Cum mi-am activat medicul interior în avion

Veneam de la Bruxelles. Eram în avion, într-o cursă de seară. Mă trezisem de dimineaţă cu dureri, cu o stare foarte proastă care anunţa o criză de rinichi. Cu indispoziţia la pachet plecasem de la hotel către aeroport, trăgând după mine bagajele care cântăreau o tonă. Era cald, îmi era sete, eram agitată. Nu am putut intra cu maşina cât mai aproape de aeroport din cauze de securitate. Aşa că am cărat bagajul, care între timp părea să cântărească 2 tone, vreo 500 de metri până la intrare. Am traversat aeroportul, check-in-ul, culoarele, magazinele, forfota, aglomeraţia, până am ajuns la poartă. Acolo m-am prăbuşit pe un scaun, tremurând. E clar, mi-am zis. Asta îmi mai trebuie! 3 ore de febră până la Bucureşti. Spatele mă durea, rinichii şi ei, stomacul dădea semne că e şi el pe cale să clacheze.

Ne-am îmbarcat. M-am prăbuşit din nou, de data asta pe scaunul de la culoar, dârdâind. Locurile de lângă mine erau libere. Oh, Doamne! Mulţumesc. Până să termin mulţumirea, o familie tânără cu un bebe în braţe, s-a înfiinţat lângă mine. Coşmar. M-am ridicat să le fac loc, ne-am aşezat, am decolat, eu am tremurat, m-am speriat, turbulenţe mari, copilul a început să urle şi tânărul să-şi certe femeia îmbrobodită cerându-i să înceteze cu frica, întorcându-se apoi către mine ca să o scuze că e proastă. Eu fac ochii mari la auzul acestor invective. Şi el a făcut ochii mari – atunci când i-au picat în decolteul pe care uitasem să mi-l acopăr.

Un vis!

Zborul se derulează relativ normal (având în vedere condiţiile pe care tocmai vi le-am expus), eu cer o pătură dârdâind de febră, dar şi acoperindu-mi gâtul, pieptul, trupul, viaţa, numai să nu-l văd pe tânăr nervos.

Şi trece o oră. Şi trec două.

La un moment dat, o femeie plăcută la înfăţişare, care se uitase la mine de câteva ori, mă abordează întrebându-mă dacă mi-e rău şi dacă mă poate ajuta cu ceva.

Eu dau din cap şi îi mulţumesc cu privirea, dar nu cred că mă poate ajuta. „Probabil am nevoie de un antibiotic”, îi zic. „Dar pot să vă ajut. Sunt terapeut Bowen”, îmi răspunde doamna cu pricina. „Cu ce-oi fi greşit de adun toţi nebunii pe lângă mine?!” –  îmi zic, dar o întreb politicos ce e cu Bowen acesta. Îmi povesteşte că e o terapie care se practică la noi în ţară de 10 ani, că sunt cam 2.000 de terapeuţi, că terapia funcţionează pe ideea că, odată relaxat corpul prin anumite manevre, se activează capacitatea de autovindecare a organismului. Şi că dânsa vrea să îmi activeze „medicul interior”.

Am privit-o lung. Femeia nu părea nebună, vorbea serios şi credea sincer că îmi va face bine. La cum mă simţeam, ce mai conta? I-am zis că da, vreau să fiu ajutată.

Iar ce a urmat a fost de poveste. Întreg avionul a privit cum o femeie se ridică de pe locul său, se postează bine pe picioare în mijlocul culoarului de trecere, şi începe să-i aplice unei alte femei nişte ciupituri pe omoplat, pe spate şi apoi (cu fusta pacientei ridicată, spre disperarea exoftalmică a colegului de scaun) pe picioarele goale, deasupra genunchilor. Toate aste manevre s-au întâmplat la nişte intervale de timp unele de altele. Am mulţumit. Am aşteptat. Nu s-a întâmpat nimic. Nici nu mă aşteptam…

După încă o oră am simţit că mi-e ceva mai bine. Am dat pătura jos asumându-mi că s-ar putea să îl irit pe Allah sau măcar să îl enervez pe colegul de scaun. Avionul a aterizat. M-am ridicat de pe scaun: nu mai aveam nimic. Am ajuns la bagaje: eram bine. Am ajuns acasă: am dormit perfect. Luasem numărul de telefon al doamnei. Şi bine am făcut. Terapia nu numai că a dat rezultate, dar am decis să o continui – pentru alte afecţiuni…

Închei povestea mărturisindu-vă că nu am fost adepta terapiilor alternative. E drept, nici nu am avut nevoie să mă gândesc la ele. Dar apoi am început să întreb în dreapta şi în stânga. Să citesc, să aflu… ce e cu ele? Ce se întâmplă cu corpul nostru? Ce cred cei care practică aceste terapii? Şi pe ce se bazează ele? Dar doctorii ce spun? Fireşte că am început să sun, să mă documentez.

Am sunat-o mai întâi pe Sandra Alexiu, vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, ca să o iau ştiinţific şi… mai puţin fantastic. Mi-a spus că „din punct de vedere ştiinţific, aceste terapii nu dovedesc că ar avea rezultate. Nu există date ştiinţifice care să ateste eficacitatea lor. Cu toate acestea, statul le permite şi chiar a reglementat unele dintre ele, ca atare, dacă se practică în cadrul legal de către specialişti care au obţinut un certificat de practică, este în regulă. Chiar şi aşa, rezultatele lor nu sunt evidenţiate prin studii academice, deci ele pot fi folosite doar ca tratamente adjuvante, nicidecum ca înlocuitor al tratamentelor alopate sau al medicinei alopate”.

Dar care sunt aceste terapii? Şi care sunt conceptele lor?

Bioenergoterapia: foloseşte câmp magnetic care influenţează întreaga energie a corpului, tratând holistic problema celui bolnav, adresându-se trupului, sufletului şi spiritului. Bioenergoterapeuţii spun că tratarea suferinţei se face prin emisii de energie transmise pe anumite frecvenţe. Transmisia trebuie făcută cu dragoste, pentru că altfel tratamentul este incomplet. Specialiştii acestei terapii nu exclud tratamentele medicamentoase, cer chiar acte medicale doveditoare care să-i ajute să înţeleagă problema pacientului.

Biorezonanţa este o metodă care se bazează pe o evaluare a câmpurilor electromagnetice biologice. Aici sunt implicate aparate soficticate care acţionează asupra unor puncte vitale ale corpului, atât din punct de vedere energetic, cât şi anatomic. Desigur, cei care o practică spun că metoda poate fi folosită în mii de boli cu şanse de succes, diagnosticând cu exactitate afecţiunile sau problemele, inclusiv cele ale aurei. Aparatele folosesc principiile medicinei cuantice evaluând cumva câmpurile magnetice ale celulelor fiind apoi capabile să le descrie/analizeze generând un diagnostic.

Terapia Bowen. În România se practică de 10 ani, există cam 2000 de terapeuţi. Fundamentul acestei terapii este credinţa că organismul nostru se poate autovindeca. De aceea, această terapie apelează la ceea ce se numeşte „medicul interior” în ideea în care corpul poate fi antrenat să-şi depisteze şi rezolve problemele.

ThetaHealing: este fizică cuantică aplicată în esenţă. Folosind undele Theta ale creierului, terapeutul e capabil să identifice blocaje profunde, credinţe sau  convingeri stocate în subconştient.

Hipnoterapia: este cosiderată a fi cea mai veche terapie de vindecare din lume. Hipnoza este utilă mai ales în afecţiuni neurologice, stări de anxietate, insomnii etc. Hipnoza duce la aflarea unor lucruri noi despre mintea umană şi duce la găsirea unor răspunsuri la anumite sugestii precum şi la analizarea stării de subconştient ce se poate somatiza la nivelul conştient.

Reiki: Nu este o sectă, n-are legătură cu religia. Este o tehnică japoneză care lucrează tot cu energie, dar, spre deosebire de celelalte care lucrează cu energia fizică, a corpului, Reiki lucrează cu cea universală de nivel 7. Ajută şi echilibrează organismul lucrând cu energia vitală, cu cea din care, spun specialiştii acestei tehnici, venim cu toţii. Tehnica nu exclude şi nu interzice tratamentul alopat, este considerată o tehnică adjuvantă, complementară.

Terapia spirituală: Are legătură cu religia, însumează o serie de rugăciuni care nu au, însă, vocabularul obişnuit al acestora. Intervin noţiuni ca: sferă, câmpuri axiale, program malefic, scheme comportamentale etc.

Acupunctura: Metodă veche de diagnosticare şi tratament din China antică, apărută acum 5.000 de ani. Terapia se bazează pe energia QI care împarte corpul în 12 meridiane pe care se află 361 puncte legate de sistemele şi organele noastre.

Aromaterapia: Din cele mai vechi timpuri aromele uleiurilor esenţiale extrase din planet aromatice cultivate şi crescute natural vindecă sau ameliorează diverse simptome de la dureri de dinţi până la depresie.

Terapia cranio-sacrală: a fost dezvoltată de dr. John E. Upledger, în urma studiilor ştiinţifice pe care le-a condus la Universitatea de Stat Michigan din Statele Unite, între anii 1975-1983, unde a fost profesor de biodinamică şi cercetător clinic. Terapia craniosacrală este o metodă foarte blândă de evaluare şi îmbunătăţire a funcţionării sistemului fiziologic al corpului, numit sistem craniosacral, compus din membranele meningeale, structurile care controlează presiunea intracraniană şi lichidul cefalorahidian care înconjoară şi protejează creierul şi măduva spinării, ceea ce duce la îmbunătăţirea sistemului nervos central.

Terapia cu flori Bach: 38 de flori de provenienţă din Ţara Galilor au, se pare, efecte pozitive asupra unor probleme psihologice sau emoţionale, mai degrabă decât fiziologice sau patologice. Au fost descoperite de doctorul englez Bach prin secolul al 19-lea şi le-a aplicat mai întâi pentru problemele sale. După ce a văzut că e bine, le-a extins şi pe alţii. (nu am înţeles cum a descoperit tratamentul fobiei de avion cu Florit 39 Rescue, având în vedere că doctorul a murit în 1936, dar cred că este un amănunt de cârcotaş).