Cum a fost viața în paradisul din Zanzibar: vacanța cu Răzvan Pascu pe nisipul de culoare albă, printre fermierii de alge marine și țestoasele gigant Aldabra
După aventura în safari tanzanian, vacanța noastră a continuat cu aproape o săptămână de plajă, relaxare și excursii în Zanzibar. Zanzibar este una dintre insulele din arhipelagul cu același nume situat pe coasta de est a Africii. Practic este un colier de insule cunoscute și sub numele de ,,insulele condimentelor” care își croiește drum pe malul Africii de est, în largul coastei Tanzaniei.
Am zburat de pe un aeroport local aflat în parcul Serengeti, a fost pentru prima oară când am decolat de pe o pistă croită pe pământ roșu, nebetonată. Grupul nostru a fost împărțit în trei și îmbarcat în niște avioane micuțe (două foarte mici și unul puțin mai mare) cu motoare cu elice. A fost ceva emoție la bord până la take-off, nu mulți dintre noi mai zburaseră cu avioane așa mici, însă la decolare am putut vedea încă o dată peisajele parcului Serengeti și mai apoi somnul s-a așternut printre pasageri.
Cea mai mare dintre insulele zanzibareze, Unguja, este denumită colocvial și cunoscută sub numele de Zanzibar și are 85 km lungime și 39 km lățime. Situată la doar 35 de km de coasta Tanzaniei, este plină de plaje frumoase cu nisip de culoare albă. Pe partea de vest a insulei, cea mai renumită plajă este Mangapwani, iar în est faimoase sunt Matemwe, Pwani, Jambiani și Bwejuu. În nord, la Nungwi, plajele sunt umbrite de palmieri. Insula găzduiește zeci de hoteluri și restaurante pentru toate buzunarele.
Noi ne-am cazat la Neptun Pwani aflat în zona de nord a insulei și constituit dintr-o salbă de vile construite în stil african. Camerele sunt mari, cu terase spațioase uitându-se spre ocean, unele vile fiind foarte aproape de țărm. Ca orice all-inclusive, complexul are mai multe baruri și restaurante, unele dintre ele cu acces direct din piscină. Deși afară era foarte cald, tot personalul purta mască. Pentru că am avut ceva probleme cu netul am interacționat la un moment dat cu IT managerul hotelului care mi-a povestit că din martie până aproape de sosirea noastră, cu două sau trei săptămâni înainte, hotelul a fost închis, nu au avut turiști deloc, iar angajații au fost trimiși opt luni acasă. Evident că odată întorși, chelnerii au respectat toate condițiile sanitare impuse de conducere, nu au fost situații cu mască sub bărbie, chiar dacă adesea am avut senzația de ,,neobișnuit” la purtarea ei, nu cred că mai văzuseră măști până anul acesta.
Zanzibar este o insulă cu o populație 98% musulmană, după ce am aterizat am fost întâmpinați de femei complet acoperite și purtând hijab. Zanzibarul trăiește din turism și condimente, însă chiar și așa populația este extrem de săracă. Venitul mediu lunar în vremuri normale era de 100 de dolari, anul 2020 l-a tras și mai mult în jos. Insula găzduiește zeci de hoteluri și restaurante pentru toate buzunarele. Există hoteluri bed&breakfast, pensiuni pentru iubitorii de yoga, all inclusive-uri de tot felul dar și hoteluri de superlux. Cel mai faimos restaurant este „The Rock” și este construit de un italian pe o insuliță unde la flux se poate ajunge doar mergând prin apă. Nu am fost acolo, este la o oră și jumătate distanță de hotelul nostru, însă au fost turiști în grupul nostru care s-au aventurat și au mâncat la ,,The Rock” și ne-au povestit că a fost o experiență foarte reușită atât culinară cât și în sine, pentru peisaj.
La reflux, apa oceanului se retrage câțiva kilometri și dezvelește un alt univers, al plantelor și faunei marine. Turiștii pot lua ghizi locali pentru a se plimba în ,,larg”, călătoria costă 5 dolari de persoană. Ghidul nostru a fost un cunoscut mai vechi de-ai lui Răzvan și a plimbat aproape în fiecare dimineață oameni din grup, arătându-le arici și steluțe de mare, sea-cucumber, corali și peștișori de tot felul. El umbla desculț, dar noi am fost sfătuiți încă de acasă să ne aducem în bagaj pantofi de apă, fundul oceanului este plin de surprize uneori periculoase.
Ilunga ne-a plimbat aproape două ore, a scotocit după sea-cucumber, ne-a explicat diferențele dintre aricii de mare, ne-a negociat ,,prețul de pozare” cu femeile fermier, a cântat, a dansat și ne-a construit ,,brazi de Crăciun” din steluțe de mare.
