Cum poți face terapie prin magie cu deținuții de la Jilava? Și ce înseamnă o viață dedicată scenei? La povești cu Andrei Teașcă, fondatorul unicului Teatru de Magie din România

Invitatul zilei de astăzi trăiește de când se știe într-o lume artistică, într-o lume fără margini, fără bariere, fără prea multe norme. El face din magie – artă. A pătruns în televiziune, în TVR, în teatre datorită tatălui său, regizor de teatru și televiziune. Firesc a fost ca frumoasa poveste a escapadei sale academice să se scrie în această zonă, a actoriei și să-și construiască o carieră pe veșnicele scânduri ale scenei. Nu doar ale noastre, pentru că marele artist Andrei Teașcă a purtat de tânăr dorința arzătoare de a pleca peste hotare.

Un deceniu a fost al străinilor cărora le-a livrat spectacole ridicate la nivel de rang de artă. Adevărul scenic primează în fața distincțiilor. Țintește direct în inima publicului spectator, chiar și în cel format de mii de copii precum s-a întâmplat și la Disneyland-ul din Seul sau pe stadionul din Coreea. După ce se dezbracă de costumul de scenă, nu vrea să fie uitat. Să se păstreze în amintirea oamenilor este cea mai mare răsplată pentru magicianul Andrei după ani de muncă.

Primul contract de muncă a fost ca magician profesionist într-un cabaret – teatru variete. A devenit unul dintre cei mai bine plătiți artiști pe nișa lui, iar cu banii economisiți a investit în țară, când s-a întors, într-o idee care a devenit un show cu de toate, Teatrul de Magie, o combinație între ceea ce era el, actor, și noul statut, magicianul. Avea scenariu, regie, personaj și, nu în ultimul rând, trucuri de magie. După 13 ani, pe lângă apariții tv și în reviste, showbiz, spectacole, turnee, a îmbinat magia ca terapie cu cursuri de dezvoltare personală. În prezent, dezvoltă un proiect nou pentru deținuții din Penitenciarul de la Jilava de reintegrare socială. Mai multe în rândurile de mai jos!

Andrei Teașcă:„ Provin dintr-o familie de artiști, avându-l pe tata regizor de teatru și de televiziune ca model.”

Cine este Andre­­i Teașcă, omul din spatele magiei?

În primul rând Andrei Teașcă este un om. În al doilea rând, este un om care a avut niște setări destul de clare, și anume să aibă obiective în viață. Iar tatăl meu mi-a trasat două obiective importante – în primul rând că ar trebui să-mi doresc și să fac ceva ca numele meu să rămână, să fie menționat și după ce eu nu voi mai fi și, în al doilea rând, să rămână ceva după călătoria pe care eu o am în această viață, și anume un urmaș. Cu aceste două obiective principale este foarte clar că am pornit la un drum cu acțiune, cu bucurie și cu multă determinare.

Cu ce rol te identifici înainte de planul profesional?

Cred că 20 de ani m-am indentificat cu planul profesional. Planul profesional s-a suprapus cu cel personal pentru că a fost ceva natural pentru mine. Am urmat calea asta de interpretare artistică, actoria, fiind din familie de artiști și avându-l ca exemplu pe tatăl meu – regizor de teatru și de televiziune. A fost un parcurs destul de normal, până la un moment dat.

Când negociezi cu timpul liber, cu cine ți-l petreci?

Când negociez cu timpul liber acum, negociez altfel. După 20 de ani am înțeles că, de fapt, ar trebui separate – obiectivul/ dorința profesională și cariera – de timpul liber și de alte hobby-uri sau relaxare. Cu cine-l petrec?! Cu oameni frumoși. Nu sunt mulți, dar acei câțiva valorează mult. Și cu multe activități, hobby-uri pe care mi le-am descoperit în ultimii 7-8 ani: drumeția, bushcraft-ul, adică activitățile de supraviețuire și de pregătire continuă, dar la nivel de pasiune și de distracție.

Îți place tot la tine sau sunt și chestiuni cu care nu ești împăcat?

Oho, este foarte clar că sunt chestiuni cu care nu sunt împăcat. Ne spune psihologia că mai toată viața lucrăm cu noi. Și așa este bine, să reușim să ne privim dinafară și să ne vedem cu bune, cu rele, să încercăm să ne îmbunătățim, să ne șlefuim pentru a ne perfecționa. Acest lucru ne oferă o țintă pe drumul vieții.

Andrei Teașcă:„ Am considerat firesc să urmez o carieră în actorie.”

Când suntem mici, intrăm în diferite ipostaze și devenim, datorită jocurilor de rol, ba pompieri, ba doctori, ba polițiști. Tu ce îți doreai să devii când vei crește mare?

Adevărat. Am trecut prin mai multe impostaze. Totuși am fost influențat de tată, ușurel, metaforic, prin educație. Când eram mic am arătat cu degetul, undeva la magazinul Muzica, către o vioară. Așa că tata m-a înscris la școala George Enescu, unde până în clasa a VIII-a am studiat vioara. La un moment dat am descoperit această latură, arta magiei. Și de aici a venit surpriza, zvâcul acela, mi-a picat fișa, am avut revelația. Și mi-a dat un traseu foarte interesant despre care o să vorbim mai încolo.

Copilăria este un cuib frumos de vise, un tărâm al fanteziei. Când erai mic, îți doreai să faci lucruri care să dispară?

Sincer, nu știu exact ce-mi doream. Da, visam, dar copilăria, undeva după 8 ani, a fost ușor umbrită de divorțul părinților mei și am avut o perioadă de dezechilibru pe partea de emoții, după care, în timp, m-am reglat. Dar nu știu dacă am avut partea aia de magie; mai ales că erau și vremurile acelea, în comunism. Totuși pe stradă, când mă jucam cu vecinii, visam frumos și aduceam tot felul de jocuri în viața noastră și, da, pot să spun că m-am distrat tare.

Cu ce gând ai plecat la drum în viață vis-s-vis de cariera ta?

Am avut un exemplu foarte bun, am crescut prin televiziune, prin TVR, prin teatre, alături de tata. Am considerat firesc să urmez o carieră în actorie, teatru sau regie. În același timp eram pasionat de pantomimă, de step – fusesem și în trupa la Dan Puric. Și undeva prin anul III mi-am dat seama că nu mă regăseam în zona asta de teatru convențional. De abia când am descoperit arta magiei și dorința de a mă desfășura altfel, am reușit să-mi creionez un plan. Să plec din țară, asta a fost dorința mea. Nu eram de acord cu ce se întâmplă aici. Am fost plecat 10 ani, după aceea am luptat puțin să mă desfășor în neconvențional, în teatru, fără vorbă. Pentru că în străinătate pătrunzi mai greu în teatrul clasic, cu dialog, cu vorba. Și în Asia, la Seul, acolo a început totul, am reușit să mă întâlnesc cu performing-ul. De aici încolo într-adevăr pot să spun că a început drumul către această construcție – cariera de artist creator.

Andrei Teașcă:„ În a doua parte a vieții m-am apucat de consiliere, dezvoltare personală, training.”

Nu ți-au zis ai tăi să îți faci o carieră în alt domeniu pentru că nu ar fi o zonă profesională serioasă? Ce părere au avut?

Tata era regizor de teatru, de TV, deci n-avea cum să-mi spună așa ceva. Mai mult, am crescut în teatru și televiziune, pe la filmări și mi-a încolțit în minte și în suflet această stare de bine pe care ți-o dă lucratul pe scenă, în fața camerelor, cu spectatori.

Pe lângă spectacole și evenimente private, cursuri, ce mai înfăptuiești? Unde te găsim?

Pe lângă toate acestea, în a doua parte a vieții m-am apucat de tot ce-nseamnă consiliere, dezvoltare personală, training. Am introdus artele în partea terapeutică și mă ocup cu a transmite oamenilor bucurie și gânduri libere, gânduri bune. Când spun gânduri bune mă refer la faptul că ar trebui să avem câteva repere importante, câteva principii de viață. Pe asta se bazează consilierea psiho-emoțională pe care eu o fac. Și de asta am început să studiez aceste lucruri și am absolvit Facultatea de Psihologie. În plus, urmez și cursuri de formare în hipnoza ericksoniană. Aveam nevoie de o bază teoretică, pentru că eu deja făceam asta de mulți ani. Aveam nevoie de un „spate” pentru validare, că să pot să mă desfășor și să ajut cât mai mulți oameni: copii, tineri, adulți și părinți care uneori întâmpină dificultăți în relaționarea cu copiii.

Mă puteți găsi în acest spațiu minunat pe care eu l-am creat, sediul Teatrului de Magie, și căruia i-am dat, într-o primă fază, această denumire: Casa Magicianului. O casă pe care am amenajat-o așa cum am considerat și cum mi-am dorit eu și care, de fapt, este un laborator experențial de cercetare psiho-emoțională, de consiliere, art terapie și psiho-educație. În prezent aici desfășor ședințele de terapie unu la unu sau ședințele de grup, cu intervenții de art terapie în viața beneficiarilor. Am lucrat și lucrez foarte mult cu oameni speciali care au nevoie de multă bucurie și de intervenție. Iar unde psihologia clasică întâmpină dificultăți, art terapia, joaca – pot pătrunde profund, pot crea o stare de bine și-l pot face pe om să ajungă să își gestioneze puțin mai bine viața privată.

Citește și: https://life.ro/costin-teodorescu-si-povestea-magicianului-copiilor-care-a-visat-sa-devina-stomatolog-si-s-a-pregatit-pentru-finante/

Când ai copt ideea de a te întreține din magie și de a face bani? Care este povestea traseului tău?

Am absolvit facultatea de actorie la clasa lui Mircea Albulescu, Catalin Naum, Dinu Manolache, Alex Jitea, promoția ’95-’99. Prin anul III sau IV, pentru că eram și la Dan Puric în trupă, nu mă regăseam total în ceea ce făceam la facultate. Voiam altceva și mi-am propus să plec. Pentru că aveam nevoie să creez. Lucram deja la momente, spectacole individuale, one man show și o combinație de mișcare scenică cu trucuri, cu muzică, dans și pantomimă. De aici a început totul, pentru că odată ce-am ajuns în străinătate, timp de 10 ani m-am tot plimbat, am investit în spectacolele mele și am avut un agent care practic m-a propulsat. Apoi, după 2-3 ani de stat acolo câștigam primul contract de muncă în rol de magician profesionist într-un cabaret, teatru variete. Și de aici încolo câștigurile au fost substanțiale. Exista o diferență de piață în această zonă, iar magicienii sunt printre cel mai bine plătiți artiști. Am avut și investiții foarte mari și după 10 ani m-am întors în țară să creez această idee pe care am avut-o: Teatrul de Magie – o combinație între ceea ce eram eu, actor, și noul statut, magicianul. O combinație care a făcut ca eu să fiu căutat prin străinătate în contracte, pentru că făceam ceva diferit de ceilalți. Aveam scenariu, regie, personaj și, nu în ultimul rand, trucuri de magie. Era un show, un spectacol în sine. Când m-am hotărât să mă întorc în țară, să creez acest concept, Teatru de Magie, a început o perioadă frumoasă aici, în România: parcursul dezvoltării acestui brand. Și iată că după 13 ani, pe lângă apariții tv și în reviste, showbiz, spectacole, turnee, am ajuns în 2017 să-mi prezint teza de doctorat la UNATC: Teatrul de Magie inovație în artele spectacolului. Și mi-a venit și ideea de a combina ceea ce deja făceam, apropo de art terapie, cursuri de dezvoltare personală.

Andrei Teașcă:„ Am validat meseria de magician pentru că era nevoie.”

Ce înseamnă magia pentru tine? Cât de multă muncă este în spate?

Daca vorbim de arta magiei, aici lucrurile sunt destul de clare. Am creat la un moment dat și Federația Română de Iluzionism și de Magie. Am implementat standardul ocupațional pentru meseria de magician, ceea ce acum 10-12 ani a fost ceva inedit. După care am constatat că este ceva unic și în Europa. Aveam primele și singurele certificate de magician valabile în Europa și astfel am validat meseria de magician. Pentru că era nevoie. Cei în vârstă nu aveau pensii, nu puteau să-și plătească taxele pentru această meserie. Deci a fost un pas foarte important. Dacă vorbim de magia vieții, magia spiritului, magia frumosului, aici deja putem asocia cu clipele de fericire, cu egregora. Cu momentele în care se face un declic și serotonina începe să danseze prin ființa omului. Cam asta ar însemna magie.

Câtă muncă e în spate, dacă ne referim la arta magiei?!  Performanța este foarte greu de atins. Din păcate, în arta magiei nu-ți permiți să greșești, să ai slăbiciuni sau să eșuezi. Pentru că, pe lângă faptul că oamenii ar putea să vadă că ai greșit, publicul spectator e posibil să observe, să înțeleagă secretul trucului. Iar acest lucru e nepermis. Pentru că există un cod de etică al magicienilor la nivel internațional care spune că nu trebuie să prezinți același truc de două ori aceluiași public. Și să nu cumva să prezinți trucurile, spectacolul sau momentele, dacă nu există o execuție desăvârșită din punct de vedere tehnic.

Care sunt ingredientele, pe lângă muncă, pentru a face ce faci tu? Ai avut mentori?

În studenție, când am intrat la actorie, mi-am propus să ating un standard stabilit de tatăl meu, de breaslă. Actorul total – auzeam asta de când eram copil. Ce înseamnă această sintagmă? Actorul care cântă, dă replica, dansează, stă în cap, jonglează și zboară pe scenă. Adică face de toate. Și mi-am propus să învăț de toate și să pot să fiu un performer. Am învățat să fac de toate și cred că acestea au fost ingredientele: de a mă perfecționa, de a studia tot timpul. Am avut și o frică și m-a mânat și frica de singurătate. Tatăl meu era mai în vârstă și poate că ăsta a fost un alt motiv. Nu m-am culcat pe-o ureche. Nu aveam finanțe, nu aveam o viață chiar ușoară și a trebuit să gândesc în perspectivă și să pun osul la treabă, să mă perfecționez, fiindcă nu știam ce va urma.

Da, am avut mentori. Tatăl meu a fost primul. Apoi Cătălin Naum, cel care a construit Teatrul Studentesc Podul și care avea cea mai bună școală de actorie. Mircea Albulescu, un reper în pedagogie. Pedagogul Albulescu nu era neapărat un om structurat care să-ți prezinte lecția după o metodă definită, ci pur și simplu el reprezenta o metodă definită. Așa trăia, așa respira. Era un organizator perfect, un meșteșugar care ne-a transmis meșteșugul acestei arte. Și ar fi de menționat acum, după ce am absolvit în ultimii ani și Psihologia, profesorul Tudorel Butoi, celebrul psiholog judiciar, criminalist –  un mentor cu un caracter deosebit de puternic și cu o forță de a transmite celor care doresc să primească informația. Atenție, nu cred că el este pentru toți și în special se adresează celor care vor mai mult, care vor profunzime. Asta mi-a plăcut și din acest motiv uneori îl mai deranjez și mai stăm la povești și furăm meserie, că să spun așa.

Andrei Teașcă:„ Magicianul are tot publicul în brațe.”

Mai ții minte când și unde ai avut primul spectacol mare? Cât de mari au fost emoțiile?

Am avut multe spectacole mari. Cu emoții imense, cu un consum deosebit, cu mii de spectatori. Poate că unul pe care ar trebui să-l menționez ar fi cel de la Disneyland-ul din Seul, cu câteva mii de copii. Incredibil și copleșitor cum toți strigau la unison. Asta m-a impresionat, pentru că se creează o forță deosebită la nivel energetic.

Au fost mai multe show-uri mari, festivaluri în aer liber, unde magia de scenă trebuie abordată dintr-o perspectivă specială, totul este vizual. În 2002 am fost pe un stadion în Seul, alături de echipa de fotbal a Coreei care primea atunci un premiu de excelență pentru rezultatele de la campionatul mondial. A fost un eveniment foarte mare la care am participat și noi și a fost deosebit să vedem un stadion plin.

Emoții foarte mari, consum deosebit. Așa cum spunea Dem Rădulescu în cadrul unui interviu tv, când a fost întrebat: „Maestre, ce se întâmplă cu un actor care tot dă spectatorilor, după ce nu mai are de unde să dea?” Iar Dem Rădulescu spunea o înțelepciune: „Ce să facă? Nu se întâmplă nimic, moare”.

Asta e menirea noastră, să tot dăm din sufletul nostru, să rupem bucățică cu bucățică și când nu mai rămâne nimic, asta este. Acesta a fost rolul nostru pe pământ.

Ce-i dă frumos sufletului scena? Cum te simți pe scenă?

Această comunicare specială dintre cel/cei de pe scenă și spectatori. Sufletul primește o recompensă uriașă în clipa în care-l simți pe spectator că trăiește aceeași magie. Sau când se miră, când e fascinat, când copiii rămân cu gura deschisă la un moment de magie, când țipă de bucurie. Și bineînțeles, la finalul spectacolului, când spectatorii aplaudă și se ridică în picioare. Este deosebit. Pot să spun că un magician primește înzecit pentru că el e, în  general, singur pe scenă, are toată atenția centrată pe el, are tot publicul în brațe, îl gestionează și tot el adună toată energia și aplauzele de la final. E o stare specială pe care nu o poți trăi în lumea profană sau într-o altă meserie.

Se face mereu schimbul de energie dintre magician și publicul spectator?

Da. Dacă nu s-ar face, acea magie despre care vorbeam mai devreme nu ar exista, nu s-ar naște. Bineînțeles că el este ajutat de tehnică, de trucuri, de invenții și de tot parfumul artei magiei. Dar în egală măsură, participarea lui, implicarea emoțională, gestionarea publicului, sugestionarea și hipnoza, toate creează această energie pe care o numim comunicarea spirituală și mentală dintre părți.

Cum e să trăiești într-o lume „magică”? E totul „roz” și bine?

E deosebit. Nu știu dacă-i bine. E altfel. Câteodată sunt judecat, pentru că trăind într-o bulă a „artistic”-ului de când m-am născut, toată viața mea e aranjată altfel, pe alte repere. De la cum îmi aranjez casa sau locul unde dorm, până la cu ce mașină merg și cum mă îmbrac. Și este foarte clar că personalitatea este „afectată”. E o lume magică, e frumos. De exemplu, dacă intru la mine în pod, un pod plin cu trucuri, costume, e o atmosferă specială. Dacă mă duc într-un hangar pe care-l am la câțiva km de București, iarăși simt, așa, o energie diferită dată de lucrurile de acolo, dar acum nu o mai analizez pentru că e parte din viața mea.

Dacă e totul roz și bine?! Nu pot să spun că e mereu așa. Așa cum spune un filosof, dacă nu ai neliniști, trăiri, probleme interioare, gânduri, proiecte, planuri și dormi liniștit, înseamnă că acolo ceva nu e în regulă. Tot timpul apar neliniști, pentru că suntem oameni, avem tot felul de gânduri, planuri de viitor. Un creator are această stare de neliniște și mereu, când prinde un pic de pauză, stă pe gânduri și dă drumul la idei și la analiză. Este un joc energetic, dar foarte frumos.

Andrei Teașcă:„ Cu ani în urmă, și în viața privată jucam un rol.”

Își iese magicianul din rol sau este mereu magician?

