Cum supravieţuim mesei de Crăciun?

Scopul mâncării este acela de a ne hrăni. Nu aşezăm la masă atunci când ne este foame pentru a ne lua toţi nutrienţii de care avem nevoie ca să funcţionăm optim. Scopul mesei de Crăciun nu este deloc acelaşi. În fiecare an de Crăciun, parcă ne întâlnim cu toţii după câteva luni de foamete şi încercăm să recuperăm toată lipsa de mâncare de care pare că am suferit.

Îmi amintesc Crăciunul în familia mea, când, de fiecare dată, mama nu concepea să nu avem 40 de feluri de mâncare pe masă. De la „porcărele” (jumări, lebăr, tobă, caltaboş), piftii, 10 feluri de salate, toate cu maioneză, rulade de carne sau brânză şi până la sarmale cu mămăligă, pomana porcului şi o friptură la grătar ca să simţim că e belşug pe masă. Pentru mama, la desert, masa trebuia să arate ca o cofetărie. Se scuza mereu că nu îi reuşesc cozonacii, dar compensa cu 2 torturi, 5 feluri de fursecuri şi alte 2-3 prăjituri cu cremă. Noi mereu o bănuiam că face tot acest festin ca să se dea mare în faţa invitaţilor, dar, de Crăciun, de obicei, invitaţi eram noi, familia, care nu reuşeam să trecem cu bine nici măcar de aperitiv. Apoi venea cu câte un Colebil pentru fiecare  ca să nu ne fie rău. Nu îndrăzneam să spun că poate era mai bine să mâncăm precaut şi moderat în loc să luam pastile.

Nu numai că mă ţinea două zile în bucătărie să o ajut, dar la masă aproape mă obliga să mănânc. Dacă nu o făceam îmi arunca mereu cuvinte de genul „Nu vezi ce uscată eşti? Tu cu ce trăieşti? Aşa e bine de Crăciun, să avem de toate, să gustăm din toate”. Dacă încercam să o întreb cine dictează acest „e bine” intram în polemică cu ea şi termina supărându-se pe mine. Aşa că mi-m creat propriul sistem de apărare, încercând să fac selecţia şi să mănânc doar ceea ce nu m-ar fi băgat urgent în spital şi nu mi-ar fi adus 500 de calorii doar într-o lingură.

Dacă şi voi aveţi astfel de mame sau rude cu care vă petreceţi Crăciunul, am câteva sfaturi pentru voi de la nutriţionişti, dintre care, cel mai important este: „Gustaţi, nu mâncaţi!”

1.       La aperitiv, am început să o rog pe mama să facă piftie de curcan, iar ea de dragul meu, şi-a călcat pe inimă şi a lăsat piciorul de porc pentru altă dată. Aşa am putut să-i fac pe plac şi să mănânc răcitură. Am rugat-o să înlocuiască maioneza din salate cu iaurtul. Nu i-a plăcut deloc, dar a acceptat compromisul de a pune doar o linguriţă de maioneză şi restul iaurt. Un deliciu. ŞI pe lângă toate „porcărelele” am rugat-o să mai pună şi câteva legume proaspete pe platou ca să mai taie greaţa. În felul asta, am putut gusta câte o fărâmă din toate şi am completat cu legume.

2.       La sarmale, de fiecare dată, îmi puneam câte o sarma şi restul varză călită. şi, mi-a făcut pe plac ca la friptură să facă garnitură de salata de legume proaspete în locul murăturilor atât de gustoase, dar extrem de grele pentru stomac

3.       La desert este opţiunea fiecăruia. În casa mamei s-au făcut în continuare cele 20 de feluri de torturi şi prăjituri, însă aici cine mai poate mânca, e liber să o facă. În casa mea, se fac doar cozonaci şi cel mult nişte fursecuri cu aromă de scorţişoară pe care le dau copiilor între mese, nu după masă, iar eu aleg să le mănânc dimineaţa la cafea.

De la ultima masă de Crăciun organizată de mama nu am mai făcut sau cumpărat „porcărele”, iar sarmalele le fac în cu totul alte ocazii decât de Crăciun. Prefer un somon „tradiţional” la cuptor cu o salată verde şi o ciorbă de curcan. Oricum estre bradul care aduce mirosul de Sărbătoare în casă.

Acestea fiind spuse, mare grijă la ce puneţi pe masă şi cât mâncaţi. Ar fi păcat să ne stricăm Sărbătorile din cauza indigestiilor.