Cum începe povestea Tohani România și cum se scrie istoria unui vin autentic românesc: Feteasca neagră? Dar mai ales, cine este Virgil Mândru, omul care și-a dedicat viața și sufletul unui mare vis?

La începutul anilor 2000, Virgil Mândru cumpăra câteva parcele de viță de vie și o cramă, undeva prin Prahova, la marginea localității Tohani. A găsit acolo o vie ce producea mult și prost la hectar, ruinele unui fost conac despre care oamenii spuneau că are rădăcini regale, dar a găsit totodată și o mentalitate extrem de învechită.

Virgil Mândru crease imediat după revoluție, din nimic, un brand de spumant ce ajunsese să acapareze 40% din piață. Era tânăr, vizionar și avea multă putere de muncă. Ani de zile a muncit degeaba pentru că, se pare, aceasta este soarta celor care investesc în vie. A schimbat vița de vie, s-a luptat cu mentalitățile și a încercat să construiască un viitor pentru generațiile ce veneau din urmă. De fapt, acesta este principiul după care se ghidează și azi: tot ce face, face pentru generațiile următoare, nicidecum pentru propriile beneficii.

A reinventat soiul fetească neagră, l-a dus la concurs și azi se găsește în 1% cele mai bune vinuri din lume.

Și mai mult decât atât, a simțit încă din prima clipă că vinul lui trebuie să aibă o poveste. A scos și a numerotat cărămidă cu cărămidă din ruinele vechiului conac, iar apoi s-a apucat să-l reconstruiască. Azi, acest conac spune povestea Principelui Nicolae și a tohănencei pentru care a renunțat la titlu și la familia regală, Ioana Doletti.

Vă las pe voi să descoperiți povestea lui Virgil Mândru, a Tohani România și marele vis care l-a călăuzit până aici.

Când începe povestea dumneavoastră cu Tohani?

Tohani a intrat în viața mea din anul 2000. Deja avem peste 20 de ani de când suntem aici. O perioadă frumoasă, o perioadă de așezare pentru că am venit la Tohani exact atunci când eram în vârful potențialului și aveam destulă experiență ca să pot să construiesc ceva pe termen lung. Aici totul a început cu pași foarte siguri, foarte încet, totul a fost făcut astfel încât să construim ceva pentru viitor.

Nu știu dacă știți, Tohani este o firmă de familie în care nu este cel mai important lucru profitul, dividendele sau rezultatele fantastice din punct de vedere financiar, ci mai important este ceea ce rămâne după noi. Acesta a fost principiul după care am funcționat în ultimii 20 de ani. Totul aici a fost făcut pas cu pas, încercând să construim ceva nu pentru generația actuală, ci pentru generația următoare. E foarte important ca business-urile românești să treacă de prima generație.

Virgil Mândru: „Niciodată nu văd prezentul, tot timpul mă gândesc la viitor și trăiesc puțin în viitor”

Aici ne-am transformat în firmă de familie și deja generația următoare vine și ea și sperăm ca tot ce am construit să rămână cel puțin câteva generații de acum înainte.

Câți ani aveați când ați venit aici?

30 de ani. Eram în plină forță. Chiar îmi aduc aminte că eram plin de energie, plin de tonus, plin de dorința de a schimba lucrurile și poate că dacă nu aveam vârsta aceea, nu reușeam. Era vârsta la care eram foarte ambițios și eram mânat de dorința de a schimba lucrurile. A trebuit să luptăm cu mentalități; gândiți-vă că încă nu scăpasem de perioada aceea cu mentalitate comunistă când era important cât de mult produci la hectar. Venind aici eu am spus că nu mă interesează cât produc la hectar, ci ce calitate obțin de pe viile pe care le aveam. A fost destul de greu pentru că eu tăiam din producție, micșoram cantitatea de struguri la hectar și toată lumea spunea: „Ești nebun! Noi muncim aici și tu îți bați joc de struguri!”.

Eu am căutat tot timpul să schimb pentru că atunci când am venit aici era un fost IAS care avea o mentalitate greșită. Viile erau abandonate pentru că pe nimeni nu interesa cum arată zona, cum arată via, cât de frumoasă este, important era să produci cât mai ieftin și cât mai mult. De aici a pornit lupta. Prima luptă a fost cea cu mentalitățile. A durat destul de mult să schimb mentalitatea oamenilor, să aduc lângă mine oameni care să-mi fie alături și să aibă aceeași viziune. Tot timpul eu vedeam viitorul, nu prezentul și cred că acesta e un defect al meu: niciodată nu văd prezentul, tot timpul mă gândesc la viitor și trăiesc puțin în viitor, în planurile pe care mi le fac legate de cum va fi peste 10 ani.

Citește și: Ferma de sub Penteleu, colțul de rai din inima Carpaților de Curbură. Sau cum casa de vacanță a unei familii de Bucureșteni s-a transformat în cea mai frumoasă experiență pentru oaspeții care îi trec pragul

Am schimbat toată conformația terenului, drumuri, dealuri, terase, am replantat toate viile din jur. Acum viile noastre arată ca în Germania, Franța, Italia, peste tot unde te duci nu vei găsi ceva mai frumos ca la noi. Tohaniul chiar e supranumit Toscana României, datorită peisajului extraordinar.

Apoi s-a pus problema să aducem și un nou stil de a face vinul. Bineînțeles că aveam oamenii noștri care au reușit să se adapteze, oameni care au rămas și sunt în continuare stâlpii companiei noastre, dar am intervenit cu ceva nou.

Am adus acum 16 ani un oenolog din Africa de Sud care, cu energia lui nebună s-a apucat alături de noi și a început să schimbe modul de a gândi vinul. Așa am început să regândim strategic viitorul vinului de Tohani. A durat ceva. Într-un an a avut secetă, într-un an a avut ploi prea multe, într-un an a avut îngheț și astfel a avut nevoie de ani de adaptare. Azi el spune că vine la familia lui din România.

Virgil Mândru: „Când toată lumea planta Merlot și Cabernet Sauvignon pentru că se vindea mai bine și mai ușor, noi plantam Fetească neagră și toți îmi spuneau că sunt nebun”

Este în continuare oenologul dumneavoastră?

Da, este în continuare alături de noi.

Am început să facem vinul nu din cramă, ci din vie. Atunci când culegi strugurii te gândești cum ar trebui să fie vinul care rezultă din strugurii respectivi. Momentul culegerii, momentul coacerii e ales după ce noi gustăm din vie strugurii și ne închipuim cum va fi vinul, după ce plimbăm bobul de strugure prin gură. Experiența îți poate anticipa încă de la cules cum va fi vinul.

Dacă la început baza noastră era vinul mai ieftin, în momentul acesta nu mai avem decât vinuri premium. După 20 de ani de muncă și investiții, putem spune că am ajuns cu Tohani în zona în care avem doar vinuri premium. Mai mult de atât și zona s-a schimbat cu noi foarte mult. Toată asociația Dealul Mare s-a schimbat. Dacă vă uitați în jur sunt zece crame arondate doar acestui sat, acestei regiuni, este cea mai mare concentrare de crame. Am crescut odată cu zona, am crescut împreună.

A doua mea problemă a fost să fac din soiul Fetească neagră un soi care să fie recunoscut atât intern cât și internațional. A fost destul de dificil pentru că, la început Feteasca neagră în România era tratată ca un vin de masă, ca un vin obișnuit, fără calități extraordinare. Chiar a fost o luptă grea să-i conving și pe colegii mei că Feteasca neagră are un potențial imens. Când toată lumea planta Merlot și Cabernet Sauvignon pentru că se vindea mai bine și mai ușor, noi plantam Fetească neagră și toată lumea îmi spunea că sunt nebun.

Eu m-am ambiționat și am spus: „Voi face o fetească neagră cu care să ne putem mândri peste tot în lume”.

Virgil Mândru: „Când am luat prima medalie de aur la concursul mondial de la Bruxelles, am spus: „Wow! Am ajuns la apogeu!”.

Și ați reușit 😀

Și am reușit după multe provocări. A trebuit să găsim echilibrul perfect între momentul recoltării, metoda cea mai potrivită de vinificație și cea mai bună metodă de învechire. Peste tot au fost teste. Am testat un an așa, un an așa, până am reușit să găsim echilibrul perfect.

Astăzi suntem cu feteasca neagră – ca obiectiv național, să spun așa – cel mai vândut soi de vin roșu din România, ceea ce acum 20 de ani era o utopie.

Chiar anul trecut, în plină criză, am reușit să atingem pragul de 1 milion de sticle de Fetească neagră vândute în România, ceea ce este enorm de mult și înseamnă o reprezentativitate fantastică. Cred că 90% din populația României a gustat măcar o dată o Fetească neagră de Tohani, ceea ce e extraordinar.

