădeai 10 telefoane, erai mereu în permanență cu personalul de gardă, e un job full time, 24 din 24 de ore. Și aici am responsabilitatea unei echipe, responsabilitatea pacienților, e tot un job 24 din 24.

Vă lipsesc vreodată gărzile? Că pe acestea cred că nu le mai faceți 😊

Gărzile chiar nu-mi lipsesc. Gărzile sunt extrem de solicitante și când lucram în universitar, făceam de gardă 24 de ore, după care rămâneam până seara târziu și dădeam anestezii și de multe ori număram 36 de ore în care eram concentrată pe spital, iar cu anii se adună această oboseală. Gărzile chiar nu-mi lipsesc pentru că fiind atât de solicitante, te resimți. Și făceam multe gărzi, undeva la 5-6 pe lună. Acum e o directivă europeană și e obligatoriu să pleci acasă după gardă.

Aveți copii, doamna dr. Cristina Berteanu?

Nu, nu avem copii tocmai pentru că a fost o implicare totală pe multe proiecte și a rămas meseria pe primul plan. Însă am un frate care are trei copii, el e psihiatru la Paris și nepoții noștri ne bucură mult cu prezența lor.

Lăsați-mă să ghicesc: soțul este medic? 😊

Da. E un medic foarte implicat și el și fiecare am avut proiecte internaționale, fiecare dintre noi a construit mult și a dezvoltat mult și astfel ne-am dat seama că din cauză că suntem atât de prinși, poate că nu era drept să privăm un copil de timpul petrecut cu părinții lui. Dar cred că fiecare are un rost pe pământ și lucrurile se compensează în alt fel.

Cred că sunt o grămadă de îngeri care se țin de mânuță pentru cât bine ați făcut până acum 😊

Mulțumesc! 😊

Citește și: Cu Chris Simion Mercurian despre „Care dintre noi?”, diagnosticul cancerului, viața izvorâtă din neprevăzut, alegerile sufletului și amintirile copilăriei și adolescenței

Vorbeați de proiectele internaționale. Atâția medici ne-au plecat, dumneavoastră nu v-ați gândit la asta? Cum de vă mai găsim aici, mai ales că știu că până acum 10 ani ați fost în sistemul de stat, un sistem care nu neapărat recompensa medicii…

Din 2013 m-am alăturat sistemului privat și până atunci am avut de foarte multe ori ocazia să plec. Lucrând în străinătate și având privilegiul să cunosc personalități din domeniul medical, am avut oferte de a continua să lucrez acolo unde am avut bursele respective, însă tocmai aceste rădăcini puternice și valorile sădite de părinți și de bunici m-au făcut să gândesc că pot și aici aduce mult progres și schimbare și că vom putea lucra și noi într-un mediu la fel de performant ca și în străinătate. Și să știți că în spitalele centre universitare nivelul a ajuns un standard foarte înalt, nivelul chiar și de dotare, de echipamente, dar mai ales nivelul științific și al calității serviciilor medicale. Sunt echipe realmente excepționale, care au instruit mulți tineri, dar există în continuare această ofertă la nivel internațional și nu numai la noi, chiar și în alte țări mai dezvoltate.

De asemenea, mai cred că ce se întâmplă acum, scandalul acesta cu doctorițele „criminale” este foarte nedrept și faptul că a ieșit în public cu o informație nereală, o să facă foarte mult rău pentru că deja sunt foarte mulți medici și asistenți care au plecat și, din păcate, vor suferi consecințele stigmatului și etichetelor primite.

Acum și dreptul de a lucra în orice țară din uniunea europeană nu poate fi oprit sub nicio formă și nu știu care va fi soluția.

Vorbiți despre cazul de la Sfântul Pantelimon?

Da. Și sunt convinsă că lucrurile se vor clarifica pentru că e vorba de o legislație foarte clară în stările terminale. Discuția medicală este foarte profundă, necesită experți de ATI și medicină legală și sunt convinsă că lucrurile vor fi clarificate.

Dar până atunci spuneți că ceea ce a ieșit în presă face rău medicilor care au plecat și care ar vrea să plece de aici înainte?

Da pentru că a ieșit în public o frântură de informație și s-a interpretat în defavoarea doctorițelor respective, nefiind realitatea. Acum, sigur că doamnele doctor au un viitor foarte trist, nu știu cum se poate repara ce s-a făcut. A fost ceva ce nu a fost dus la capăt ce o să aibă un impact negativ. Și așa era un mare deficit de personal și acum e foarte posibil să fie un motiv important de respingere.

În ce mă privește, sunt foarte recunoscătoare că am reușit mult din ce mi-am propus în medicina internațională.

Apropo de ce faceți acum, mi se pare extraordinar ce metode alegeți pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacientului oncologic. Când citeam despre dumneavoastră, mi-am adus aminte de Carmen Uscatul care mi-a zis la un moment dat că „umilința pe care pacientul o primește în spital, e mult mai rea decât diagnosticul în sine”…. Dumneavoastră vedeți altfel lucrurile și m-aș bucura să-mi spuneți cât de important este, dincolo chimio și radioterapie, să abordăm și celelalte metode de tratament.

La fel de importante. Lucrurile s-au mai schimbat, dar încă e loc de schimbare pentru că fiecare pacient se adresează cu multe temeri, cu speranță și are nevoie să fie tratat cu empatie și respect. Dincolo de profesionalism, trebuie să arătăm compasiunea, să avem toată deschiderea și pacientul să fie tratat la nivel egal. Cumva era o tendință patriarhală a doctorului care se situa la nivel superior și de care depindea totul și la care pacientul se uita ca la un Dumnezeu. E foarte bine să apreciezi tot ce face doctorul, tot arsenalul lui, dar și el trebuie să vină cu empatie și să facă echipă cu pacientul lui.

Lucrurile s-au schimbat și e loc de și mai multe schimbări, astfel că ne dorim să implementăm un plan care presupune că după ce pacientul termină tratamentul, să fie preluat de medicii de familie, dar și de psihologi care să continue consilierea psihologică, la fel cum și aparținătorul trebuie să beneficieze de această consiliere, pentru că și el are povara lui și duce o luptă pentru a susține toată călătoria pacientului. Tot prin acest program trebuie urmărită recuperarea pacientului, dar și reintegrarea lui în societate, calitatea vieții lui fiind o prioritate acum. Pentru că diagnosticele se pun mai rapid, pentru că tratamentele au progresat mult, sunt și supraviețuitori mai mulți, ceea ce ne obligă la implementarea acestui program. În Uniunea Europeană sunt la ora actuală 12 milioane de supraviețuitori și atunci, în mod firesc, trebuie să avem grijă de tot ce le oferim în această perioadă.

Unul dintre principalele obiective este o strategie de prevenție care să înceapă din școală, prin educație, prin diseminarea de pliante, prin prezența în Social Media și care să continue apoi la nivelul instituțiilor. S-au implicat mai multe personalități, persoane publice și aș vrea să o amintesc în mod special pe doamna senator Nicoleta Pauliuc, supraviețuitoare de cancer, care a inițiat și a și reușit să treacă opt legi în beneficiul pacienților oncologici, începând cu consilierea psihologică gratuită, 45 de zile de concediu medical pentru aparținător, continuând cu legea medicinei personalizate, o lege care se numește „Dreptul de a fi uitat” ce îi permite pacientului ca după 5-7 ani de la tratament să poată accesa credite sau asigurări de viață. Există o zi dedicată în care poți să mergi să-ți faci un screening, fără să fie o problemă că lipsești de la serviciu sau de la școală.

Legile acestea sunt promulgate?

Da. În trei ani au fost și inițiate și sunt deja promulgate.

Doamna senator v-a fost pacientă?

Inițial nu, dar ne-am cunoscut pe parcurs și acum urmăresc îndeaproape cazul dumneaei și sper din suflet să fie bine. Să treci prin boală și să vrei să dai ceva înapoi comunității e un lucru demn de apreciat.

Statistic vorbind, cele mai multe cauze susținute, sunt inițiate de cei care au pățit-o…

Da, așa este. Nu ne dăm seama de importanță până nu simțim durerea, așa e omul făcut. Dar, mai departe e important să ai puterea asta pentru că, până de curând discuția despre cancer era o prejudecată.

Una dintre primele care a vorbit despre povestea ei a fost scriitoarea Cris Simion și ea a făcut un pas important scriind o carte cu povestea ei și apoi a făcut un film cu impact foarte mare și pe care noi l-am promovat, am organizat evenimente și l-am difuzat.

Ce am mai reușit cu doamna senator a fost să inițiem ziua națională a supraviețuitorului de cancer în prima duminică din iunie, o aniversare inspirată din SUA și pe care am reușit să o marcăm deja de trei ani încoace.

Ce mai e pe lista dumneavoastră, dr Cristina Berteanu, la care nu ați ajuns și vreți să ajungeți neapărat?

Până la capăt aș vrea să știu că seara când ajung acasă și pun capul pe pernă să fiu liniștită că am făcut tot ce am putut în ziua respectivă și că prezentul l-am folosit la maxim. Asta e cel mai important: să adorm împăcată și să încep o nouă zi cu forțe noi și cu speranțe noi.

Citește și: Povestea medicului de la țară care și-a dedicat cariera vaccinării copiilor: cum a reușit să-i convingă pe părinți, în plină campanie de defăimare, că vaccinul anti-HPV poate salva vieți? Gindrovel Dumitra face zilnic naveta mai mult de 100 de kilometri

Mi-aș fi imaginat o nouă lege…

În ceea ce privește proiectele sunt foarte multe de adăugat, de la toate medicamentele inovatoare care pătrund an de an în România și pe care mi-aș dori să le aducem cât mai repede și la noi, la fel ca în țările occidentale și până la creșterea nivelului de rambursare.

Credeți în Dumnezeu, dr. Cristina Berteanu?

Da, cred. Cred, în primul rând pentru că am avut șansa ca bunicii și părinții să-mi sădească de mică aceste valori, deși am trecut prin comunism și era interzisă credința, iar apoi viața îți demonstrează existența Lui, mai ales când ai o meserie așa pe muchie de cuțit. E imposibil să nu simți că dincolo de știință ai această prezență și acest ajutor incontestabil.