Cum a fost la DreamHack
Nu ştiu că n-am fost. Dar ştiu pe cineva, membru important în familia mea, care, tot weekendul trecut, a plecat dimineaţa şi-a mai venit seara acasă. Toate cele trei zile cât a ţinut acest grandios festival de gaming de la Sala Polivalentă, susnumitul membru al familiei a semnat condica împreună cu alţi ciraci de vârsta lui la ceea ce cheamă acum, The most popular Gaming Contest in the World.
Dacă mă întrebaţi ce este Dreamhack vă spun cât se poate de poetic că este o umbrelă sub care se întâlnesc toţi membrii acestei caste, cu toţii adepţii lor, pentru a se întrece în competiţii de sporting digital. Pentru că, sportul, doamnelor şi domnilor, se poate face şi stând pe scaun în faţa unui computer cu căşti la urechi. Ce se întâmplă la Dreamhack pentru mine şi alţii ca mine este un subiect ce nu poate fi dezvoltat. Dar pentru că acolo se întâmplă lucruri importante la scară mare şi se bat nişte recorduri mondiale, am întrebat drimhecărul familiei care-i treaba cu acest eveniment.
Ce este DREAMHACK, ce poveste are?
Tiberiu Muşat: Este cel mai mare eveniment de cultură digitală din lume. A început în Suedia în 2011 şi de câţiva ani se tot plimbă prin toată lumea. Din fericire suntem şi noi pe traseul lor… se opresc an de an în Bucureşti şi Cluj. Şi, apropo, am văzut pe site-ul lor că între 7 şi 9 octombrie ar mai fi o competiţie la Cluj. Pot să merg?
Ce se întâmplă pe parcursul celor trei zile? De fapt, ce-ai făcut tu acolo, mai exact…
Tiberiu Muşat: Anul ăsta a fost un turneu de CS: GO (Counterstrike Global Offensive) la care au participat cele mai bune şi mai cunoscute echipe de pe tot mapamondul. Au venit 8 echipe în total, din toată lumea, iar premiul pus în joc a fost de 100.000 de euro. Am înţeles că turneul de anul trecut de la Cluj a fost un succes, trebuie neapărat să văd cu ochii mei… pot să merg?
Nu mi-ai spus ce-ai făcut acolo…
Tiberiu Muşat: Păi, echipele înscrise în joc, se luptă, iar întrecerea lor, noi spectatorii, o vedem live pe ecrane uriaşe. Toată şmecheria la acest festival este că audienţa on line este masivă, de record mondial, pentru că tot ce se întâmplă acolo se transmite în timp real pe net. Bănuiesc că ştii, tu şi cititorii tăi că România are un internet de mare viteză. Americanii, de exemplu, nu se pot lăuda cu aceste performanţe. Doar companiile mari îşi permit viteza de download pe care o avem noi. Iar la Dreamhack, în fiecare an se bate recordul de trafic generat pe internet. Aşaaaa….. şi noi, pentru că îi ştim pe aproape toţi gamerii, îi susţinem şi ne uităm la tehnicile lor de joc. Pentru mine a fost… cum să spun, un privilegiu să-i văd cum joacă fix în faţa mea. Auzi, câte ore face trenul până la Cluj?
Adică tu vrei să-mi spui că băieţii ăia care s-au jucat în faţa voastră trei zile la rând sunt cunoscuţi?
Tiberiu Muşat: Cunoscuţi?? Mama, sunt ca Abba, poftim! Mai ştii când îmi povesteai că ai fost la aeroport când a venit Michael Jackson în ţară şi că te-ai plimbat după el prin tot Bucureştiul? Pe la orfelinate, la Casa Poporului, tu şi încă vreo trei pupeze… fete…?! Eh, cam aşa e şi cu băieţii ăştia! Ei reuşesc să…
Ce comparaţie stupidă! Păi Michael era magic pe scenă…
Tiberiu Muşat: Păi şi ei sunt magici în ceea ce fac. Când au intrat în sală a fost un vacarm de ţi se făcea părul găină, toată lumea ovaţiona, striga, stăteam cu mâinile întinse să ne atingă sau să ne dea autografe. Alergam după ei să ne semneze pe cutia de pizza.
Şi ai făcut şi tu asta?!!
Tiberiu Muşat: Ai văzut cartonul meu cu semnături pentru care ţi-am cerut ramă? Acolo au semnat cei mai tari gameri din lume. Pot să merg la Cluj?
Deci pentru că se joacă mai cu foc decât alţii, aceşti băieţi…
Tiberiu Muşat: Nu! Deja pui problema greşit. Aici nu mai vorbim de jocuri. Pentru ei asta e o meserie de succes. Este e-sport. Au ajuns cunoscuţi în toată lumea. Şi uite la Dreamhack primesc şi bani pentru performanţele lor, şi nu sunt puţini. Sunt curios dacă la Cluj…
Cine a câştigat?
Tiberiu Muşat: Virtus.pro! – o echipa poloneză. În opinia mea ei sunt cei mai buni pe de pământ la ora actuală. Cel mai iubit jucător dar şi cel mai cunoscut este ‘pasha.biceps’. Parcă a fost un vis, nici nu-mi vine să cred că am fost acolo. Mi-aş fi dorit totuşi să nu văd tineri de vârsta mea comportându-se lamentabil. Aruncau cu gunoaie pe scenă în jucători… arătau pancarte pe care erau scrise obscenităţi şi tâmpenii. Absolut toţi comentatorii străini au văzut şi au anunţat live lucrurile astea, iar pe youtube deja se discută, suntem jigniţi cu toţii, ca popor, am văzut veşnica sintagmă de ţigani, needucaţi, coborâţi din copac, din Evul Mediu… E ruşinos. Pot să mă duc la Cluj să văd dacă şi acolo se întâmplă la fel?
Mulţumesc organizatorilor pentru faptul că mi-au filmat băiatul şi l-au inclus în filmul de prezentare de pe youtube. Acum ştiu sigur că n-a bagabonţit aiurea pe străzi ci într-un cadru organizat.