Bianca* are 49 de ani și e din Brăila. Copilăria și adolescența ei, dominate de o boală nediagnosticată la timp, au dus la o relație de dependență cu părinții și la un nivel crescut de anxietate. Consumul de alcool a venit ca o soluție firească pentru toate problemele. Când bea, nu mai simțea frică și durere. Când bea, putea să doarmă. Experiențele nefericite din spitalul de psihiatrie și faptul că s-a simțit neînțeleasă de către cei din jur au dus-o în punctul în care a renunțat să mai lupte pentru propria viață. A avut două tentative de sinucidere, iar acum, chiar dacă nu plănuiește neapărat să-și ia viața, nici să trăiască nu are în plan. A ales să-și spună povestea ca să le arate celorlalți și partea mai puțin plină a paharului: aceea că, de multe ori, alcoolicii nu vor să lupte cu alcoolismul pentru că e singurul lucru care le mai aduce alinare.
*Din motive care țin de protejarea identității, numele folosit în acest articol nu este cel real.
„Aș vrea să vorbesc despre cum sunt tratați pacienții în spitalele de psihiatrie, despre diagnostice puse fără o minimă investigare, despre dependențe și posibilitățile concrete de ameliorare. Sunt o persoană educată, afectată de depresie și anti-religioasă.” Așa suna mesajul pe care Bianca l-a trimis folosind formularul Spune-ți povestea, cu ajutorul căruia oricine vrea să se facă auzit ne poate contacta.
O sun ca să aflu câteva detalii despre ea înainte de a stabili cum vom aborda povestea ei și, la prima noastră discuție, îmi mărturisește că, de fapt, a ajuns într-un spital de psihiatrie după ce a încercat să se sinucidă. De ce a încercat să se sinucidă? Pentru că suferă de depresie.
„Bine, și sunt și alcoolică”, spune ea, în treacăt. După alte câteva cuvinte, îmi dau seama că povestea Biancăi nu e numai despre felul în care a fost tratată la psihiatrie, e o experiență de viață dramatică și alambicată care a pornit din copilărie, a trecut prin depresie și anxietate și a dus în cele din urmă la alcoolism. Un alcoolism de care nu vrea să scape și pe care îl consideră singura soluție pentru tot ce înseamnă durerea cauzată de viață.
Picăm de acord că nu voi folosi numele ei real în articol și stabilim o altă discuție telefonică, în care să vorbim pe larg despre viața ei.
„Am constatat că băutura mă ajută să trec peste frică.“ Drumul de la anxietate la alcoolism
„Azi e una din rarele zile când mă simt bine, mă și mir”, spune ea când răspunde la telefon, câteva zile mai târziu. Are 49 de ani și, imediat după Revoluție a studiat Română-Germană la Facultatea de Litere din București, dar, când vorbește despre ea, spune că e o distrusă care nu mai are multe de pierdut în viață pentru că deja a pierdut tot.
„Toată povestea cu alcoolismul a început demult, când am constatat că mă ajută să-mi depășesc fricile. Am avut o problemă de sănătate fizică ciudată, dar care începuse să se agraveze. Atunci, mi s-a spus că mai am de trăit trei-patru zile. Asta s-a întâmplat după ce am terminat facultatea, deci pe la 24 de ani”, începe Bianca să-și povestească viața.
Până atunci mai bea, așa, la aniversarea vreunei colege. Nu exagera cu băutura pentru că la ea în familie nu se consuma alcool și, în afara casei, nu avea prieteni și nici nu ieșea prea mult în oraș.
Citește și: Efectele alcoolismului. Ce înseamnă să trăiești cu această boală și cum poți să o tratezi?
Atunci, la 24 de ani, după ce a stat două luni prin spitale până i s-a pus un diagnostic pentru o boală autoimună cu care se lupta din copilărie, pe care nu vrea să o numească și care a însemnat o sursă majoră de stres, Bianca a fost externată. „După ce am ieșit din spital a fost îngrozitor, nu mai puteam să mă mișc, aveam o greutate foarte mică, bașca mi s-a spus că mai am câteva zile de trăit și m-au ținut acasă cu ideea că nu mai au ce să-mi facă. A fost destul de traumatizant. Apoi, câteva luni m-am simțit bine, după care mi s-a părut că revine boala. Îți dai seama ce panică! Atunci am constatat că băutura mă ajută să trec peste frica respectivă.“
Din acel moment, de fiecare dată când se simțea speriată sau încolțită, bea.
„Tot consumând, se instalează alcoolismul, îți dorești să bei din ce în ce mai des. Devine din ce în ce mai la îndemână, vezi că e o soluție. În momentul de față, eu am ajuns la ideea că alcoolul e singurul lucru care mă mai face să mă simt bine. Că efectiv așa este, din păcate.“
Pentru că locuia cu părinții, în primă fază, bea pe ascuns. Își cumpăra ceva când venea de la serviciu – nu avea pretenții, alcool să fie, să o liniștească – se ducea în camera ei și bea singură, noaptea. În timp, dependența ei de alcool a încetat să mai fie un secret.
Și-a dat seama că are un consum de alcool problematic pe la 30 de ani. Atunci a început să se simtă rău pentru că bea în combinație cu tratament psihiatric. Nu mai reușea să se ducă nici la serviciu, pentru că nu voia decât să stea în casă și să doarmă.
Continuarea articolului o puteți citi AICI
Pe aceeași temă
Citește mai multe