E o întrebare foarte bună. Cu ani în urmă m-am suprins, când mă îmbătasem puțin de succes. Mă întorsesem în țară și intrasem în showbiz, participam la multe emisiuni, și la un moment dat m-am surprins și în viața privată trăind un rol, jucând un rol. Dar apoi am înțeles și am reușit să reglez acest lucru, pentru că era un consum mare. Și recunosc că uneori mă mai foloseam și de mentalism, citirea gândurilor, de toată zona aceasta de percepție extrasenzorială, psihologie – pe care un magician oricum o stăpânește. Orice magician are aceste abilitați.

Meseria aceasta se învață sau se fură?

Cum spuneam, la un moment dat am dezvoltat standardul ocupațional pentru această meserie. Ea poate fi învățată, studiată după norme, pentru că acum le avem, dar ceea ce este esențial, culorile, sarea și piperul, se fură. Asta este marea artă. Arta magiei este arta care ascunde artă.

În România, magia ca terapie este nouă?

În România, da. Este o idee pe care am avut-o și am creat o metodă proprie de intervenție pe care am numit-o Magic Art Therapy. Are ca scop înlăturarea barierelor, măștilor pe care omul le are și de a intra în acest joc cu emoțiile, cu stările noastre. Și de a face bine, ameliorează problemele și creează o stare de bine în viața omului.

Cum a venit ideea de a folosi magia ca terapie?

Cu ani în urmă. Deja realizam tot felul de spectacole pentru copii. Multe. La un moment dat am avut un contract cu Primăria Capitalei. Stagiuni întregi am făcut la Dalles, când aveam sediul acolo. Și la Palatul Copiilor. Și la un moment dat am folosit un truc cu o bomboană magică pe care am numit-o miraculoasă. Și spuneam copiilor că cine o mănâncă scapă de toate fricile. Și în clipa aceea am realizat că pot să duc mai departe această idee și am întrebat copiii dacă au frici ba de bau-bau, de întuneric, de fantome. Ei au ridicat mâinile. Și le-am spus: „Atunci fiți atenți cum facem. Pentru că suntem magicieni. Eu sunt magician, dar și voi sunteți magicieni de-acum. Am să vă dau o bomboană miraculoasă. E o bomboană pe care am lăsat-o într-o cutie magică și-am turnat praf magic peste ea. Și după ce o mâncați veți simți c-au dispărut toate fricile”.

La vremea aceea nu înțelegeam exact ce reprezentă acest moment, dar era exact o metaforă. În hipnoza ericksoniană există această formă de terapie, terapia gândului sau terapia prin gând, prin metafore. Chiar dacă eu aveam experiență în hipnoza de scenă, am hotărât să fac formare și în hipnoza terapeutică pentru că am considerat că trebuie îmbinate. Probabil că după ce finalizez formarea, o să fiu singurul care are o bază de hipnoză de scenă, dar și terapeutică. Și de acolo am început să transform spectacolele în spectacole terapeutice și să mă folosesc de metafore, să introduc în momentele și trucurile prezentate metafore și să sugestionez copiii pentru a le transmite niște pilule informatice și pentru a avea un efect și în educația lor.

Ce efect are asupra copiilor?

Un efect deosebit. După ce am folosit aceste trucuri metaforice, sugestii ce țin de hipnoza ericksoniană și țin de această captare a mentalului, am primit nenumărarte mesaje din partea părinților și chiar au venit și și-au înscris copiii la Academia de Magie.

Am uitat să menționez. Am înființat, alături de Teatrul de Magie, și Academia de Magie care, atunci când m-am întors în țară, se dorea o școală pentru cei care veneau din spate și voiau să-mi urmeze traseul, să intre și ei în această lume a magiei. Așa, iată că mai toți cei care apar acum, au trecut pe la Academia de Magie. De aceea m-am îndreptat și către terapie și consiliere. Pentru că a trebuit să-i modific din toată structura, ca ei să poată să stea pe scenă, să scape de trac, să execute niște norme, să reușească să îmbine trucurile cu prezența scenică și actoria. Și schimbarea aceasta s-a produs din punct de vedere psihologic.

Dar adulților?

Întotdeauna când realizez un moment terapeutic mă adresez și părinților, transmit o metaforă, un scenariu, o idee și părinților, pentru a le arăta cât de ușor poate fi, prin joacă, să intervii în educația copilului.

