Da Vinci, Van Gogh, Tiţian într-o colecţie de Louis Vuitton & Jeff Koons
Cunoscuta casă de modă franceză Louis Vuitton a colaborat cu artistul american Jeff Koons pentru realizarea celei mai noi colecţii de genţi şi accesorii, Masters. Opere celebre din istoria artei universale, precum “Mona Lisa”, a lui Da Vinci, “Lan de grâu cu chiparoşi”, a lui Van Gogh, “Femeie jucându-se cu un câine”, de Fragonard, “Marte, Venus şi Cupidon”, a lui Tiţian, capătă o nouă viaţă în interpretarea dată acestor noi creaţii Louis Vuitton. Genţi de mână sau de spate, portofele, eşarfe şi şaluri din mătase reproduc celebrele imagini în cele mai mici detalii, Louis Vuitton folosind în acest scop tehnici artistice şi artizanale avansate. “Cred că aceste genţi sunt adevărată artă”, spune un purtător de cuvânt al Louis Vuitton, unul dintre cele mai mari branduri de lux din lume, care chiar asta şi-a dorit: să trasforme, cu ajutorul unor imagini cunoscute, simple obiecte în opere de artă dar şi să reapropie omul contemporan de artă, acel ceva incredibil care ne oferă emoţii, răspunsuri, o altfel de viaţă. „Sper că atunci când cineva merge pe stradă cu o astfel de geantă, ceea ce va face cu adevărat va fi să sărbătorească umanitatea„, a mai spus reprezentantul Louis Vuitton.
Fiecare geantă din colecţia Masters poartă numele fiecărui artist din cei invocaţi (nume scrise cu litere de aur), precum şi nelipsita monogramă a lui Luois Vuitton (cel care a fondat, în 1854, casa de modă ce-i poartă numele) şi o etichetă reprezentând silueta unuia dintre cele mai cunsocute personaje din arta lui Koons, iepurele din celebra sculptură gonflabilă “Rabbit”. Colecţia Masters va fi lansată pe 28 aprilie, şi are preţuri cuprinse între 550 de euro şi 3,350 de euro.