Mai mult de atât am mers pe perfecționare an de an și an de an am încercat să scoatem o calitate mai bună.

Ne-a fost greu la început pentru că l-am dus la concursuri internaționale. Noi am mers doar pe concursuri internaționale pentru că ne-am dat seama că avem nevoie de o recunoaștere internațională. Era foarte important pentru noi nu doar România să recunoască acest soi, ci lumea întreagă.

La concursuri nu știau soiul. Vinul era perfect, culoarea era perfectă, totul era perfect, dar la urmă rămânea acea senzație de diferit. Nu-l puteau asocia nici cu Cabernet Sauvignon, nici cu Merlot, nici cu Pinot Noir și erau bulversați. Însă am perseverat și au început să se obișnuiască. Primul an ne-au declasat cu câteva puncte, în al doilea an cu mai puține și până la urmă au spus: „Vinul acesta nu e Cabernet, nu e Merlot, nici Pinot Noir, dar e perfect”. Și am luat medalia de aur.

Citește și: Zaga Zaga, raiul din Delta Siretului. Și povestea familiei ce a visat să-și construiască propria deltă în inima Moldovei

Când am luat prima medalie de aur la concursul mondial de la Bruxelles, am spus: „Wow! Am ajuns la apogeu!”. Așa s-a născut brandul nostru cel mai înalt, cel mai bun, cel mai cunoscut în zona de super premium. E considerat unul dintre cele mai bune vinuri Fetească neagră din România și nu numai.

Avem medalii peste tot, în patru continente: America, Africa, avem în Asia, în Europa.

În America, spre exemplu, la un moment dat, în 2018 ne-au dat medalie de aur. Însă ei mai fac un supra concurs și toate vinurile care au luat medalie de aur, mai intră o dată într-o jurizare și am primit acolo Double Gold. A fost declarat cel mai bun vin din lume în anul respectiv și asta chiar arată o confirmare a calității noastre. Mai mult de atât există o aplicație, Vivino care evaluează toate vinurile din lume. În această aplicație vinul nostru a fost încadrat în 1% cele mai bune vinuri din lume.  Este o mândrie. La un moment dat, după încercările acestea grele, după ce 20 de ani ai fost aproape necunoscut, azi să fii clasificat în 1% cele mai bune vinuri din lume, e o mare mândrie.

Virgil Mândru: „Acum sunt un stejar greu de dat la o parte.”

Curiozitatea mea este de ce ați hotărât să investiți în acest domeniu. Ați avut până atunci legătură, ați lucrat în domeniu?

Eu m-am născut în domeniul acesta al vinurilor. Sunt unul dintre cei care la Revoluție au început să comercializeze vinuri. În anii 1990 eram tânăr, mai tânăr – aveam 20 și ceva de ani și eram și mai plin de energie – și am inventat un brand care se numea Edelweiss – suna nemțește într-o perioadă în care străinii erau cei mai importanți și orice nume străin avea deja vânzare.

Nu aveam fabrică, nu aveam vie, nu aveam nimic, doar aveam o idee. Printr-o rețetă inventată de mine la acel moment am reușit să creăm un spumant care ajunsese lider în România. Aveam 40% cotă de piață. Gândiți-vă că la 20 de ani reușisem să inventez un brand care cucerise piața din România, fără să am în spate nici măcar o linie de îmbuteliere. Bineînțeles că apoi, din banii acumulați – că am reușit să acumulez foarte mulți bani, a fost cumva startul meu financiar – am făcut pasul următor și am achiziționat o companie de vinuri. Însă tot timpul îmi doream o vie, o vie superbă într-o zonă deosebită.

Am avut avantajul să-l cunosc pe academicianul Valeriu D. Cotea, un om extraordinar, unul dintre cei mai mari oameni pe care i-a avut România în domeniul vinului. Ajunsese la un moment dat președinte la OIV (Organizația Internațională a Viei și Vinului), o organizație în care nu exista nici o variantă, pe timpul lui Ceaușescu, să ajungă un român într-o astfel de funcție. El m-a îndrăgit foarte mult, i-a plăcut entuziasmul meu și chiar cu el am vizitat prima dată Tohani și mi-a spus: „Dacă vrei să faci ceva cu adevărat pentru viitor, aici e locul să-ți pui rădăcinile”. Și așa am ajuns eu la Tohani, așa am ajuns să-mi pun rădăcinile aici. Acum sunt un stejar greu de dat la o parte.