Care este cel mai mic cursant, dar cel mai mare ca vârstă?

Cel mai mic cred că avea 5 ani când a venit la Academia de Magie și la 7-8 ani câștiga premiul de popularitate la emisiunea pentru copii Next Star de la Antena 1, având un moment deosebit cu trucuri de magie. Iar pe cel mai în vârstă l-am avut la Academia de Magie, acum vreo 10-12 ani, un cursant cu vârsta de 65 de ani. Am făcut atunci un curs-spectacol demonstrativ, unde am chemat și prieteni, și familie, iar cel mic și cel în vârstă făceau la un moment dat schimb de jobene. A fost foarte interesantă și specială, pentru mine, experiența respectivă.

Andrei Teașcă:„ MagicArtTerapy a fost o metodă validată în timp.”

Se transformă deci adulții în copii? Vă face asta să continuați în orice circumstanțe?

Unii adulți se transformă în copii, dar sunt foarte puțini. Din păcate, adulții sunt prinși în capcana prezentului, o capcană cu multe mreje și care, practic, i-au legat și nu mai pot păși către relaxare, către veselie. Observ o încordare, o lipsă de timp și asta mă întristează. Pentru că dacă nu te ocupi de tine, devii anxios și depresiv. Dar dacă nu te ocupi de copilul tău este mai grav, pentru că el nu știe ce se întâmplă cu el și va avea reacții în comportament mai târziu, în viața de adult. Bineînțeles că voi continua în orice circumstanțe. Și apropo de orice circumstanțe, în caz de război, știm că artiștii merg pe front să-i distreze pe soldați. Este foarte clar că-n caz de ceva, vom fi acolo să-i relaxăm pe soldați, să-i consiliem, să-i încurajăm, să-i îmbărbătăm și să continue drumul. Este o menire asumată și mergem înainte ca atare.

MagicArtTerapy a prezentat interes mare? S-a înregistrat succes?

Da, a avut succes. Este o metodă care a fost validată în timp. Proiectele pe care le-am avut, colaborările, angajările pe care le-am avut în centrele de plasament, în centrele de zi, în lucrul cu beneficiarii cu dizabilități intelectuale, în lucrul cu deținuții de la penitenciarul Jilava – vorbim de categorii speciale de oameni. Succesul acestor proiecte m-a dus să trasez, să validez, să măsor o reușită a acestei metode. O metodă de intervenție rapidă în viața omului.

Care sunt mesajele cele mai dese pe care le primiți de la cursanți? Cât de tare vă încarcă mesajele reale din partea lor?

Pe partea de magie, am primit mesaje de mulțumire, fie că au câștigat câte un concurs, fie că au avut participări, fie că se desfășoară în televiziuni, în showbiz sau sunt realizatori de spectacole. Iar dacă vorbim despre consilierea psiho-emoțională care s-a transformat în consultanță, mesajele sunt uluitoare. Ca să nu pară vorbe goale, îi rog să-mi scrie mesajele și în laboratorul experențial de cercetare, unde am un perete în care le păstrez, pentru că asta ne încarcă, ne validează și face dovada că noi învățăm continuu de la clienții noștri, de la oamenii cu care relaționăm.

Ne încarcă cu energie pozitivă mesajele și asta ne face să fim mai puternici și să mergem înainte.

M-aș întoarce la prima întrebare – „cine e omul din spatele magiei?”.

Omul împlinește anul acesta 50 de ani. Este un consultant de viață, de artă și de profesori. Pentru că avem și specialiști pe care îi formăm. Am participat cu un modul de Magic Art Therapy la UNATC în cadrul programului de masterat Art Terapie și Psihodramă în Artele Spectacolului. Deci ne ocupăm și de specialiștii care vor veni după noi care vor să lucreze folosind art terapia în relaționarea cu clienții, cu beneficiarii nevoiași.

Ca proiecte actuale, dezvolt un proiect – Iubirea și Familia – cu deținuții de la penitenciarul Jilava.