Cum a apărut singura școală de balet din România care se adresează și cursanților speciali, cu Sindrom Down? Daiana Jelescu, tânăra care vrea să ne ajute să scăpăm de prejudecăți: „Învăț de la oamenii atipici că orice este posibil”

Se spune că purtătoarea numelui Daiana este o persoană rafinată, sociabilă și elegantă. În limba latină „Daiana” este o formă adjectivală a cuvântului „divus, dius” care înseamnă divin sau ceresc. Întărim ideea prin intermediul invitatei de azi.

Pentru cursanții săi de la balet pe care îi îndrumă sub egida școlii pe care a înființat-o, Daiana Jelescu este un om admirabil și divin. Nu ar schimba nimic la prezentul său. În mijlocul celor care dansează sub aripa sa, este cea mai fericită. Nu și-ar vinde pasiunea pe nimic, mai ales că sunt adulți atipici, cu dizabilități care și-au pus toată nădejdea în ceea ce poate însemna și contribui la viața lor, terapia prin dans.

Daiana, la doar 28 de ani, o tânără cu multe aspirații și vise pe care le ține în inima sa mare, conduce singura școală de balet din România care se adresează și cursanților speciali, cu Sindrom Down. Să îi cunoaștem povestea!

Daiana Jelescu: „Nu multe persoane ar lucra cu persoane cu dizabilități”

Daiana, cum arată prezentul tău?

Prezentul meu este un ‘viitor” pe care mi l-am dorit mult în trecut. De mică îmi proiectam în minte o viață ideală pentru mine și astăzi trăiesc transpunerea acelor idei, în realitate. Ador ceea ce fac, iubesc mult oamenii și tot ceea ce ne înconjoară. Nu aș schimba nimic la al meu prezent.

Dacă ar fi să dai o culoare perioadei pe care o trăiești, ce culoare ar merita?

Roz! Fără doar și poate! Este culoarea care mă definește cel mai bine atât pe mine cât și acest punct al existenței mele. Da, se poate să avem o viață roz! Ea începe, când alegem și suntem pregătiți să îmbrățișăm fericirea.

Știe Daiana să zică „nu” în viață?

Din păcate sau din fericire, nu. Partea bună însă este că tocmai din acest motiv, n-am închis niciodată ușa în nas oportunităților, ideilor, planurilor mărețe. Succesul vine deghizat în multe forme, de asta e bine să te gândești de două ori înainte de a refuza sau amâna ceva, pentru că s-ar putea ca acel ceva să fie tocmai cheia spre viața roz, de care vorbeam mai devreme.

Te întreb asta pentru că nu toată lumea ar lucra cu oameni speciali. Încă se înlătură de ei. Pare dur ceea ce zic, dar eu cred că acesta e adevărul.

Nu multă lume ar lucra cu persoane cu dizabilități din multe motive, dar majoritatea sunt legate de lipsa de cunoștințe în legătură cu ei și felul lor de a fi dar și de anumite prejudecăți, pe care sper că vom reuși să le depășim în timp.

Daiana Jelescu: „Învăț de la oamenii atipici că orice este posibil”

Încă simți că suntem o societate care „se îmbracă” cu prejudecăți?

Da, încă trăim ghidați de prejudecăți. Pe multe planuri, nu doar în ceea ce privește persoanele cu nevoi speciale. Trăim încorsetați în niște principii rigide și nu toate corecte și avem mult prea multe convingeri limitative. Cred că ar trebui să fim mai relaxați ca societate, să fim mai toleranți și mai deschiși către tot ceea vine spre noi.

Ce înveți tu zilnic de la prietenii tăi, cei cu care faci terapie prin dans?

Învăț de la ei, să fiu un om mai bun, învăț că orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat, că niciun obstacol nu este de nedepășit și încercările apar în viața noastră, doar ca să ne dovedească cât suntem de puternici.

Și dacă tot am pomenit despre această artă, tu de când dansezi? Care este povestea frumoasei tale escapade pe acest tărâm?

Am descoperit baletul la vârsta de 7 ani și de atunci nu m-am oprit din dansat și nici nu cred că o voi face vreodată. Când voi fi prea în vârstă pentru a mai dansa, cu siguranță voi avea în jurul meu generații tinere de dansatori și frumoasa amintire a unei vieți trăite prin artă și aceste emoții cu siguranță îmi vor face sufletul să danseze, când corpul nu va mai putea.

Am venit la Cluj la 10 ani, cu toate visele într-o valiză și cu sufletul deschis să trăiasca experiența unei vieți de artist. Știam că asta vreau să fac toată viața. Să dansez și să-i învăț și pe alții să o facă. Să mă înconjur de oameni frumoși cu care să împart scena, dar și vibrația dansului.

Ce îți dă dansul frumos pentru suflet?

Totul. Dansul îmi alimentează sufletul în întregime. Fiecare repetiție mă ajută să mă descopăr mai mult și să devin mai autentică și conectată cu mine însămi, iar experiența scenică este ceva care creează dependență și odată ce simți acele emoții, vei dori să le trăiești din nou.

Daiana Jelescu: „Încercăm să educăm cât mai multă lume în direcția incluziunii sociale”

Daniela, ai înființat o școală care se apleacă oamenilor cu Sindrom Down. Este singura din țară?

Da. Suntem școala din România cu secție dedicată persoanelor cu dizabilități. Încercăm să educăm cât mai multă lume în direcția incluziunii sociale și să îi învățăm pe oameni să fie cât mai deschiși la a accepta diversitatea.

Cum a venit această idee?

Ideea a venit prin colaborarea mea cu Raluca, balerina noastră cu sindromul Down. Ea a fost prima mea cursantă, la inițiativa mamei ei, apoi au urmat și alți colegi de-ai Ralucăi, beneficiari ai Asociației din care face parte. La scurt timp proiectul a luat o foarte mare amploare și ne-am bucurat de un succes nebănuit.

Câți cursanți îți calcă pragul?

Am în jur de 50-60 de cursanți tipici și aprox. 10 cu dizabilități.

Ce mesaje primești de la cei pe care îi ajuți prin dans?

De la beneficiarii proiectului primesc doar mesaje de iubire și de recunoștință. Mă simt un om iubit și apreciat. Ei țin minte fiecare lucru mic pe care l-am făcut pentru ei și nu ezită să-l amintească cu fiecare ocazie.

Cu ce gând te duci în fiecare zi în fața cursanților tăi?

În fața cursanților mei apar mereu cu gânduri pozitive și gândul de mai bine! De asta zâmbesc mereu la cursuri, pentru că mintea mea este invadată de frumos. Încerc să le transmit emoții pozitive și multă încredere în ei.

Îți recomandăm și: Bianca Badea, balerina-minune a României care la 11 ani se afla pe podiumul celei mai mari competiții de balet din lume. De câtă muncă, talent și ambiție ai nevoie pentru a ajunge la Royal Ballet?

Doar de aceste clase de dans te ocupi în prezent sau este o pasiune pe care o faci după un job de 8 ore? Ce-mi poți spune?

Nu am un alt job. Acesta este job-ul meu deși mi-e greu să-l numesc așa, fiind și cea mai mare pasiune a vieții mele. Dacă nu aș câștiga din asta, aș da eu bani să pot face ceea ce fac. Este singura mea sursă de venit și îmi acoperă cu succes toate nevoile.

Daiana Jelescu: „Am fost un copil foarte iubit. Am învățat că luptele de putere sunt pierdere de timp”

28 de ani. Ce ai învățat până acum de la viață?

Da, anul acesta am împlinit 28 de ani și viața întreagă mi se pare plină de sens. Am învățat să-mi ascult întotdeauna instinctul care este mai presus de orice sfat ai putea primi din exterior, să am încredere în mine și în ceilalți. Să-mi permit luxul de a fi vulnerabilă, să îmi găsesc curajul în orice situație și să nu-mi pierd determinarea. E important să-ți găsești menirea, să știi încotro vrei să ajungi și să pornești la drum cu mult curaj și multă încredere. Orice s-ar întâmpla pe parcursul evoluției tale nu te poate afecta. Ce-ți afectează cu adevărat calitatea vieții, este lipsa unei direcții clare cu privire la viitor.

