Cu Vitalie Cojocari despre profesiunea de jurnalist, copilăria la granița cu Transnistria, împlinirea visului românesc și reportajele ce i-au sfâșiat sufletul: „Războiul este cea mai mare tragedie care se poate întâmpla generației noastre”

Ai tăi sunt în continuare acolo?

Da. Ai mei sunt acolo, în satul natal, mai am un frate care locuiește tot acolo, chiar pe malul Nistrului, aproape de Transnistria, iar ceilalți doi frați au plecat din republica Moldova, ca și mine, eu m-am oprit aici, ei s-au dus mai la vest pentru că, în continuare Republica Moldova este cea mai săracă țară din Europa. Nu o spun eu, am făcut un interviu cu premierul țării și acesta mi-a confirmat că este cea mai săracă țară din Europa. Oamenii de acolo sunt cei mai săraci din Europa, motiv pentru care sunt nevoiți să plece. Iar dacă vine peste ei Rusia, ar fi a doua tragedie.

Hai să ne întoarcem la venirea ta în România. Ai stat 16 ani la Pro TV. Cine mai pleacă de la Pro TV? În rândul jurnaliștilor, job-ul la Pro TV e cumva ca munca la stat, de acolo ieși la pensie 😀

De ce crezi asta? 😀

Îmi amintesc de începuturile mele în presă și de interviurile pe care le-am avut cu oameni care azi sunt în Pro TV sau care au plecat de acolo și mi-au confirmat…

Pro Tv este liderul de piață, cu cele mai mari audiențe 😀. Eu nu am plecat pentru că aș fi avut probleme, dimpotrivă. Timp de 16 ani am învățat foarte multe lucruri acolo, am fost înconjurat de respect și oamenii mă apreciau. Într-o zi, pentru că a apărut Euronews, un brand internațional și a apărut oportunitatea asta, am zis să încerc și altceva. Acolo făceam o meserie care îmi place în continuare, dar aici fac altă meserie. La un moment dat, în Pro TV am început să fac niște interviuri și am descoperit a doua respirație a mea în jurnalism, am descoperit că-mi place foarte mult. Un reportaj îți oferă două minute în care trebuie să te încadrezi și cu interviu, dar și cu ilustrația, pe când interviul înseamnă mult mai mult.

Eu sunt un om care nu se prea mulțumește cu ce are în prezent, care își dorește provocări. Când mi-am dat seama că aș putea să fac mai mult decât făceam acolo, am zis că trebuie să încerc. M-am despărțit de Pro TV în niște termeni foarte triști, adică am plâns și eu și foștii mei colegi.

Ce funcție ai acum la Euronews?

În acest moment prezint jurnalele de la 10, 12, 14 și 16:00 și fac interviuri în cadrul acestor jurnale.

Te-ai umplut de bani? 😀

😀 Sincer, dacă voiam să mă umplu de bani, atunci când am câștigat la concursul „Tânăr și dotat”, dacă alegeam drumul creionat de tata către facultatea de drept, poate că eram mult mai câștigat. Dar am decis să fac ce-mi place, nu ceea ce mi-ar fi adus bani. Știi și tu foarte bine că în presă nu se câștigă bani, presa se face din plăcere. Se trăiește decent, dar dacă îți imaginezi că intri în presă și o să te umpli de bani, înseamnă că la un moment dat o să-ți vinzi sufletul.

Ce ai găsit în România când ai venit? Era ceea ce te așteptai sau puțin mai mult, sau puțin mai puțin?

Ca să știi, am ajuns în România în 2006, cu puțin înainte de a intra în Uniunea Europeană. Primul meu contact cu Bucureștiul știi care a fost? Mi-am luat o țeapă de la un taximetrist… A fost atât de clasic și clișeistic cum nu-ți poți închipui. Am coborât din microbuzul de Chișinău la Universitate și trebuia să mă descurc singur pe mai departe. Aveam într-o geantă mâncare și în cealaltă cărți. A venit taximetristul: „Unde te duc?”. „La Dristor”, îi spun eu. El pune mâna pe geanta de cărți, vede cât de grea e și mă întreabă: „Ce ai acolo? De Unde vii?”. Când i-am zis că de la Chișinău, a băgat sacoșele în portbagaj și a început să mă plimbe. Aparatul se tot învârtea și eu m-am cam speriat pentru că nu aveam foarte mulți bani la mine și i-am zis: „Domne’, dar nu e cam mult?”. La care el îmi răspunde: „Hai mă că te văd că ești abia venit aici. Treacă de la mine, opresc aparatul”. Și a oprit aparatul, iar cursa m-a costat 50 de lei de la Universitate la Dristor, adică jumătate din banii pe care îi aveam de trai în luna respectivă. 😀

Dar asta nu m-a descurajat. Pe vremea aceea Bucureștiul nu era un oraș de vis, erau foarte mulți câini pe stradă, locuiam la Fundeni într-un cămin al Universității, unde nu erau deloc cele mai bune condiții, dar eu eram entuziasmat. Îmi plăcea foarte mult ce făceam, îmi plăcea ProTV-ul, îmi plăceau reportajele… Am muncit zi de zi vreo două luni, până când s-au prins ăia că eu nu-mi iau nicio zi liberă. Nu prea mă trimiteau la reportaje în mod obișnuit pentru că nu știam orașul, nu știam locurile și veneam în weekend când știam că sigur mă vor trimite pentru că era puțină lume.

Dar pentru că România a intrat în UE, eu am văzut cum s-au schimbat lucrurile sub ochii mei. Oricine vine și se plânge acum de România, ar trebui să-și dea seama că țara s-a schimbat mult în bine față de momentul 2006. Bucureștiul este azi un oraș care îți poate oferi atât de multe oportunități, numai dacă ești dispus să le iei. Oamenii sfințesc locul cred eu și de aceea trebuie să ne implicăm fiecare dintre noi atunci când nu suntem mulțumiți de ceva, nu să stăm să ne plângem.

Ca o concluzie, mi-a plăcut foarte mult Bucureștiul și în continuare sunt îndrăgostit de orașul acesta și îmi place enorm de mult să locuiesc aici. Ce nu mi-a plăcut niciodată este faptul că oamenii sunt atât de critici și cel mai tare mă deranjează vorba asta: „România e o țară frumoasă, păcat că e locuită de români”.

La București te-ai îndrăgostit?

Pe soția mea am cunoscut-o la Chișinău, la televiziunea la care munceam atunci. După un an de stat singur în București, a venit și ea. Amândoi suntem din Republica Moldova, ea din sudul extrem, eu din nord.

Avem o fetiță împreună, pe Natalia, care are zece ani și este viitoarea nr. 1 mondial la tenis.

Wow! Felicitări 😀

Joacă tenis în fiecare zi, e foarte ambițioasă și foarte muncitoare. E genul de copil pe care trebuie să-l mai oprești din când în când ca să se odihnească.

E foarte talentată și sper să se țină pentru că a jucat și în concursuri, a câștigat și finale, a și pierdut și e foarte rezistentă emoțional și fizic.

Vorbește și rusă?

Da, a învățat. Și e uimitor că are o aplecare foarte mare către limbi străine. Natalia a învățat limba rusă de pe Youtube, pentru că noi nu vorbim rusa în casă. S-a uitat la desene și de fiecare dată ne întreba câte un cuvânt, până a ajuns să o stăpânească destul de bine.