Cum te pregătești pentru un maraton? Sfaturi de la o alergătoare - LIFE.ro
Sari la conținut

Cum te pregătești de un maraton? Cu multă seriozitate și implicare. Uneori pregătirea pentru un maraton este mai importantă decât cursa în sine, ar spune cei care participă la astfel de curse de alergare.

Alergarea și participarea la maratoane și semi maratoane prinde din ce în ce mai mult teren în România, printre tineri și printre oamenii din corporații, în special.

Unii aleargă pentru sănătate, alții pentru cauze sociale, alții pentru a-și depăși propria condiție.

Iar odată ce ai început să alergi, îți dorești să-ți și demonstrezi valoarea, să-ți confirmi faptul că poți face mai mult, prin urmare te înscrii la maraton.

Poate cel mai mare maraton organizat este Bucharest Marathon, însă, aici găsești calendarul tuturor curselor din capitală și din țară.

Pentru a ne face idee despre cum trebuie să te pregătești pentru un maraton, i-am adresat câteva întrebări Simonei Străuț. Simona are 45 de ani, este manager într-o corporație și mamă a trei copii, iar pasiunea pentru alergare a descoperit-o la vârsta de 40 de ani.

Simona Străuț

La câte maratoane și semi maratoane ai participat până acum? (câte în țară și câte în București?)

Am început să alerg în urmă cu 5 ani, distanțe mici de 4- 5 km și în timp, ușor, ușor, am adăugat mai mulți kilometri. Alerg cu bucurie și în primii 2 ani am alergat doar pe asphalt, însă, ulterior am descoperit cursele montane și mi-au plăcut foarte mult. Din 2016, m-am alăturat unui grup minunat de alergare la invitația prietenei mele Dada, Aviației Run Team, grup cu care mă antrenez în prezent și participăm împreuna la concursuri. Suntem o echipă faină, frumoasă și unita, care se susține reciproc.

Am participat la multe curse de alergare printre care: 1 maraton pe Transfăgărășan, cea mai frumoasă șosea din România (ediția Transmaraton 2017), 9 curse de semi maraton (distanța de 21km – din care 4 curse de asfalt și 5 semi maratoane montane) și multe alte curse de 10 km -15 km. Cursele de asfalt au fost preponderent curse din București, iar cele montane au fost la Brașov, Ciucaș, Transilvania, Sibiu, Cindrel.

Îmi doresc să ajung și la curse din afara României cât de curând.

Ce înseamnă pregătirea pentru o alergare de cursă lungă?

Pregătirea este esențială atât din punct de vedere antrenament cât și alimentație (nutriție) și hidratare. Pentru o cursă lungă cum este maratonul e nevoie de minim 3-4 luni de pregătire foarte bine structurată pe zile. Eu am în medie 3-4 antrenamente de alergare săptămânal, din care o alergare mai lungă (long run) de peste 10 km.


Citește și: Celus Tarpan, medicul român care a alergat 250 de km în şase zile în cadrul maratonului din deşertul Peru


Ce se poate întâmpla dacă nu ești bine pregătit?

Pregătirea este foarte importanta dar și mai importante mi se par hidratarea și odihna, mai ales cu o săptămână înainte de cursă.

În acești 5 ani am avut o singură experiență neplăcuta, la semimaratonul din octombrie 2017, din București când am abandonat la km 14 și am ajuns… în ambulanță.  Era o cursă ce venea la 3 săptămâni după primul meu maraton, nu m-am odihnit suficient iar în săptămâna dinaintea cursei nu m-am hidratat așa cum ar trebui și am dormit foarte puțin, având proiecte importante de finalizat. Astfel corpul m-a avertizat în felul lui.

Totul a fost OK în final, însă atunci am realizat cu adevărat cât de important este să îți respecți corpul și să îl pregătești cum se cuvine pentru absolut fiecare cursă.

Altfel, pentru mine alergarea înseamna bucurie, energie și terapie, atunci când alerg ventilez foarte mult, analizez situații din viața de zi cu zi, reușesc să iau decizii mai bune. Alergarea a devenit un mod de viață!

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora