Cum e viaţa de top model: Naomi Campbell
O fetiţă din sudul Londrei a devenit cel mai cunoscut top model din lume. Naomi Campbell a împlinit ieri 48 de ani, iar povestea ei este fascinantă. Dar cum este viaţa unui top model? Şi cum a putut un copil de doar 15 ani să devină unul dintre cele şase nume ale generaţiei sale care să fie declarate super model de către industria de fashion?
Cum a ajuns un copil de culoare din Londra să fie pe coperta tuturor revistelor?
De la o vârstă foarte fragedă, Naomi Campbell a înţeles că trebuie să fie matură şi responsabilă. La cinci ani a intrat Barbara Speake Stage School in Acton, în vestul Londrei, iar pentru a ajunge acolo din sudul oraşului (locuia în Stockwell) trebuia să schimbe un autobuz şi două trenuri … în fiecare dimineaţă.
A început să lucreze în televiziune şi să apară în videoclipuri muzicale. Dintre toate video-urile în care a apărut Bob Marley – Is This Love a fost cel mai special. Avea doar şapte ani şi toată familia sa iubea muzica reggae. O experienţă specială pe care, pentru că a avut-o la o vârstă atât de fragedă, nu a înţeles-o pe deplin. Povestea în cartea Naomi Campbell că Bob Marley i se părea cel mai frumos bărbat din lume, însă atunci nici nu şi-a dat seama că stătea lângă el.
Până la 12 ani acasă însemna locuinţa bunicii ei. Valerie, mama sa născută de Jamaica, era dansatoare şi călătorea în toată Europa cu trupa Fantastica, locuind mai mult prin Italia şi mai târziu în Elveţia. Iar micuţa Naomi era fascinată de frumuseţea, stilul şi graţia sa. Era fascinată să o urmărească de fiecare dată. Poate că viaţa lui Naomi Campbell nu a fost numai lapte şi miere, însă a reuşit să cunoască succesul pentru că a înţeles de foarte mică că trebuia să aibă o viaţă foarte matură şi responsabilă.
Christy Turlington, Linda Evangelista şi Naomi Campbell
Succesul său a pornit atunci când Beth Boldt, şefa agenţiei Synchro a oprit-o pe stradă şi a întrebat-o dacă nu ar vrea o carieră în modeling. La început mama sa a fost împotriva ideii. Auzise cum e viaţa de top model: deloc uşoară. Şi nu avea deloc o impresie bună despre oamenii care opresc fete pe stradă să le propună acest lucru.
Însă, Naomi era decisă: asta era lumea pe care şi-o dorea. În câteva săptămâni s-a dus singură la Beth şi aventura a început. Iar, în cele din urmă, mama ei a fost şi ea de acord – atât timp cât acest lucru nu interfera cu şcoala.
La doar 16 ani a primit primul telefon din Paris. Mătura sa June a însoţit-o prima dată în acest teren necunoscut. Şi de atunci i s-au deschis toate oportunităţile. Viaţa lui Naomi Campbell a fost mai mereu pe drumuri. În scurt timp ajungea să meargă singură la Paris, mai ales pentru că îi fusese oferită coperta revistei Elle.
Cum e viaţa unui top model? Cum ţi se schimbă viaţa după ce păşeşti pe podium?
La scurt timp, telefonul ei nu mai înceta să sune. Viaţa lui Naomi Campbell a început să fie mereu în lumina reflectoarelor. I-a cunoscut pe Michael Jackson, Tina Turner, Andrée Putman, Jean-Paul Goude, Julian Schnabel, Jerry Hall sau Grace Jones. Şi a lucrat cu nume precum Marc Jacobs, Yves Saint Laurent, Chloé, Prada, Chanel, Givenchy, Dolce & Gabbana, Burberry, Versace, Christian Dior, Jean Paul Gaultier, Oscar de la Renta, Louis Vuitton, Hermés sau Valentino.
Naomi Campbell şi Michael Jackson
În 1987 a apărut prima dată pe coperta revistei Vogue. Prima dată în Marea Britanie, apoi, în anul viitor, în Italia, trei luni mai târziu în Franţa şi, în 1989 pe coperta revistei din America.
Astăzi este contributor la British Vogue şi are în plan să lanseze versiunea revistei pentru Africa.
A apărut în multe emisiuni de teleziune, documentare, videoclipuri muzicale şi a jucat în câteva filme, I Feel Pretty, cel mai recent dintre ele:
Însă, viaţa de top model nu este doar strălucirea de pe podium
Naomi recunoaşte că primele show-uri pentru care a fost cerută a fost pentru că era un model de culoare. Dar acest lucru nu au făcut-o să dea înapoi. Pentru că şi-a început cariera la o vârstă atât de mică şi-a dat repede seama că trebuia să lucrezi mult mai mult, poate chiar dublu.
În plus, faptul că nu l-a cunoscut niciodată pe tatăl său care a abandonat-o pe Valerie atunci când aceasta era însărcinată în doar patru luni, a făcut-o pe Naomi să încerce mereu să îl înlocuiască cu alţi bărbaţi, printre ei, Chris Blackwell, de la Island Records sau Quincy Jones, la fel şi Azzedine Alaïa, a cărui muza a fost şi căruia îi spunea “Papa”, iar el ei “Ma fille”.
Cum e viaţa de top model?Asemenea multor altor tinere, nici cea a lui Naomi nu a fost perfectă. De cele mai multe ori a fost departe de luxul pe care îl vedem noi pe podium. Plin de prejudecăţi, restricţii şi singurătatea, viaţa de top model nu este deloc uşoară. O puteţi vedea şi în materialul realizat de ABC News: