Cum ajungi în topurile muzicale din România și din lume? Îți iei rucsacul în spate, bagi în el toate visele și vii la București să faci muzică. Peste ani, muzica e semnată Vanotek.

Ion Chirinciuc are 34 de ani, 2 copii, o soție, un studio închiriat în București, multe concerte și piese în topurile musicale de la noi și din afară. Cine? Vanotek, bine, sau Vano, cum îi spun prietenii.

Când i-am ascultat piesele mi-am dat seama că pe două dintre ele le știam destul de bine, le auzisem pe radio, dar nici nu mi-am pus vreodată problema că ar fi fost produse de un român.

Vano a știut dintotdeauna că se va face musician, încă din fragedă pruncie când zdrăngănea toată ziua un pian roșu, iar cu acest gând în cap a plecat de acasă, la 11 ani, din Republica Moldova la Iași, la Liceul de artă. A stat printer străini toată copilăria și adolescenșța lui până într-o zi când și-a pus rucsacul în spate și a plecat spre București, locul în care promisiunile prindeau aripi.

Într-adevăr, aici a început să scrie primele piese adevărate, primele hituri ale unor artiști deja cunoscuți. Simțea de mult că vrea și poate să aibă proiectul lui, dar abia acum câțiva ani s-a simțit pregătit și a scos capul timid pe piața muzicală cu proiectul Vanotek.

Iată cum sună povestea frumoasă a unui artist:

Ce înseamnă Vanotek?

Toată lumea îmi spunea de mic Vano. Mă cheamă Ion și în certificatul de naștere sunt scris Ivan, iar când s-a trecut de la comunism la democrație, m-au trecut Ion. Însă toată lumea mi-a zis Vano de la Vania care e același lucru cu Ivan.

Iar când m-am hotărât eu să devin artist, îmi plăcea foarte mult muzica tech-house și așa că am pun un tek la Vano și așa a ieșit.

De când folosești numele acesta?

De prin 2008.

Care a fost primul tău contact cu muzica? Îți mai aduci aminte?

Când m-am născut, de fapt de când am deschis eu ochii și am amintiri, aveam un pian mic roșu în casă și zdrăngăneam la el toată ziua. Apoi tata mi-a cumpărat o chitară și în clasa a 2-a m-a întrebat dacă vreau să merg să studiez acordeonul șa Școala Populară de artă. De fapt voiam la chitară, însă pentru că aveam degetele foarte mici a trebuit să merg la acordeon.

Asta era în republica Moldova?

Da, la Ungheni.

Și apoi ai urmat tot școala de muzică?

În clasa a 5-a am venit la Iași, am studiat tot acordeonul la Liceul de artă…

Cum așa? Unde stăteai?

La cămin.

La 11 ani?

Da.

Și mergeai acasă în weekend?

Nu, mergeam acasă la 3-4 săptămâni.

Mai ai frați?

Da, mai am o soră și un frate, amândoi mai mici decât mine.

Și nu le-a fost greu părinților?

Nu cred, au făcut-o spre binele meu.

Dar ție nu-ți era greu?

Nu, mă adaptez ușor. Dacă mâine ar trebui să plec în Australia mi-aș face rucsacul, mi-aș lua copiii și aș pleca.

Bine, și eu m-am adapta în Australia, dar nu știu dacă și la Iași, la 11 ani.

Da, dar veneam într-o țară în care se vorbea aceeași limbă, așa că m-am adaptat foarte ușor.

Știi și rusa?

Înțeleg perfect doar că mi-e greu să vorbesc din cauză că am plecat foarte mic de acasă și nu am putut să exersez. Așa că vorbesc cu dezacorduri și prefer să vorbesc într-o engleză stricată ca a lor.

Familia ta a rămas în Republica Moldova?

Da, sunt toți acolo.

După liceu ce ai făcut?

Apoi m-am înscris un an la Facultate în Iași, mi-am dat seama că nu prea am ce să fac acolo și am venit în București.

