Cum au influenţat nominalizările la Oscar creşterile de box office
Multe dintre filmele nominalizate la Oscarul din acest an şi-au făcut intrarea cu brio în box office, majoritatea continuând să atragă mari sume de bani mai ales după ce au fost făcute publice, pe 23 ianuarie, nominalizările la Premiile Academiei Americane de Film.
Haideţi să vedem care sunt, conform Gold Derby (site american cunoscut pentru prezicerile pe care le face în fiecare an înainte de Gală), filmele nominalizate la Oscar cu cele mai mari încasări de box office (care vor tot creşte până în ziua de 4 martie, când vor fi decernate premiile).
Dunkirk – filmul istoric despre Cel de-Al Doilea Război Mondial al lui Christopher Nolan, care a primit opt nominalizări la Oscar – a dominat piaţa internă şi internaţională încă din primul weekend de la lansare, când aducea distribuitorului Warner Bros un profit de peste 55 de milioane de dolari. Acum, filmul a ajuns la încasări 188 de milioane de dolari.
„Get Out”, filmul horror cu accente comice regizat de Jordan Peele, ce are patru nominalizări al Oscar, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 30,5 milioane de dolari ajungând acum la încasări de 176 milioane de dolari.
„The Post„, drama istorică a lui Spielberg, în care Meryl Streep şi Tom Hanks interpretează doi jurnalişti care au demascat secrete ale Pentagonului, a înregistrat sume suplimentare de 31 de milioane de dolari în SUA. Filmul are două nominalizări la Oscar.
“The Shape of Water”, fantasy-ul lui Guillermo del Toro despre o femeie mută şi un amfibian special, cu cele mai multe nominalizări la Oscar (13) a mai adăugat un surplus de 23 de milioane de dolari după ce au fost anunţate nominalizările.
1. “Dunkirk” — 188 milioane de dolari
2. “Get Out” — 176 milioane de dolari
3. “The Post” — 77 milioane de dolari
4. “The Shape of Water” — 53 milioane de dolari
5. “Darkest Hour” — 53 milioane de dolari
6. “Lady Bird” — 43 milioane de dolari
7. “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” — 48 milioane de dolari
8. “Phantom Thread” — 17 milioane de dolari
9. “Call Me By Your Name” — 15 milioane de dolari