Obişnuit până acum mai mult să comande decât să farmece, să aleagă decât să fie ales, el se acomodează greu cu nevoia de a-şi crea o imagine diferită de cea a tatălui şi a bunicilor, de a părăsi prejudecăţile care-l scuteau de osteneala de a se găti. Starea de disconfort este generată de greutăţile de adaptare, ca în orice „epocă de tranziţie”, în care noul se luptă cu vechiul, iar nehotărârea naşte forme neclare, hibride.
Începând cu anii ’90, asistăm la o nuanţare a ideii de masculinitate, datorată în special mass-media, care a promovat, mai mult sau mai puţin subtil, şi un nou tip de sexualitate, considerată, până atunci, un subiect tabu. Astfel, unele seriale englezeşti sau americane (Queer as Folk sau Will & Grace) au propus un posibil nou ideal masculin, mult mai delicat, preocupat de artă şi muzică, atent cu înfăţişarea lui etc.
Toată această mişcare culturală i-a făcut pe bărbaţi mult mai încrezători şi mai dispuşi să-şi arate public şi latura feminină. Noul ideal de frumuseţe nu mai este Superman, ci bărbatul obişnuit, bărbatul sensibil, bărbatul artist… tot atâtea noi roluri pentru un personaj atât de vechi. Şi, cu toate că noua imagine a bărbatului a devenit mult mai permisivă, acesta continuă încă să respingă elementele care trimit clar la vestimentaţia feminină, în special rochia şi tocurile înalte. Chiar dacă ele apar din când în când pe podiumurile de modă, purtate cu nonşalanţă şi chiar cu eleganţă de manechine bărbaţi, în viaţa cotidiană nu sunt acceptate, nu doar din cauză că sunt incomode, ci mai ales din teama de ridicol.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