Eu sunt o fire curajoasă și optimistă și am învățat în cei 28 de ani, că nu ai ce să pierzi, câtă vreme te ai pe tine. Aș încuraja oamenii să nu mai fie temători, să caute în ei motivația și să pornească în căutarea acelui ceva, care te face să-ți dorești să te trezești în fiecare dimineață. Toți avem o menire. Dumnezeu s-a gândit la toate. Trebuie doar să o găsim.

Și tot de la viață am învățat că nu există oameni răi, ci doar oameni care au nevoie de ajutor pentru a-și găsi bunătatea. Ce m-a protejat în timp, a fost strategia de a răspunde răului cu bine și de a evita energiile negative.Viața m-a învățat că nu e necesar să ai dreptate și că luptele de putere sunt doar o pierdere de timp prin care irosim multe resurse. Iar luptele pentru drepturile noastre, se dau prin acțiuni și fapte, nu prin cuvinte.

Dacă ar fi să mă iei de mână să mă conduci către cele mai frumoase amintiri ale tale, în ce perioadă m-ai lua?

Mi-e greu să aleg câteva momente având atât de multe amintiri colorate, dar cred că în fruntea clasamentului sunt amintirile cu familia mea și cele legate de dans.

Trăirile noastre de familie sunt memorabile pentru că am avut șansa să mă nasc într-o familie de oameni cu adevărat speciali, care au știut să transforme fiecare clipă într-o amintire de păstrat în suflet. Cel mai mult, îmi place să-mi amintesc de ceea ce am simțit în anumite momente, așadar când mă gândesc la ei resimt grija și admirația lor față de mine, iubirea pe care mi-o poartă și felul în care au știu să-mi demonstreze asta prin fiecare gest. Când mă gândesc la copilărie, nu îmi vine în minte un anumit moment, ci doar amintirea faptului că am fost un copil foarte iubit.

Citește și: Cum poate ajuta terapia prin dans pacienții diagnosticați cu Parkinson? Și cum putem lupta împotriva rușinii, a sentimentului de vină și a tabuurilor?

Cum era fetița Daiana?

Fetița Daiana era cuminte, îmi place să cred, empatică cu cei din jur dar și o fire justițiară care căuta dreptatea în tot. Eram o fetiță idealistă și visătoare.

De mică îmi plăcea să-i ajut pe cei din jur, să-i apăr pe copiii în dificultate și alegeam să leg prietenii cu cei pe care toată lumea îi ignora.

Faptele mele bune au fost de multe ori pedepsite de părinți, ceea ce acum mi se pare foarte amuzant, dar atunci erau destul de grave. De pildă, la un moment dat îi oferisem unei doamne ce locuia pe străzi, obiecte de valoare din casa noastră, la cererea dânsei, în absența părinților. Credeam că o ajut și că fac un lucru bun dar ai mei nu au fost deloc fericiți. Ulterior, am învățat să fiu mai atentă și mai rezervată. Mi-am învins naivitatea pe parcurs sau cel puțin, am educat-o.

Daiana Jelescu: „Am fost fermecată de viața balerinelor de la TV”

Ai fost la vârsta copilăriei fermecată de universul pe care-l trăiau balerinele de la televizor?

Am fost fermecată de viața balerinelor de la TV deși chiar și acolo era prezentată ca fiind o viață dură – așa a și fost. Anii petrecuți în școala de balet nu au fost ușori și ai nevoie de multă forță psihică pentru a reuși. Eu aveam o voce interioară care îmi dădea curaj și mă lăsam ghidată de ea.

Bunătatea de unde ai luat-o? De pe partea cui din familie?

Bunătatea îi caracterizează pe ambii mei părinți. Mama este o fire foarte darnică și se sacrifică oricând, pentru binele altora, deși pe mine m-a sfătuit să mă pun mereu pe primul loc și chiar asta fac. Tatăl meu este vocea rațiunii la noi în familie și cel care ne oferă întotdeauna curaj și încredere. El ne ajută să vedem lucrurile mai obiectiv și să oferim în conformitate cu nevoile celorlalți, nu în conformitate cu dorințele noastre.

Amândoi sunt oameni cu suflet foarte frumos și tocmai de asta cred că fac echipă atât de bună împreună. Eu îi ador și dacă am reușit să iau ceva de la ei, le sunt profund recunoscătoare.