Dar înainte de asta, până la 20 de ani ce visați să faceți? Pentru ce v-ați pregătit?

Revoluția m-a prins la 20 și puțini de ani. Era perioada aceea în care eram foarte entuziaști și Revoluția a venit cu acel suflu nou și imediat s-a stârnit în mine gena aceea de comerciant, de om de afaceri care exista deja în familie. Lucrurile acestea se transmit. Fiecare om are un talent, are o genă în spate care vine din strămoși. La mine gena aceasta era foarte puternică, provenea din partea tatălui meu care venea dintr-o familie de comercianți. Așa că eram pregătit să iau startul. Când a venit Revoluția fremătam de energie.

La Revoluție eram în Armată și imediat după, am fost o perioadă maistru instructor la Liceul economic din Bacău, unde am inventat un sistem de educație prin muncă. Făcusem un restaurant al elevilor, unde ei puteau să facă practică. Am spus atunci: „De ce să faci practică într-un laborator sau într-o școală, nu e mai bine să intri în contact cu ceea ce vrei să faci?”.

Virgil Mândru: „Bunicii dinspre mamă erau moșieri și de aici și dragostea mea de pământ”

Ce erau părinții dumneavoastră?

În perioada comunistă, la un moment dat, tatăl meu deținea un complex comercial, era mandatar, cum se numea pe vremea respectivă. A intrat la un moment dat și în oarece conflicte cu autoritățile, dar bunicii meu erau vechi comercianți și aveau o fabrică de sumane. Bunicii dinspre mamă erau moșieri și de aici și dragostea mea de pământ.

Eu de profesie sunt economist, dar în gena mea e foarte puternică partea comercială, în același timp cred că am și un talent foarte bun pe marketing și sunt recunoscut ca un creator de branduri. Suntem o companie care creăm branduri frumoase, stabile, de succes, care au confirmat pe termen lung. Recent am creat un brand care a rupt barierele. Majoritatea etichetelor sunt clasice, iar noi am inventat o sticlă de vin care are pe etichetă o girafă.

Tot timpul creăm ceva. În fiecare an avem câte o surpriză. Asta pentru că noi ne adresăm cu produsele noastre întregii plaje de consumatori, pe limba fiecăruia. E foarte important să comunici corect cu fiecare și orice brand ai avea este important să se identifice foarte bine cu consumatorul lui, să aibă o calitate foarte, foarte bună și exact ce-și dorește el.

Ați spus că e o firmă de familie? Cu cine ați plecat la drum în acest business?

Eu am doi băieți, unul este anul I la Facultatea de Științe economice, la Economie Agrară și începe să-și înfigă rădăcinile foarte intens în business, iar celălalt este mai artist și sper că în viitor și el va prinde zona de marketing și creație de care avem nevoie. În principiu ne bazăm pe faptul că toți membrii familiei își aduc contribuția în companie. Soția se ocupă de partea de oenoturism și cumva suntem integrați cu toții. Piața este destul de grea și cumva începe să fie foarte atent controlată. Supermarketurile dețin foarte mult din piața de vin a României și noi trebuie să ne gândim cât mai mult la viitor. Iar dacă reușim să aducem cât mai mulți consumatori la noi, care să stea să guste vinurile noastre, să se cazeze în mijlocul viei și să simtă energia locului, credem noi că acesta va fi viitorul. Companiile mari au alte obiective, însă companiile mici și mijlocii trebuie să-și atragă cât mai mulți consumatori la porțile fabricii. Noi am reușit să ne atragem clienții aici și începem să vindem din ce în ce mai mult direct din magazinul de aici.

Aș vrea să vorbim puțin despre conac. Ce ați găsit aici și cum ați decis să restaurați?

Aici este o altă poveste a noastră, o poveste frumoasă care ne-a adus foarte multă satisfacție. Acum 20 de ani, când am venit aici, erau niște ruine, conacul era distrus aproape complet. De vreo 20 de ani nu mai funcționa nimic, pur și simplu erau niște ziduri suspendate. Bineînțeles că istora locului este fantastică. Vinul fără o poveste, fără trecut, fără istorie nu are viitor.

