Cum trăiești cu durerea pierderii unui copil? Povestea plină de ambiție, dăruire și putere a ministrului Sebastian Burduja: de la cel care a câștigat Balul Bobocilor, la Stanford, Harvard și politică

Când ați venit în poziția de ministru, mă gândesc că ați venit cu o listă de obiective. V-aș întreba, care ar fi unul personal?

Primul a fost să se vorbească despre acest minister și după un an de mandat sunt bucuros că mult mai puțini oameni greșesc titulatura ministerului. I se spunea ba Ministerul Dezvoltării și digitalizării, ba Ministerul Cercetării și Comunicațiilor. MCID devine un brand și de aceea am ținut să vorbesc public despre el, am spus de la bun început că e vârful de lance al guvernului României și al economiei viitorului pentru că cercetarea, inovarea, comunicațiile, inteligența artificială, securitatea cibernetică, spațiul cosmic, toate domeniile gestionate de acest minister sunt parte din viitor. Și România nu are cum să recupereze distanța față de vest dacă nu se uită înainte, dacă nu privește spre viitor și încearcă să facă un salt, nu doar să cumpere de afară lucruri, ci să inoveze, să nu mai fim în postura de a gâfâi în urma altora, ci de a le impune noi ritmul.

M-aș întoarce puțin în trecut. Născut, crescut?

Născut în București, crescut în Piatra Neamț.

Vă amintiți în copilărie către ce visați? Băieții mei își doreau să se facă polițiști, pompieri sau gunoieri, meserii care presupuneau sirene și mașini mari… Dumneavoastră?

Nu avea sirene, dar avea clopote 😊. Bunicul era preot și am crescut foarte mult cu bunicii, că așa era pe atunci. Părinții erau mai puțin prezenți: mama era medic, tatăl meu economist, om de bancă, cu ore multe la serviciu, astfel că am crescut foarte mult cu părinții mamei.

Bunicul era preot, iar din partea tatălui mai erau încă vreo 12 preoți în familie, astfel că am avut această tentație în copilărie să-i urmez. Nu știu ce ar spune azi că din preot am ajuns politician, eu sper să fiu om politic, să las ceva în urma mea, nu doar să bifez o funcție politică.

Bineînțeles, am vrut să mă fac și fotbalist, dar, vorba aceea, m-am născut speranță și am murit talent.

Când se alege drumul acesta către economie?

Când am plecat la Stanford, mi-am dorit foarte mult să studiez politică. Generația mea cred că e o generație aparte, cred în rolul ei pentru că ne amintim oarecum perioada comunistă. Eu aveam 5 ani la Revoluție, dar am amintiri din respectiva perioadă. Statul la coadă, de exemplu, împreună cu bunica, am câteva imagini de la Revoluție, când s-a dat la televizor procesul soților Ceaușescu, după care am crescut în tranziție și practic am rămas cu un gust amar, dar și cu sentimentul acela insuflat de vorbele părinților și bunicilor: „Măcar voi acum o să ajungeți, o să puteți să fiți liberi, să vă realizați, să vă împliniți visurile, ceea ce noi, mamă, nu am putut”. După care, în procesul de tranziție tot vedeam ba mineriade, ba oameni trimiși în șomaj, ba probleme și ne întrebam ce s-a întâmplat. Întrebarea asta m-a bântuit și de aceea, când am aplicat la Stanford am vrut să lucrez foarte mult cu Larry Diamond și am și lucrat. Mi-a coordonat teza de onoare și el printre cei mai buni experți din lume pe consolidare democratică.

Sebastian Burduja: „S-au potrivit astrele, am avut șansa în viață”