Cum a reușit Radu Păltineanu să străbată cele două Americi doar cu bicicleta? Și de ce a abandonat un inginer cu studii în afară o carieră în IT
Anul trecut am auzit despre povestea unui nebun frumos care plecase să străbată tărâmul de peste ocean cu bicicleta. Am început să îl caut și să citesc despre el. Radu Păltineanu este un aventurier care s-a îndrăgostit de pedalat și a început să exploreze lumea din curiozitate, dar și din dorința de a atrage atenția asupra unor probleme sociale, precum a fost atunci când a mers pe bicicletă 2.400 de km, în Scandinavia și Europa de Est, pentru a promova campania „Salvați Roșia Montană”.
A terminat Software Engineering la o Universitate de top din America de Nord. Însă, din fericire pentru el și-a dat seama că nu se vede deloc ocupând un scaun dintr-un birou corporatist, așa că a ales să plece să cutreiere lumea și nu oricum, ci pe două roți.
Iar cea mai recentă aventură a fost cea de pe continentul american care s-a desfășurat între august 2015 și noiembrie 2018. 3 ani și 3 zile în care a străbătut două continente direct din șaua bicicletei sale. Din Alaska până în Mexic și din Honduras până în Columbia, Brazilia, Ecuador, Paraguay sau Uruguay. Radu a văzut lumea așa cum puțini au curajul să o facă. A pedalat 34.554 de km. A navigat alți 4.100 de km pe Amazon. Și a descoperit oameni, locuri și povești care o să-i ajută pentru o viață. Deși, cu siguranță nu o să se oprească aici.
Iar de când s-a întors acasă, a început să meargă prin școli, licee și universități și să povestescă tinerilor despre experiențele sale. Să le dea aripi să-și urmeze visele, să îi motiveze să călătorească, să plece în necunoscut pentru a se decoperi. De altfel, are și un hashtag pentru acest proiect: #BicicletaCuGhiozdane pe care vă recomandăm să îl urmăriți prin social media 😃
Până atunci, însă, vă invităm să îl cunoașteți pe aventurierul Radu Păltineanu în interviul de mai jos:
Cine este Radu Păltineanu?
Sunt un aventurier, un ciclotrotter, un curios gata oricând de a explora lumea. Chiar dacă m-am format ca inginer, am ales o cale diferită în viață, cel puțin până acum și încerc să-mi urmez pasiunea pentru călătorii.
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru drumeții … cu sau fără bicicletă?
Fără, deși la 13 ani făceam și prima incursiune pe bicicletă, de la Piatra Neamț, la Costișa, comuna unde lucra mama ca medic. De fapt, de mic cutreieram dealurile dimprejurul Pietrei. Am copilărit în Neamț și inevitabil, Piatra fiind înconjurată de munți și dealuri am crescut în mijlocul naturii. La 11 ani am început chiar să ies în afara orașului, mergând cu trenul până la Bicaz sau Bacău, iar ulterior, cum vă spuneam, cu bicicleta.
Îți mai amintești prima călătorie pe care ai făcut-o: unde, cu cine și cum a fost?
Cred că prima călătorie a fost la Eforie Nord, la mare, cu bunicii, în 1991, apoi la București, în 1992. Cert este că an de an mergeam atât cu ai mei, cât și cu bunicii la mare, dar și în alte părți ale țării. Soțul mamei mele fiind din Lupeni, mergeam uneori în valea Jiului, alte ori la Cluj. Deci, am cutreierat toată țara până pe la 15 ani când am plecat în Canada. Atunci era și prima oară când ieșeam din țară, iar ulterior, această plecare avea să mă deschidă foarte mult și să-mi crească apetitul pentru călătorii.
Ai muncit vreodată dintr-un birou sau ai fost mereu un suflet rebel, liber, călător?
O să râdeți dacă vă spun că nu? Am absolvit Software Engineering la o Universitate de top din America de Nord iar în 2015, anul când am terminat, nu mă vedeam ocupând un scaun dintr-un birou corporatist, așa că m-am decis să plec să cutreier lumea și nu oricum, ci pe două roți. Dar da, asta se datorează în mare parte spiritului meu rebel și dorinței de a explora ce se află dincolo de zona mea de confort, de a-mi depăși limitele mele personale.
Ce simți atunci când descoperi un nou teritoriu sau intri într-o nouă comunitate?
Simt adrenalină și excitement. Simt adrenalina necunoscutului. În cazul în care vă întrebați cum reușesc copiii să fie mereu fericiți și motivați, răspunsul este unul simplu: mereu reușesc să facă ceva nou. Noi, adulții, ne rutinizăm și asta ne moleșește. Doar aruncându-te în necunoscut și făcând mereu ceva nou te face fericit și motivat. Și exact asta se întâmplă atunci când descoperi mereu țări noi, locuri noi, oameni noi.
Ți-ai imagina viața fără călătorii?
Nu pentru că ar fi prea săracă. Iubesc noul și diversitatea.
Înainte să vorbim despre aventura de peste ocean, povestește-ne puțin despre expedițiile tale
Cum a fost călătoria de 2.400 de km, din Scandinavia și Europa de Est, pe bicicletă pentru campania „Salvați Roșia Montană”?
A fost prima mea tură cicloturistică de anvergură și cea care, totodată, mi-a deschis apetitul de a vedea lumea pe două roți. A fost și drăguț că în acel tur, în afară de a fi pedalat, am organizat și evenimente de prezentare prin care atrăgeam atenția europenilor asupra dezastrului ce ar putea avea loc la Roșia în cazul în care proiectul ar fi aprobat, iar în toamna aceluiași an, mii de români din țară și din afară s-au solidarizat cu cauza și au ieșit pe străzi.
Unde ți-a plăcut cel mai mult?
Era fain de pedalat prin Suedia. Multă sălbăticie și puteai campa oriunde, dar ca oraș, cel mai mult m-a impresionat Sankt Petersburg (Pităr, cum îi zic rușii).
Care a fost momentul pe care nu o să-l uiți niciodată ?
Cred că sunt multe astfel de momente. Este greu să-ți aduci aminte de un moment anume. Îmi aduc aminte, în special, de oamenii care și-au deschis casele și inimile și m-au primit la ei. Este foarte adevărată vorba aia că omul sfințește locul. Este o experiență mult mai faină să ajungi la localnici acasă, să vezi cum trăiesc ei, să înțelegi câte puțin din lumea lor.
Cum a fost traversarea Europei și a Asiei centrale cu autostopul?
Fain. Autostopul este un alt mijloc ieftin și autentic de a vedea lumea. Chiar dacă nu ai autonomia pe care o ai atunci când ești pe bicicletă, este fain că ai mereu cu cine schimba o vorbă. Cei care te iau la autostop îți explică locurile prin care treci, faci un adevărat schimb cultural, cel puțin atunci când nu există bariere lingvistice. Mai făcusem autostopul și înainte, dar în 2014, mi-am petrecut toată vara bătând Europa și Orientul Mijlociu cu autostopul. Am plecat inițial din România spre Franța, iar în Paris m-am întâlnit cu o bună amică cu care am cotinuat spre Coasta de Azur, Monaco, Italia și mai apoi țările din fosta Iugoslavie și Grecia. Eu am continuat și mai departe, spre Iran, după o scurtă pauză, acasă, în România.
Se opreau oamenii să te ia?
Se opreau, dar ai și locuri în care poți aștepta jumate de zi.Cum ți-e norocul. De aia cred că prefer bicicleta.
Ce vorbeați în mașină?
De toate. Chiar nu cred că există un subiect standard. Îmi aduc aminte că am vorbit cu un tip care m-a luat de la Paris la Aix en Provence de la istorie la stații spațiale și viață extra terestră. Cei mai mulți șoferi care te iau pe distanțe îndelungate o fac ca să aibă partener de conversație, să treacă timpul mai ușor.
Îți mai amintești vreo poveste a unui om cu care ai mers în această călătorie?
Desigur. Îmi auc aminte de șoferul turc care m-a dus de la granița turco-iraniană până în Teheran, unde am ajuns pe la 2 noaptea. De asemenea îmi aduc aminte de familia care m-a găzduit în noaptea respectivă și care a doua a zi a tăiat un miel în cinstea mea.
Și ce ai simțit atunci când te-ai întors acasă?
Parcă de fiecare dată când mă întorc acasă după o perioadă mai lungă petrecută afară ajungi să vezi cu alți ochi propria-ți țară. Dacă românii ar călători mai mult în lumea largă și nu doar în Europa de Vest (una din cele mai dezvoltate, dacă nu chiar cea mai dezvoltată regiune a lumii) ar realiza că nu suntem nici cei mai săraci, nici cei mai subdezvoltați. Este bine să avem vestul ca exemplu de dezvoltare, dar să știm să apreciem și ceea ce avem ca nație, față de restul lumii.
Și acum, să trecem oceanul și să vorbim despre nebunia incredibilă pe care încerci să o faci acum: să traversezi cele două Americi pe bicicletă
De ce America: de unde a plecat toată nebunia de a străbate cele două Americi pe bicicletă?
În primul rând țin să zic că nebunia cu Americile s-a terminat anul trecut, iar de pe 13 noiembrie 2018 sunt acasă, în România. A fost o expediție solo de traversare a Americilor în care am parcurs 34.554 de km pe bicicletă din nordul Alaskăi, până în cea mai sudică localitate din America de Sud. Am petrecut așadar 3 ani și 3 luni explorând toate țările și teritoriile Americilor pe bicicletă. Ideea mi-a venit în 2015, pe când terminam studiile în inginerie la o Universitate din Canada și am decis că locul meu e în lumea largă și nu într-un fotoliu corporatist.
Care a fost traseul pe care l-ai făcut?
Traseul propriu zis a început în localitatea Deadhorse din apropierea oceanului Arctic în Alaska și a luat sfârșit în Puerto Torro, cea mai sudică localitate a Terrei, în Chile. Preț de 3 ani și 3 zile am străbătut Americile în lung și lat (la propriu) intrând în toate țările și teritoriile continentale ale celor două continente: Alaska(SUA), Canada, SUA, Mexic, Guatemala, Belize, El Salvador, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Venezuela, Guyana, Surinam, Guiana Franceză (Franța), Brazilia, Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina, Chile, Paraguay și Uruguay. În afară de a fi pedalat 34.554 de km, am navigat alți 4.100 de km pe Amazon.
Ce ai descoperit despre tine în toată această perioadă?
Am plecat pentru 9 luni și am rămas peste 3 ani pe drum, timp în care, în afară de a mă deplasa fizic și de a vedea aceste minunate locuri, m-am analizat mult, am încercat să ajung la rădăcina unor traume, am încercat să mă cunosc și să mă conectez cu mine însumi. Și asta este mult mai greu, chiar decât a traversa două continente și câteva zeci de țări pe o bicicletă. Ar fi multe de spus pe tema asta, dar cu cât m-am apropiat de Ushuaia și de capătul acestei aventuri, am realizat că a călători spre interiorul tău, este ceva mult mai complex, dureros, dar incredibil de interesant. Drumul acesta inițiatic, m-a ajutat să-mi înțeleg și îmblânzesc puzderia de caractere, diversitatea lor și mi-a arătat faptul că ele se pot dezvolta în armonie, atât timp cât nu încerc să le limitez sau să le reneg. Călătoria a reuşit să mă facă să mă întreb ce animal zace ascuns în mine, cum îi pot face faţă, cum să râd de viaţă și cum să-mi accept laturile mai puțin raționale. Să-mi văd viața prin prisma copilăriei, prin cea a familiei, a reușitelor, a eșecurilor, a idealurilor și a acceptării. Să-mi văd defectele și să mi le accept. Să nu încerc să îmblânzesc lupul, ci să îl armonizez cu restul caracterului meu, mereu în schimbare. Să rămân curios și să mă bucur de diversitatea lumii și a multiplelor fațete ale vieții.
Care a fost cea mai frumoasă întâlnire pe care ai avut-o până acum?
Una din cele mai frumoase întâlniri pe care le-am avut a fost cu fostul președinte a Uruguay-ului cu care am stat la un mate de vorbă despre fericire. Îl citez: Odată ce ne naștem, viața începe să se scurgă și nu putem merge la supermarket să cumpărăm viață. Viața se duce. Așa că dacă viața este doar o serie de obligații, este greu să fim fericiți.
Și ce te-a impresionat cel mai mult de când ai trecut de cealaltă parte a oceanului?
Natura, oamenii, locurile pustii, distanțele imense, spațiile mari, deschise pe care rar le întâlnești în Europa unde ai un sat răsfirat ici colo chiar și în zonele considerate a fi cele mai sălbatice.
Cum se vede America de pe șaua bicicletei tale?
Super fain și original. Călătorind pe o bicicletă inevitabil vezi mult mai multe, simți mult mai mult, ești expus elementelor iar ea îți servește drept pașaport în lume. Te poți strecura prin locuri puțin accesibile și te simți bine la sfârșit că ai făcut ceva prin forțe proprii.
Și cum arată bicicleta ta după o zi de mers?
Prăfuită dacă vremea e însorită și noroită/fleșcăită dacă este să vorbim de zile și regiuni ploioase sau iarnă. Unind 70 de grade latitudine nord de 55 de grade latitudine sudica am trecut prin foarte multe tipuri de clima și regiuni geografice, deci au fost cam de toate.
Puțin și despre lucrurile practice: cât a fost bugetul pentru această aventură? Și de unde ai strâns banii aceștia?
Nu am calculat niciodată bugetul total. Tot ce pot să vă zic este că am plecat cu $900 în buzunar și oamenii faini pe care i-am întâlnit pe traseu m-au ajutat cu cazarea și chiar masa de multe ori, iar românii care-mi citeau blogul mă ajutau cu donații. Era ca și cum vindeam o poveste live de aventură. Îmi place să povestesc și să-mi împărtășesc aventurile cu publicul.
La final, de ce crezi că oamenii ar trebui să călătorească?
În primul rând pentru a se cunoaște pe sine, apoi pentru a cunoaște lumea și a dărâma din prejudecăți și frontiere pe care ni le imprimă familia și societatea din care venim.
Și care ar fi destinația pe care ai recomand-o?
Eu iubesc Brazilia. Este țara mea preferatp, pentru oameni, pentru limbă pentru diversitate și culoare. Este țara unde mă simt cel mai acasă, chiar dacă se află la celălalt capăt al Terrei.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
