David Bowie a pregătit câteva cântece ce urmau să fie făcute publice după moartea sa - LIFE.ro
Sari la conținut

David Bowie a pregătit câteva cântece ce urmau să fie făcute publice după moartea sa

Pentru cei mai mulţi dintre noi, vestea morţii lui David Bowie a sunat extrem de tragic. Nimeni altcineva în afara cercului foarte apropiat de prieteni al starului nu a ştiut că suferă de cancer, lucru care a şocat milioane de fani din întreaga lume.
Share this article

Pentru cei mai mulţi dintre noi, vestea morţii lui David Bowie a sunat extrem de tragic. Nimeni altcineva în afara cercului foarte apropiat de prieteni al starului nu a ştiut că suferă de cancer, lucru care a şocat milioane de fani din întreaga lume.

Astăzi se împlineşte un an de la moartea acestui „Starman”, cum a fost numit de presa internaţională.

Însă faptul că pictograma sa fizică a dispărut, nu înseamnă că povestea sa s-a sfârşit. Ultimele rapoarte au indicat faptul că Bowie nu numai că a înregistrat piese pentru un nou album, dar a plănuit şi o serie de înregistrări post mortem.

Conform Newsweek, citat de theindependent.co.uk, Bowie a pregătit un număr de înregistrări antologice ce urmau să fie făcute publice pentru a celebra cariera sa, primul dintre ele având dată de lansare 2017.

Sursa revistei britanice susţine că există „o listă lungă de piese muzicale a căror dată de lansare nu a fost programată, listă planificată de Bowie însuşi înainte de moarte”. Aceasta a mai precizat că lansarea pieselor „a fost divizată pe epoci şi nu va fi făcută neapărat în ordine cronologică”.

Nu se ştie încă dacă aceste albume vor conţine piese noi sau doar lucrări anterioare prelucrate şi întreţinute. Cu toate acestea, având în vedere clipul de şase minute în care David Bowie joacă rolul contemporanilor săi Lou Reed, Bruce Springsteen sau Iggy Pop ce a devenit viral pe internet după moartea sa, este foarte posibil ca setul de albume post mortem să fie un adevărat cufăr cu comori.

Vestea că Bowie şi-a pregătit de lansare albumele post mortem este binevenită pentru că astfel va preveni ca unele case de discuri să profite de moartea sa şi să editeze piese vechi ca şi cum ar fi noi, aşa cum au făcut în cazul lui Michael Jackson.

Tot astăzi, la un an de la moartea artistului, BBC a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ în onoarea lui David Bowie, realizat dintr-o serie de ilustraţii semnate de Helen Green Art. Postarea este intitulată „Thank you for everything, Starman”.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora