Cristina Chiriac, creatoarea brandului „Flori de ie”: „Motivele repetitive de pe ii au rol de protecţie. Nu există gând sau dorinţă a femeii care să nu se fi cusut pe o ie!”

Cristina Chiriac a început „Flori de ie” acum 3 ani. De formaţie economică, a impus şi a creat un business dintr-un concept: o ie veche este refăcută integral într-una nouă. Se păstrează modelul iniţial, original şi se reproduce în alte ii. Astfel s-au adunat în colecţia sa peste 200 de costume populare vechi, certificate de muzeograful doctor în etnologie Doina Ciobanu. Ce mi s-a părut extraordinar a fost că, odată ce am intrat în superba casă de pe strada Plantelor, la sediul Flori de ie, unde se aflau sute de ii pe umeraşe, am simţit o stare ciudată, ca un flux de energie puternic. I-am spus Cristinei Chiriac ce simt şi mi-a răspuns zâmbind că iile sunt bluze cusute de femei care spun rugăciunea Tatăl Nostru atunci când cos, pentru ca firul să nu se înnoade, că iile au pe ele modele de protecţie şi că desenele nu sunt întâmplătoare. Că, de fapt, ia este ca o bluză protectoare cu anse pe ea, cu desene repetitive al căror rol este de a alunga răul…

Cum se coase o ie?

Ia e o poveste. Sunt zone şi zone cu diferite tipuri de cusătură. Povestea cea mai interesantă este, însă, a modelului cusut pe spate, al cărui rol este să oprească privirile încărcate de invidie ale celor care privesc femeia din urma ei. Sunt un fel de… anse, de… mandale, aceste modele de pe ie, desene magice, repetitive, puse deloc întâmplător în locuri deloc întâmplătoare. Ia e o bucată  de pânză pe care s-au cusut modele magice! De protecţie, de îndrăgosteală, de mândrie, de sporul casei, de fertilitate, de deochi, nici nu cred că există un gând sau o dorinţă a unei femei care să nu fi fost cusută pe ie. Se găsesc simboluri astrale, florile, vegetale… Se poate intui chiar caracterul, dar şi condiţia socială a femeii care a cusut-o: cât de mândră, cât de bogată… De pildă, firul metalic era foarte scump şi pe vremuri, şi femeia care o avea şi o purta era puternică şi înstărită! Purtând-o şi azi eşti sigură că eşti unică! Pentru că mi s-a întâmplat, de exemplu, ca la evenimente cu ştaif să găsesc o femeie care avea aceeaşi rochie ca şi mine de la acelaşi designer de nu mai ştiam unde să fug. Nu a fost confortabil. În schimb, ia este sigur unică! Să ştii că o ie poate fi purtată doar de o femeie curajoasă care vrea să fie unică! Ia românească şi dacă are acelaşi model, dacă este cusută de două femei diferite, are elemente diferite.

Cum ai ajuns la asta?

Cristina Chiriac: La 40 de ani am avut o cumpănă. Ştii că femeia la 40 de ani are un alt fel de a privi lucrurile. Nu că nu mi-ar mai fi plăcut ce făceam, dar aveam deja în spate 10 ani de administraţie publică, apoi activitate în domeniul privat, un doctorat în economie… Făcusem tot ce se putea face în domeniul economic. La un moment dat m-am uitat în urma mea şi m-am întrebat ce las în urmă, ce las copiilor mei ca moştenire? Şi a fot un an de tatonări în care aveam mai multe variante, inclusiv varianta de a mă retrage de peste tot şi să plec în călătorii.

Avea deja pasiunea cu iile cu care mă îmbrăcam mereu la conferinţele pe care le organizam. La un moment dat, într-o zi, după o conferinţă, o doamnă a venit la mine şi m-a întrebat de unde am ia şi, dacă tot promovez antreprenoriatul, de ce nu fac un business cu ii, ca să poată şi ea să cumpere una ca a mea?

Şi am tăcut, gândindu-mă că nu se poate, că nu am cum să fac eu aşa ceva… Am ajuns acasă şi gândul a început să înflorească în mintea mea. Şi am început să am idei. Şi, tot aşa, până într-o dimineaţă în care am realizat că asta este ceea ce vreau să fac. Am început să le spun celor din jurul meu idea mea şi ei s-au uitat la mine cruciş! Mama a fost cea mai uimită şi m-a întrebat de ce am mai făcut o facultate, de ce am dat un doctorat, de ce am mai scris o carte, dacă vreau să mă fac „buticăreasă”. Dar eu am mers mai departe şi am avut norocul să vorbesc cu un prieten şi să-i spun ce am de gând.

Şi ce i-ai spus?

Cristina Chiriac: Că vreau să aduc în prim plan meşteşugurile româneşti, mai mult chiar, să transmit zestrea pe care eu o culeg şi o păstrez şi să o dau mai departe dând de lucru celor care mai ştiu să facă asta. Şi prietenul meu, care mă ştia de o viaţă, m-a ascultat cu atenţie şi apoi mi-a spus nu numai că sunt în stare să fac asta, dar că vrea să fie primul meu partener în această afacere. Şi asta m-a umplut de bucurie şi m-am gândit că o să rescriu istoria iei româneşti!

Ce înseamnă „Una veche una nouă”?

Cristina Chiriac: Ideea mi-a încolţit de la doamna aceea care a participat la conferinţă. Şi anume: fără să trunchiez, hai să duc tradiţia mai departe aşa cum se găseşte ea de acum o sută, două sute de ani, pentru că în colecţie am peste 200 de costume vechi româneşti. Şi pentru fiecare ie pe care o avem în colecţie există un model vechi, paternul original de acum 100 de ani, de exemplu. Ia este o poveste. Tot ceea ce vezi aici este o poveste. E o poveste despre femei care coseau cămeşoaie aşteptându-şi bărbaţii, sau despre femeie însărcinate care îşi aşteptau şi-şi imaginau bebeluşul, femei care îşi coseau rochiile de mireasă, femei îndrăgostite… Poveşti despre România feminină pe care nu o mai vezi cam pe nicăieri. Pentru că trăim într-un ritm alert şi nu mai avem timp să aflăm despre noi, despre cine suntem, de unde ne tragem, care este istoria noastră frumoasă.

Şi cine coase de fapt?

Femei care mai ştiu să facă asta! Din Mehedinţi şi din Argeş, de unde mă trag. Mai am rude care deţin acest meşteşug pe care le-am provocat să şi-l aducă aminte. Dar multe sunt peste 50 de ani, peste 70 de ani care nu mai văd aşa de bine… Şi care şi-ar dori să transmită mai departe acest meşteşug, dar fetele de azi nu mai răbdare, nu mai cred că meseria e brăţară de aur. Cad sub mirajul banilor şi al salariilor puţin mai atractive în Italia sau Spania făcând munci grele, de baby sitter sau îngrijind bătrâni. A existat acum câţiva ani de zile o iniţiativă legislativă prin care multe şcoli profesionale s-au desfiinţat, chiar şcoli de arte şi meşteşuguri. Consecinţa este că nu mai există profesionişti în acest domeniu şi astfel aceste meşteşuguri mor. Nu se poate să fim toţi absolvenţi de facultate, să ne angajăm cu pretenţii foarte mari finaciare, dar la o adică la capitolul preformanţe sau randament să fim zero. Ca să revin, la cusut încercăm să reprofesionalizăm o parte din tineretul pe care îl găsim în zonă, dar e foarte greu…

Pare o poveste frumoasă asta cu iile…

Cristina Chiriac: Da, pare. Dar din tot ce ţi-am spus eu lipseşte partea dificilă. Am învăţat mult, am primit multe lecţii, societatea românească mi-a dat, la rândul ei, câteva palme… Dar m-am repliat, am mers mai departe. Mi s-au furat idei, mi-a fost plagiat brandul, dar nu am disperat şi reuşesc să găsesc soluţie pentru orice. Şi mai cred că există echilibru în viaţa asta. Dacă e să se întâmple ceva, se va întâmpla oricum.

Ai o mentalitate de învingător. De unde?

De la ai mei. Dacă făceam orice prostie, dacă mă loveam, tata îmi spunea că se poate mai rău şi eram întrebam dacă am învăţat ceva din întâmplarea respectivă. Nu am fost cerată niciodată.

Când te-ai îndrăgostit de ie?

M-am dus acasă şi am întrebat de unde şi cine suntem? Mama mi-a spus că atunci când eram mică, făceam în Cîmpulung Muscel dansuri populare şi căutau pentru mine costume şi ii… Tata mi-a spus că bunica mea se trage dintr-o familie nobilă. Şi mi-am adus aminte că atunci când mă loveam rău, tata spunea să am grijă să nu irosesc sângele albastru. Şi eu îi spuneam că e roşu, că aşa curge, roşu! Şi el râdea. Revenind, am început să caut fotografii vechi, să întreb în dreapta şi în stânga. Am aflat că bunica mea era bogata satului, cu zeci de hectare date ca zestre când s-a căsătorit cu cel mai sărac, dar cel mai frumos băiat din comunitate.

Ai încercat să afli lucruri despre ii şi istoria lor?

Cristina Chiriac: Conştientizând că nu sunt de specialitate, am căutat un om care să mă ajute să înţeleg aceste piese. Aşadar, toate costumele noastre din colecţie sunt certificate de un expert în etnografie, un muzeograf cu 30 de ani de experienţă, care a studiat fiecare rânduleţ în parte şi a certificat povestea costumelor. E vorba despre Doina Ciobanu, de la care am învăţat enorm.