Cum ajungi să adopți un bebeluș născut prematur căruia îi mai funcționa doar inima și aceea cu malformații? Povestea asociației „Tzuby’s Kids”, născută din dorința ca fiecare copil să crească alături de o familie care să-l iubească necondiționat

Cum putem să-i ajutăm pe cei mici să se adapteze mai ușor după adopție: „important este să se simtă iubiți”

Cum s-au adaptat cei doi pe care îi aveți? Intră în contact cu cei care vin în asociație, i-ați implicat?

Da, încă de la început. Pentru ei este foarte bine – în grupurile de suport, în tabere, se întâlnesc cu copii care au o poveste similară de viață, iar acest lucru normalizează pentru ei adopția. Eu cred că ei au integrat, cum au putut la vârsta lor, acest lucru. Și sper să o facă pentru toată viața lor. Asta este istoria lor și trebuie să învețe să trăiască absolut normal. Important este să se simtă iubiți. 

Unul are 8 ani și celălalt?

Aproape 13. Fetița a fost adoptată la șase ani. Ea își dorea foarte mult să vină la noi, în cei doi ani doar asta visa. Adaptarea a fost una normală, deși primele luni, primul an, a fost unul de foc. Un copil, chiar dacă vine dintr-un mediu nefavorabil, într-unul mai bun, experimentează o dezrădăcinare – pleacă dintr-un mediu cu care s-a obișnuit, copiii cu care a crescut nu îi mai sunt aproape, oamenii care au avut grijă de el, nu mai sunt cu el, la acestea se adaugă o școală nouă, reguli diferite acasă, poate o autoritate diferită nouă. De aceea, copilul are nevoie de timp și părinții adoptivi trebuie să-l facă să se simtă iubit necondiționat. Asta urmăresc toți copiii care sunt adoptați conștienți sau inconștienți.

Adaptarea este mai ușoară pentru un copil care este foarte mic? 

Depinde foarte mult de istoricul copilului. De pildă, te-ai fi așteptat ca băiețelul care a venit la noi la nouă luni să se adapteze foarte repede. Dar nu a fost așa pentru istoricul lui de traumă și, mai ales, de neglijență. El nu a dezvoltat niciun atașament pentru nimeni. Ne-a fost foarte greu să-l învățăm acest lucru. Am investit mai bine de un an și jumătate în acest sens. Era genul de copil care te respingea, dacă ar fi fost evaluat psihologic ar fi fost probabil diagnosticat cu autism. Dar noi deja cunoșteam multe lucruri, învățaserăm deja despre traume și la el era, mai degrabă, vorba despre un hospitalism – acest lucru se întâmplă cu copiii care sunt lăsați într-o instituție sau într-un spital, se retrag în ei. 

De aceea, fiecare caz este diferit. 

„Ar fi minunat dacă Asociația „Tzuby’s Kids” ar putea să întrețină viața a generații”

De unde vine numele asociației – „Tzuby’s Kids”?

Liviu: Pe vremea când o curtam, Mirela îmi spunea tzubu. Și eu îi spuneam tzuba. Atunci când am început asociația ne-am dorit să avem un nume care să vină din povestea, din identitatea noastră. 

Dar înseamnă ceva?

Ulterior, am căutat să văd dacă îi pot da o semnificație, alta decât cea personală. Și, am aflat că Tzuba există. Nu am știut asta la început, dar este un râu lângă Ierusalim, unde s-a așezat tribul lui Iuda atunci când a luat în stăpânire Canaanul, iar împăratul David și-a făcut o casă acolo. Există și astăzi, am găsit și indicatorul scris exact așa „tzuba”. Este un râu mic care a întreținut viața peste milenii și, am zis, că dacă așa o să fie asociația noastră, eu sunt mulțumit. Ar fi minunat dacă Asociația „Tzuby’s Kids” ar putea să întrețină viața a generații.