Cum așa?

Mi-am luat rucsacul și am venit în București ca să fac muzică. Începusem deja să fac muzică de acolo.

Ce muzică făceai?

În clasa a 11-a m-am mutat de la cămin, cu chirie într-un apartament și acolo am început să fac piese. În dormitor mi-am făcut studioul, adică un calculator și o clapă. Vindeam pe 2,3 milioane o piesă pentru trupe din astea mici de cartier.

Știai pe cineva la București, aveai unde ai stat?

Aveam un prieten care a venit cu un an înaintea mea la București și cânta într-o trupă la vremea respectivă și am venit la el.

Și ce mâncai?

Păi am mers la un studio, am început să fac muzică și am făcut primii bani relativ repede. Nu mulți bani, dar decent.

Pentru cine ai scris prima piesă?

Tom Boxer, „A beautiful day”. Adică a fost primul hit pe care l-am făcut.

Adică ai mai scris și alte piese care nu au fost hit?

Așa, semi hit-uri.

Când ai simțit tu pentru prima dată succesul în muzică?

Prima dată am fost producător, făceam muzică pentru alții. Voiam să fac proiectul meu doar că simțeam că nu e momentul potrivit. Apoi l-am cunoscut pe Lucian de la Global Records și s-au legat lucrurile de la sine.

Când erai mic știai că o să te faci cântăreț?

Da, categoric.

Pentru cine ai mai scris piese?

Am lucrat cu foarte mulți artiști, cu Dan Bălan, cu Dj Sava, cu Corina, cu Anda Adam, cu Antonia.

Cum merge treaba sta cu scrisul pieselor? Tu scrii o piesă și apoi o vinzi?

Da.

Ai o piesă și strigi: cine o vrea?

Nu, te gândești cui i s-ar potrivi sau vine artistul la tine și spune că aș vrea o piesă.

Când și cum ai cunoscut-o pe soția ta?

Am cunoscut-o în 2011. Am fost la gară cu un prieten care o aștepta pe prietena lui să vină cu trenul de la Iași. Iar cu ea, a venit și soția mea care era prietenă cu prietena lui. Și aia a fost. După un an ne-am căsătorit. De fapt, după trei luni de relație am planificat data nunții, nu am spus nimănui, am mers am închiriat trupă, sală, tot.

După asta am mers acasă la ai noștri, am chemat-o pe maică-mea și i-am anunțat pe toți că noi ne căsătorim, că pe 18 august avem nunta.

Cine ți-a cântat la nuntă?

O trupă din Republica Moldova și toți prietenii mei.

Copiii cât de repede au apărut?

Matei după 1 an și Luca după 2 ani.

Puteai să creezi când erau copiii bebeluși?

Soția mea e foarte puternică și m-a lăsat să pot să lucrez liniștit. Știu că e greu când vin copiii, dar noi ne-am descurcat cumva.

Ce muzică ascultă copiii tăi?

Ei știu că tati face muzică, dar ei ascultă muzică trap, îi ascultă pe Lino Golden și 5Gang. Nici nu poți să le interzici, asta e generația. Mă gândesc că dacă pe mine taică-meu nu mă lăsa să ascult Zdob și Zdup…

Dar la concerte au venit?

Da, de foarte multe ori.

Cum ți se pare că sună muzica de azi în comparație cu cea de acum 20-30 de ani?

În România eu zic că am evoluat, dar mai avem mult până să ajungem unde trebuie.

Eu mă bucur că am prins vremurile de acum pentru că acum poți să faci orice, doare să fie diferit, ceea ce înseamnă o evoluție. Nu toată lumea trebuie să cânte disco, nu toată lumea trebuie să cânte rock. Mi se pare că acum trăim trăim niște vremuri frumoase când oricine poate să facă orice.

Ție ce muzică îți place?

Eu sunt puțin mai old school. Îmi place Faithless, Mobi, îmi place la nebunie, îmi place mai mult muzica veche decât cea actuală.

La ce concert ai fost ultima dată?

Nu prea merg la concerte.

De ce?

Nu știu, nu mă pasionează chestia asta, nu e pe gustul meu. Cred că la ultimul concert la care am fost a fost ori Chicane, ori The Prodigy, prin 2010 sau 2011.

Se spune că muzica ta e mai prezentă în afară decât aici. De ce?

Nu știu.

E greu să intri pe radio aici?

Nu e greu, trebuie doar să ai o piesă bună.

Și cine spune cât de bună sau nu e piesa?

În general publicul decide. Dacă piesa începe să funcționeze, intră și pe radio.

Care ar fi visul tău muzical?

Să fiu number 1 world wide. Adică pentru asta muncesc.

Și când o să se întâmple?

Când o să vrea Dumnezeu sau când, probabil, o să fiu eu pregătit.

Cu cine ți-ar plăcea să cânți pe scenă?

Mi-ar plăcea să fac o piesă cu Mobi, chiar dacă el nu mai e în trend, doar așa pentru sufletul meu sau pentru trecutul lui muzical.

Tu nu cânți cu voce?

Nu.

De ce? Nu ai voce?

Nu prea.

Ți-a zis cineva asta?

Nu, dar știu eu și îmi e rușine de penibil.

Dar se face pe calculator vocea…

Nu e adevărat. De-a lungul timpului am învățat niște chestii: să faci treaba pe care să o știi tu să o faci, iar pentru ce nu știi să-i lași pe cei care știu să facă treabă bună.

Ai multe concerte?

Da, destule.

Se câștigă bani din muzică?

Da.

Până să ieși tu, când doar scriai piese, trăiai decent din muzică?

Da.

Și acum?

Mult mai bine.

Cum a fost experiența Eurovision?

A fost o experiență care nu cred că o să se mai repete. Știi emisiunea aia „O dată în viață”? Tot așa a fost și cu Eurovisionul. Mi se pare un concurs cu foarte mult potențial, însă, la noi, cred că e administrată puțin dubios situația.

Totuși ai ieșit pe locul 2…

Totuși. Nu o să mai particip niciodată.

Ce contează mai mult în domeniul acesta al muzicii: talentul, munca sau norocul?

Trebuie să ai talent 50%, 25% relații și 25% noroc.

Și muncă?

99%.

Când ai venit tu la București, cu rucsacul în spate, ce visai?

Visam să fac muzică, nimic altceva. Asta a fost singura mea prioritate, doar la asta mă gândeam. Mă trezeam dimineața, puneam ceainicul pe foc, cu o mână îmi aprindeam calculatorul, cu cealaltă mă spălam pe dinți și imediat apoi mă apucam să lucrez.

Tu ai avut relații?

Eu nu sunt foarte sociabil și am lăsat mereu munca mea să vorbească de la sine, decât să o expun sau să merg cu cumetrisme. Nu-mi stă în caracter.

Păi și nu exista riscul să rămâi cu munca ta, să nu o vadă nimeni?

Nu cred așa ceva, nu există. Dacă ești bun, ești bun și la un moment dat o să se descopere chestia asta și o să primești mai mulți lauri.

Cât timp a durat până s-a descoperit munca ta?

Relativ repede: 2-3 ani.

Și asta e puțin?

Da. Sunt unii care muncesc 20 de ani.

Cum arată topurile muzicale?

Piesele mele sunt în topuri în Rusia, Polonia, Italia și la noi. La noi am avut cele mai longevive piese care au stat pe radio, 33 de săptămâni. În Rusia am avut două piese care au fost ambele number 1. Una dintre ele a fost 2 luni de zile number 1.

Cât de des te duci în republica Moldova?

Foarte rar, mai des vin ei pe la noi. Însă în ultima lună cred că am fost de vreo 3 luni că am avut concerte acolo.

Dacă nu te făceai cântăreț, ce te făceai?

Cred că grădinar, floral. Îmi place foarte mult natura.