Cum se vota pe vremea comunismului în România

Cum se vota pe vremea comunismului? În România comunistă, votul era doar o formalitate. Alegerile nu reflectau voința cetățenilor, ci doar consolidau controlul partidului unic asupra statului. Rezultatele erau întotdeauna amețitor de uniforme, iar funcțiile de conducere se stabileau în spatele ușilor închise. Acest articol explorează modul în care se desfășura votul în perioada comunistă, între aparență democratică și dictatură bine consolidată.

Cum se vota pe vremea comunismului: Sfârșitul monarhiei și începutul votului dirijat

Odată cu abdicarea Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 și proclamarea Republicii Populare Române, s-a încheiat o eră democratică fragilă și a început una autoritară. Constituția din 1923 a fost abrogată, iar în locul monarhului, șeful statului a devenit un organism colectiv: Prezidiul Marii Adunări Naționale.

Primul președinte al acestui Prezidiu a fost Constantin Ion Parhon, renumit medic și intelectual, care a deținut funcția între aprilie 1948 și iunie 1952. Alături de el făceau parte personalități ca Mihail Sadoveanu, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere și Ion Niculi. Deși aparent un model colectiv, puterea era tot mai concentrată în mâinile partidului comunist.

Alegeri fără alegere: votul în perioada comunistă

După 1948, alegerile parlamentare s-au transformat într-un ritual fără miză reală. Cetățenii își exprimau votul pentru o listă unică de candidați, toți desemnați de Frontul Democrației Populare, care era de fapt o fațadă a Partidului Muncitoresc Român (viitorul Partid Comunist Român).

• Alegerile din 1948 – începutul dominației

La alegerile din 28 martie 1948, Frontul Democrației Populare a obținut 97,83% din voturi. Partidele istorice, precum PNL (Petru Bejan) și Partidul Țărănesc Democrat (Nicolae Lupu), au fost marginalizate, frauda electorală fiind evidentă. Liderii acestora au fost ulterior încarcerați, iar opoziția reală a fost anihilată.

• Alegeri cu scoruri imposibile

Au urmat alte alegeri în 1952, 1957, 1961 și 1965. La toate, scorurile au fost de peste 99% pentru partidul-stat. În 1969, România devenise republică socialistă, iar Frontul Democrației Populare s-a transformat în Frontul Unității Socialiste, care a continuat tradiția votului formal.

Profesorul de istorie Cezar Cherciu sintetizează astfel procesul:
„Alegerile în acea perioadă erau hotărâte, deliberate și șablonate. Ele întotdeauna se încheiau cu scorul de 99,9%, iar după încheierea lor urma cortegiul de felicitări și daruri”.

Cum se vota pe vremea comunismului: Votul pentru șeful statului – o decizie luată în culise

Funcția de președinte al țării nu era supusă votului direct al populației. Începând cu perioada Prezidiului și continuând cu Consiliul de Stat, șeful statului era desemnat indirect, prin votul deputaților din Marea Adunare Națională.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1965, Nicolae Ceaușescu a devenit secretar general al partidului și apoi, în 1974, a fost ales formal președinte al României. Însă această alegere era pur formală, Marea Adunare Națională nefiind decât un instrument de validare a deciziilor luate în vârful partidului.

Istoricul Florin Dîrdală precizează:

„Președintele nu era ales de popor, ci de Marea Adunare Națională. Dar în realitate, funcțiile se decideau în cercuri restrânse, prin jocuri de influență și loialitate față de partid”.

„Alegeri” cu rezultate prestabilite

În anii ’70 și ’80, participarea la vot era prezentată ca aproape de 100%, cu alte cuvinte, toată lumea ieșea la vot – de voie sau de nevoie. Statistica oficială arată că:

• În 1975, din 14.900.032 alegători, au votat 99,96%.
• În 1980, participarea a fost de 99,9%, cu doar 44 de voturi anulate.
• În 1985, ultimul scrutin al epocii Ceaușescu, nu s-a înregistrat niciun vot nul.

Aceste cifre nu reflectau realitatea, ci propaganda. Alegătorii nu aveau opțiuni reale, iar refuzul de a vota sau votul „contra” atrăgea suspiciuni, represalii sau marginalizare.

Cum se vota pe vremea comunismului: Campanii electorale de fațadă

Chiar dacă existau campanii electorale, acestea aveau rolul de a susține imaginea unei democrații populare. Candidații erau „eroii muncii socialiste”, plimbați prin fabrici, școli și uzine, purtând mesaje patriotice.

Profesorul Cezar Cherciu povestește:

„Cei propuși pentru Marea Adunare Națională erau prezentați ca oameni deosebiți, aleși din popor. Era o campanie electorală propagandistică, fără miză, pentru că rezultatele erau dinainte cunoscute”.

Disputa Apostol – Ceaușescu: lupta pentru putere

Deși imaginea era a unui regim unitar și stabil, lupta pentru putere în interiorul elitei comuniste era intensă. După moartea lui Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol și Nicolae Ceaușescu s-au aflat în competiție pentru succesiune.

Istoricul Florin Dîrdală explică:

„Apostol a pariat pe sprijinul lui Dej, dar Ceaușescu a câștigat sprijinul lui Maurer și a dat impresia de lider colectiv, dând dovadă de abilitate politică. A știut când să fie obedient și când să-și impună autoritatea”.

Referendumul din 1986 – propagandă mascată în consultare publică

În octombrie 1986, Ceaușescu a organizat un referendum privind reducerea cheltuielilor militare cu 5%. Evident, rezultatul a fost o „aprobare entuziastă”, dar totul era regizat.

Un fost TR-ist (soldat în termen redus – tinerii care intrau la facultate făceau un stagiu militar redus, de 9 luni în loc de 16 sau 24) povestește experiența:

„În ziua referendumului, nu ni s-au dat permisii. Am fost încolonați de dimineață și duși la vot în sala festivă a regimentului. Totul era organizat militarizat. Votul era o simplă formalitate, iar refuzul de a participa era de neconceput”.

De ce votau românii în comunism

Într-un regim fără alternativă reală, votul era un act de conformism sau de teamă, nu de alegere. Pentru cei care nu au trăit acele vremuri, scorurile de 99,9% pot părea absurde. Însă ele reflectă:

• Lipsa opțiunilor reale
• Controlul total al statului
• Presiunea socială și intimidarea
• Lipsa speranței că ceva se poate schimba

Citește și: 10 mituri despre comunism – egalitate, gratuitate și modernitate: adevărat sau fals

În România comunistă, votul nu era un drept, ci o obligație de supunere față de partid. Alegerile nu ofereau alternative, ci validau deciziile luate de o elită politică restrânsă. Sub masca democrației populare, se ascundea o dictatură perfecționată, în care controlul, propaganda și frica țineau populația în tăcere.

Azi, când vorbim despre importanța votului liber, trebuie să ne amintim cum arăta o societate fără opțiuni reale. Votul din comunism a fost o lecție dureroasă despre ce înseamnă lipsa democrației.