Cum a ajuns artistul Teo Gheorghiu să-și iubească țara strămoșească, deși nu s-a născut aici: „După ce tatăl meu a murit în 2018, am început să cânt muzică românească”

Teo Gheorghiu: „Când eram încă adolescent, tatăl meu a scris câteva cărți despre familia lui, despre copilăria lui petrecută în România, și sunt atât de recunoscător că le am”

Cum au ajuns părinții tăi să trăiască în Elveția?

Părinții mei s-au cunoscut în Canada și s-au mutat în Elveția când tatălui meu i s-a oferit o slujbă de arhitect acolo. Și eu m-am născut la scurt timp după aceea.

Ce îți povesteau ai tăi despre România? 

Când eram încă adolescent, tatăl meu a scris câteva cărți despre familia lui, despre copilăria lui petrecută în România, și sunt atât de recunoscător că le am. Așa am învățat atât de multe despre țara mea strămoșească. 

Cum a fost copilăria ta? 

Aș spune că am avut o copilărie extraordinară! Am fost destul de norocos să mi se descopere și să mi se sprijine talentul de la o vârstă fragedă, am ajuns să merg la o școală de muzică extraordinară din Londra, am jucat rolul principal într-un film la vârsta de 12 ani – „Vitus” (2006) – ceea ce s-a dovedit a fi începutul carierei mele, pe care o urmez cu mare pasiune până în prezent. Pentru asta voi fi mereu recunoscător.

Povestește-ne puțin despre experiența ta cu filmul „Vitus”: cum s-a întâmplat să joci în acest film? Ce fel de rol ai interpretat? Și ce a însemnat mai exact această experiență pentru cariera ta de muzician mai târziu?

Pentru „Vitus”, regizorul filmului căuta în primul rând un tânăr pianist talentat, mai degrabă decât un actor, care să joace rolul principal. Ne-am întâlnit când termenul limită se apropia cu pași repezi și am reușit să-l conving cu interpretarea mea la pian. 

După trei săptămâni de cursuri de actorie, am putut să îndeplinesc, din fericire, și cerințele teatrale. Filmul a avut un succes considerabil, ceea ce a accelerat enorm și cariera mea: dintr-o dată aveam o agenție și multe angajamente… cu siguranță a fost un moment important pentru drumul meu. 

Citește și: O viață departe de țară, dar cu România mereu în suflet. Pianista Alexandra Silocea: „Când totul devine prea mult, îmi imaginez un întrerupător pe care îl sting pentru o perioadă de timp, iar în acel timp sunt doar mamă”