Una dintre îndeletnicirile localnicilor este creșterea algelor de mare în ferme ridicate în zona de reflux a oceanului. Ilunga ne-a povestit că fermierii (deobicei femei mai vârstnice) petrec orele refluxului muncind la aceste ferme și câștigă în jur de 1-2 dolari pe zi. Durează trei luni ca plantele să ajungă la maturitate și să fie culese pentru ca mai apoi să fie vândute chinezilor cu 1-2 dolari kilogramul. Acest tip de alge este folosit în industria cosmeticelor, mai ales pentru producerea cremelor anti-aging. Pământul de sub ocean pe care sunt așezate fermele aparține statului zanzibarez și fermierii nu trebuie să plătească nimic pentru folosirea lui.
Îndată ce se crapă de ziuă, plajele din fața hotelurilor se populează cu mici comercianți care vând câte în lună și în stele. Practic orice, de la cămăși tradiționale (care costă începând cu 5 dolari), rochii de plajă, papuci de maasai până la piese de artizanat local. Negustorii sunt îmbrăcați unii în haine tradiționale zanzibareze, alții în maasai. Faima maasailor s-a lăsat purtată și în zona insulelor zanzibareze, bineînțeles că mulți dintre cei auto-proclamați aici maasai nu sunt autentici. Însă așa cum am mai povestit, autobiografia elvețiencei Corinne Hofmann ,,Îndrăgostită de un maasai” a atras în această zonă a lumii multe turiste în căutarea iubirii. Pe timpul vacanței noastre, am urmărit un cuplu format dintr-o astfel de turistă europeană și un ,,maasai”, se plimbau ținându-se de mână și pupându-se încontinuu. De multe ori adormeau pe pătuțurile de la piscină, ea în poziție de fetus, el bărbătește cu fața în sus, brav în soare. În ultima seară a fost organizat la restaurantul hotelului un spectacol cu dansuri și cântece tradiționale de maasai, am văzut cuplul de îndrăgostiți apropiindu-se și la un moment dat el s-a desprins de fată și s-a integrat între artiști, avea de fapt un rol în trupă.
Pe timpul vacanței în Zanzibar, pe lângă plajă și plimbări la reflux, se pot face tot felul de excursii. Capitala insulei este în Stone Town, sit protejat Unesco și locul nașterii lui Freddie Mercury (cu numele originar Farrokh Bulsara), a cărui casă este încă în picioare și poate fi vizitată. Stone Town este plină de clădiri vechi și impregnate de istorie. Piața sclavilor, mărturie a unei istorii sângeroase, poate fi deasemenea vizitată. Tot în Stone Town sunt multe magazine mici de condimente și artă locală, restaurante și baruri. Zanzibarul este recunoscut pentru plantațiile extinse de vanilie, nucșoară, piper, cuișoare și scorțișoară.
O altă atracție turistică este Prison Island, o insuliță pe care pe vremuri se găsea închisoarea în care erau întemnițați sclavii. Acum Prison Island este paradisul țestoaselor gigant Aldabra, recunoscute după carapacea lor maronie în formă de dom și picioarele groase.
Iubitorii de faună marină pot face snorkling dar și scuba diving. Dealtfel Petru-son a făcut cursul de inițere Padi, s-a întors acasă cu certificat de scufundător.
Oceanul este incredibil de cald, de multe ori ne-am simțit ca într-un jacuzzi. Am făcut plajă doar sub palmieri, soarele este foarte puternic, ne-a povestit Răzvan că deși a atenționat în fiecare an turiștii să folosească creme cu protecție solară mare, au fost situații când oamenii s-au pârlit periculos de tare doar plimbându-se în zile înnorate fără a-i fi ascultat sfatul.
Pentru că ne-a prins ziua națională a României acolo, Răzvan și colega lui, Irina au organizat o mini-sărbătoare pe plaja hotelului. Ni s-a spus încă de la București să ne aducem ii, așadar ne-am costumat și am făcut hore pe muzică populară (care ulterior s-au încheiat în piscină), am băut cocktailuri locale, am făcut multe poze și filmulețe construind cea mai frumoasă amintire de zi națională petrecută exotic.
Mâncarea zanzibareză, ca și cea din restul Tanzaniei, este foarte gustoasă și aromată, cultul local gastronomic implică condimente de tot felul. Meniurile s-au bazat pe fructe de mare, pește și salate, dar iubitorii de carne au avut la rândul lor din ce alege. Cât despre fructe, erau proaspăt culese, în Zanzibar au cu totul alt gust decât suratele lor din piețele europene. Am băut pe săturate coconut water direct din cocos proaspăt tăiat din copac, iar paiele folosite la bar pentru cocos și toate cocktailurile erau din hârtie, Tanzania a interzis folosirea la scară largă a plasticului, motiv pentru care la aterizare am petrecut ceva vreme până când pasagerii cu valizele înfoliate le-au cojit de plastic.
Am plecat din Zanzibar promițându-mi să mă întorc în Africa mai repede decât într-o clipită. Abia aștept să regăsesc pământul roșu, oamenii cu suflet simplu și bun, cerul cu nuanțe diferite de cele cu care suntem obișnuiți noi, europenii. Și ritmul încet al vieții, pole-pole cum zic tanzanienii. Hakuna Matata!
Pe aceeași temă
Citește mai multe