Virgil Mândru: „Istoria nu poate fi refăcută, istoria nu poate fi schimbată, istoria este ceea ce pe noi ne face să fim foarte puternici

Descoperind acest loc fantastic, aflând istoria lui am spus că unul dintre cele mai importante obiective ale mele este să aduc la viață acest loc. Am început discuțiile cu Casa Regală a României pentru că era domeniul principelui Nicolae, fratele Regelui Carol. Avem o poveste frumoasă de dragoste aici. Principele Nicolae s-a îndrăgostit de o tohăneancă de-a noastră, foarte frumoasă și a fost o iubire la prima vedere. Din momentul acela nu s-au mai despărțit, s-au căsătorit la Tohani, în biserica veche pe care acum încercăm să o restaurăm, dar Casa Regală sau Consiliul Coroanei nu a aprobat această căsătorie pentru că era o căsătorie care nu a respectat alianțele. Ioana Doletti nu era de sânge regal și după nici o lună de zile a fost anulată căsătoria. Principele Nicolae era un om extraordinar, era considerat fiul cel mai iubit al Reginei Maria și al regelui Ferdinand. El a spus că iubirea vieții lui nu poate fi sacrificată pentru onorurile regale și a renunțat la titlul de prinț, și-a luat un nume românesc, s-au recăsătorit legal în Elveția și au trăit vara și toamna la Tohani – unde erau celebre balurile pe care le organiza în conac – și iarna în Elveția.

Au murit în 1976 ea și în 1978 el, dar la fel ca într-o poveste frumoasă de dragoste sunt înmormântați unul lângă altul, iar regele Mihai a făcut un act reparatoriu și i-a redat titlul de prinț și pe Ioana Doletti a făcut-o prințesă a României. Ne mândrim cu faptul că Tohaniul este legat și de această origine regală. De altfel facem și un vin pentru Casa Regală a României, care se numește Principele Radu pentru că suntem și administratorii viilor regale și singurul vin făcut de pe via regală este acest vin produs de noi.

Citește și: Adrian Bărbăcioru, bărbatul care după 20 de ani a găsit rețeta micului perfect. Cum sună povestea Atelierului de mici, carmangeria de pe Caraiman care face mici și preparate din carne după rețetele de odinioară

Cât v-a luat să reconstruiți conacul?

A fost o muncă grea, am adus arhitecți, constructori și toată lumea a spus să dărâm tot pentru că e mai ușor să fac de la zero, eventual cu un bloc de sticlă, modern 😀. Am spus: „Nu. Este istorie. Istoria nu poate fi refăcută, istoria nu poate fi schimbată, istoria este ceea ce pe noi ne face să fim foarte puternici”. Am început prin 2010 să lucrăm efectiv la construcție, am avut și avantajul să găsesc un arhitect tânăr care a avut viziune, eu am notat fiecare piatră, am supravegheat fiecare mobilă și am coordonat totul și în 2019 am reușit să-l finalizăm parțial. L-am redat în circuitul turistic și anul acesta am reușit să refacem conacul mic cu încă 14 camere și la momentul acesta avem 20 de camere.

O ultimă întrebare. Ați spus că sunteți un viitor și că trăiți în viitor. Cum arată tabloul dumneavoastră de peste 20 de ani?

Aici lângă noi mai avem o cramă, Mierla Albă, condusă de un oenolog român, cu care povesteam într-o zi: „Dane, când om avea noi 70 de ani și o să ne plimbăm prin vie, tu să mă inviți la un pahar de vin la tine, ne mai plimbăm puțin prin vie, apoi vii tu la mine și bem un pahar de vin… Și vom găsi și o bucată de carne să o punem pe grătar”. Eu văd că generația a doua va continua ce am început eu. Deocamdată sunt încă în forță și creativ, dar încetul cu încetul sper ca generația a doua să-și aducă aportul cu mai mult modernism și mai multă inițiativă. Sper ca bătrânețea să mă prindă tot aici, în vie, stând și admirând peisajele. Via înseamnă viață, înseamnă energie, e greu să îmbătrânești în vie. De fapt, aici nu îmbătrânești niciodată. Chiar dacă aș fi undeva, la o vârstă la care să simt nevoia de pauză, tot în vie mă văd.

---

La CEC Bank, susținem antreprenorii care pun pasiune în afacerea lor. O poveste de succes poate deveni o sursă de inspirație pentru toți. Ca bancă a românilor, susținem economia și producătorii locali, cu soluții de finanțare adaptate. Detalii aici.